Ma gandeam la ceva. "Se stie" ca la inceput au fost doar stele, toate erau foarte mari si au explodat destul de repede, apoi au inceput sa se formeze planete si stelele nu mai erau atat de mari, din cate am inteles, tot mai mici se fac, probabil pentru ca se formeaza multe planete, in conditiile astea, Big-Crunch-ul mai e posibil? Daca in intreg universul ar fi aceeasi temperatura, totul ar "muri", nu?

Au explodat din cauza ca cu cat o stea e mai mare cu cat isi comsuma energia mai rapid cea ce nu inseamna ca toate si unele alea mari supernovele, depinde de gazul din care s-a format acel soare nu inseamna ca nu mai erau stele mari ba erau dar la inceput materia era aglomerata in timp ea sa extins cea ce a adus la stele mai mica, nu stiu daca se formeaza tot mai mici, logic ar fi ca daca se extinde universul nici nu se mai formeaza stele si mor una dupa alta rezultand un univers rece plin cu gauri negre si stele pitice ca a noastra ce moare, pai e acelasi temperatura in tot universul, astea sunt ipoteze cine stie, chiar nu ma intereseaza sf universului daca eu sfarsesc vesnic

Big Crunch-ul este posibil, la fel cum foarte posibile sunt si celelalte doua variante de final al universului: dezintegrarea vidului (teoria Coleman si De Luccia) si Big Rip, amintita de Beatrice mai sus.
Iar in intreg universul E aceiasi temperatura: -273 C virgula ceva.

Astronomii au calculat că universul s-a format cu 13.798 ± 0.037 miliarde de ani în urmă. Teoria Big Bang-ului (engl. „marea explozie") explică în mare parte formarea universului, pe care o aseamănă cu o explozie de proporții. Din momentul formării universului a avut loc o expansiune a acestuia care are loc și astăzi. Astronomii caută să descopere structura, comportamentul și evoluția materiei și energiei existente în univers. Despre evoluția viitoare a universului există o serie de teorii. Într-unul din scenarii expansiunea universului va continua până la deșirarea acestuia (Big Rip, engl. „marea ruptură"), iar în altul expansiunea va atinge un maximum, după care universul va începe să se micșoreze (Big Crunch, engl. „marea compactare"). Scenariul în care după acest colaps are loc un nou Big Bang poartă numele de Big Bounce (de la engl. to bounce, „a ricoșa" / „a sări").

Astronomii cred că în prima fracțiune de secundă de după explozie, universul s-a extins în proporții de milioane de ori mai mari decât starea inițială, iar în următoarea fracțiune de secundă extinderea a devenit mai înceată, acesta răcindu-se și lăsând loc particulelor de materie să se formeze. Când universul a ajuns la prima sa secundă de existență, se presupune că atunci s-au format protonii, iar in următoarele 1.000 de secunde a urmat era nucleosintezei, era în care s-au format nucleii de deuteriu și care este prezent in universul de acum. Tot in aceste 1.000 de secunde s-au format si unii nuclei de litiu, beriliu si heliu.

Când universul a ajuns la vârsta de un milion de ani a ajuns sa se răcească până la temperaturi de 3300 °C în medie în care protonii și nucleii mai grei s-au format în urma nucleosintezei, putând apoi să se combine cu electronii formând atomii. Înainte ca electronii să se combine cu nucleii, circulația radiațiilor prin spațiu era dificilă, radiațiile în forma fotonilor nu puteau traversa spațiul fără a intra în coliziune cu electronii, dar odată cu combinarea protonilor cu electronii care au format hidrogenul, traversarea fotonilor a fost ușurată. Radiațiile în forma fotonilor au caracteristicile gazului. Din momentul în care radiațiile au fost eliberate, totul s-a răcit pana la -270 °C, numindu-se radiație cosmică de fond. Aceste radiații au fost detectate prima dată de către radiotelescoape și apoi de către sonda spațială COBE.

Între anul 2 milioane și anul 4 milioane după Big Bang s-au format quasarii, galaxii extrem de energetice. O populație de stele s-a format din gazul și praful interstelar, apoi s-au contractat în a forma galaxiile. Această primă populație se numește Populația I și a fost formată aproape în întregime din hidrogen și heliu. Stelele formate au evoluat creând la rândul lor alte elemente mai grele care au dus la fuziuni nucleare explodând și formând supernovele.

Mai târziu s-a format Populația II, din care face parte și Soarele nostru, și conține elemente grele formate în istorie. Soarele nostru s-a format acum 5 miliarde de ani și se află la jumătatea vieții sale. Se presupune că viața soarelui nostru este de aproximativ 11 miliarde de ani.

Acum 4, 6 miliarde de ani s-a format sistemul solar. Cea mai veche fosilă a unui organism viu datează de acum peste 3, 5 miliarde de ani.