De obicei, o dezbatere pe o anumită temă (deşi pe această temă evoluţionism-creaţionism nu ar mai prea trebui să existe) poate fi benefică fiindcă îi poate pune pe unii oameni pe gânduri, îi îndeamnă să asculte şi să analizeze şi o părere contrarie decât cea pe care o au.
Însă mai sunt şi cei care aud doar ceea ce vor ei să audă, ignorând punctul de vedere opus şi căutând să-l confirme pe al lor prin spusele "taberei" din care fac ei parte. Când dau de un "argument" mai "puternic" care susţine credinţa lor, se leagă de el şi nu-i mai dau drumul.
Iar în privinţa reclamei... cred că nu e una prea pozitivă, având în vedere că logica, raţiunea, ştiinţa îi va pune într-o lumină proastă, fiindcă mai devreme sau mai târziu, argumentele bazate pe basme şi invenţii vor "cădea".
Dezbaterile au un efect pozitiv în general. Îi mai luminează pe unii-alţii, contribuie la evoluţie...
(Ţările în care conflictele de idei şi argumentările lungi şi dese au devenit un fel de tradiţie naţională, de regulă, sunt printre cele mai avansate - înseamnă că acolo se gândeşte mult şi înainte de luarea unei decizii finale se ajunge la o mulţime de variante, alegându-se în final cea mai bună dintre cele mai bune, care nu sunt puţine).
Cât despre "reclama creaţionismului", mai degrabă anti-reclamă, dar oricum, nu cred că mai este cazul. Cam orice prost a auzit de Adam şi Eva şi poveştile biblice; de evoluţia biologică cu tot ce înseamnă ea - mai rar.
Şi, într-adevăr, este destul de ruşinos pentru umanitate să mai fie nevoie în secolul XXI de astfel de dezbateri. Evidentul ar trebui să fie evident (pentru majoritate, dacă nu pentru toţi). Dar asta e.
Parcă s-ar da un meci între echipa de profesionişti şi una de grădiniţă. Dar măcar o să fie distractiv.
Da, sigur va fi interesant de urmarit Unii spun ca Bill Nye n-ar trebui s-o faca pentru ca nu e un bun "debater", sau ca nu e specializat in biologie. Ken Ham are experienta mai mare cand vine vorba de dezbateri, dar bineinteles ca e un creationist ridicol, si aproape sigur un sarlatan care se imbogateste de pe naivitatea altora. Oricum, n-ar trebui sa aiba nicio sansa in fata unui om de stiinta, oricare ar fi acela, pentru ca nu are dovezi in favoarea lui. Vom vedea.
Creationismul este o gluma. Cei ce cred enormitati de acest tip ar trebui tratati cu indiferenta. Asemenea dezbateri acorda prea mult credit unor aberatii.
"Sunteti de parere ca astfel de dezbateri sunt benefice, sau doar fac un serviciu creationistilor, facandu-le reclama in intreaga lume?"
Eu cred ca, tocmai invers, le fac un serviciu cu semnul minus (-). Pai cand o sa auda lumea ce zic ei, ca universul are 6000 de ani, ce impresie crezi ca o sa-si faca?
Normal ca e si posibilitatea de a fi distrusi complet in astfel de dezbateri, ceea ce ar fi si normal sa se intample. Problema e ca o dezbatere nu e tot timpul casigata de cel care are dreptate. Trebuie sa ai si la asta un talent. Apoi depinde si de capacitatea intelectuala a celor care urmaresc dezbaterea. Oare cati isi vor da seama ca respectivul Ken Ham a pierdut? Eu n-am mentionat in intrebare ca aceasta dezbatere va avea loc la renumitul "Muzeu al Creatiei" din Kentucky (unde Ken Ham se nimereste sa fie si sef), iar banii stransi din vanzarea biletelor vor fi folositi pentru extinderea acestui asa zis muzeu. Deci si din pucntul asta de vedere, nu stiu daca poate iesi ceva benefic pentru stiinta de aici. http://en.wikipedia.org/wiki/Creation_Museum
Sunt milioane de americani care nu cred in evolutie. Trist dar adevarat, ei sunt din punct de vedere cultural si religios o forta de care trebuie tinut cont. E adevarat ca de mai bine de un secol biologii considera dovedita evolutia, deci printre oamenii de stiinta nu exista o disputa intre evolutionsim si anti-evolutionism. Doar la nivelul publicului larg si neinformat exista o asemenea disputa.
Astea-s cele mai amuzante dezbateri. Era una de genul pe Alfa si Omeda, cu ce placere ma uitam. Sa fie toata ziua, oamenii oricum n-o sa isi schimbe credintele, macar sa ne amuzam.
Nu stiu daca sunt benefice, insa nu cred ca vor avea un impact prea mare. Parerea mea, facuta din experienta si din diversele discutii cu persoane religioase, este ca de obicei, creationistii o vor tine pe a lor, chiar daca li se demonstreaza pas cu pas evolutia.
Nu cred ca li se face reclama nici creationistilor, nici oamenilor de stiinta. Oamenii care vor urmari discutia, vor avea deja o parere formata si o vor auzi pe cea care le confirma credintele.
Ken Ham nu crede ca universul are 6000 de ani. Cel putin asta spunea intr-un clip. Stiam ca e creationist si atat.
"Si oare chiar mai putem spune ca in secolul 21 aceasta problema chiar ar trebui sa mai fie o "dezbatere"? "
Unde nu exista dezbatere, exista doar turma. Indiferent de ce parte.
Ken Ham e ceea ce se numeste in engleza "young earth creationist" http://en.wikipedia.org/wiki/Ken_Ham
Iar cei ca el cred cu adevarat ca Universul are aceeasi varsta cu Pamantul, undeva intre 6000 si 10 000 de ani.
Eu nu pot sa nu observ stupiditatea unor astfel de "dezbateri". E ca si cum de o parte ar sta cei care cred in existenta zmeilor din basmele romanesti, si de cealalta parte ar fi cei sceptici cu privire la existenta lor.
Din punctul meu de vedere acestea sunt benefice in sensul ca mai deschid putin ochii populatiei care sunt scufundati in religie si ei nu vor sa creada altceva decat ce le spune un grup de oameni care ii ameninta ca vor fi batuti de catre Dumnezeu daca nu cred in ceea ce li se zice => Manipulare.
Mi se pare foarte tare, fiecare teorie trebuie privita si dezbatuta.
Eu pretind ca cunosc ambele laturi, vezi ca o asemenea dezbatere e posibila. nu e tocmai o...o...himera, cum ar zice noname (glumesc si eu cu ea, ma place dar nu vrea sa-mi zica)
religiosul educat iti inchide imediat gura.
exista explicatii pentru ambele probleme. dinozauri? in ce an a fost introdus termenul de dinozaur? 1900...nu stiu cat. se vorbeste inca din biblie de ei, doar ca sub alt nume
este explicatie si pentru faza cu 6000 de ani si inca una buna.
capii religiilor stiu ei ce stiu, vatican de exemplu e imposibil sa ai acces la toata europa din orice punct de vedere, mai bine de 2000 de ani de la sfantul petre si cu scaunul lui cu tot, si sa nu inveti nimic.
E aiurea asta cu dinozaurii, crezi ca abia din sec 19 se sapa in pamant, crezi ca biserica nu stia ca-s oase sub pamant? ce dinozauri, uita-te cand a fost implementat cuvantul asta.
iar aia cu 6000 de ani e mai complicat, ti-am zis, au fraierii o explicatie buna dar nu vreau sa stric farmecul
Nu o să urmăresc. Nu mă interesează. Eu cred în lumea mea.
O astfel de dezbatere nu e mai diferită față de una între politicieni.
Stai așa... oamenii au conviețuit cu dinozaurii? Clar nu mă uit. Măcar e bine că aprobă simpla lor existență, cândva...
Erau mult prea multe fosile de dinozauri, si se vorbea despre ei peste tot, deci creationistii nu au mai putut ignora povestea, asa ca au venit cu o noua aberatie. http://www.answersingenesis.org/......s-together
Creationismul chiar nu ar trebui sa existe.E ridicol nedovedit si nestiintific. Plus evolutia e dovedita aproape complet iar unele specii au fost observate evoluand. Iar creationismul nu explica lucrurile la fel de bine ca evolutionismul.Chestia cu "zeul a facut asa" nu e o explicatie stiintifica.
Pot fi si benefice aceste dezbateri daca vor dechide ochii celor mai "incuiati" care nu vor sa creada decat ce au fost invatati de parinti. Chiar si daca au fost scoase 3-4 persoane din minciunile religiei deja putem considera benefic acest lucru.
O.o
Frumoasa poza de la avatar.
Universul are 6000 de ani? ))))
Cat de idiot trebuie sa fi ca sa crezi asta?
In biblie scrie ca creatia a durat 6 zile.
6 zile pentru Dumnezeu poate inseamna 600 miliarde de ani pentru noi.
Nu e vorba de cele sase zile, ci de timpul care a trecut de la adam si eva pana in prezent. Oricum ai calcula bazandu-te pe biblie, nu poti sa vii cu mai mult de 10 000 de ani.