| stangaionut a întrebat:

De la ce varsta mi se schimba vocea?

Răspuns Câştigător
| คηĐЯээд a răspuns:

Buna.
Schimbarea vocii este un fenomen fiziologic care apare la băieţi între 12 şi 13 ani, cel mai târziu la 15 ani. În cazul fetelor, schimbarea vocii are loc mai devreme, la 11-12 ani, şi trece mai puţin observată. Vocea fetelor coboară cu doar o terţă, pe când la băieţi cu o octavă.


Modificări vocale
Procesul de schimbare a vocii sau mutaţia vocii se desfăşoară pe durata a 6-12 ani, până când corzile vocale ating dimensiuni corespunzătoare vârstei adulte. În perioada pubertăţii, copilul distonează (are dificultăţi în stăpânirea vocii), iar vocea cântată este aproape imposibilă, remarcă doctorul Ilie Adrian. Băieţii pot trece în cursul rostirii unei fraze de la sunete grave, joase la sunete foarte înalte, uneori cu pauze de afonie, adică rămân pur şi simplu fără voce. Din această cauză, pentru unii adolescenţi, această schimbare specifică vârstei poate fi un motiv de complexare.

În perioada modificărilor vocale, vocea adolescenţilor poate să devină disfonică (răguşită), fonastenică (obosită), rinolalică (vorbitul pe nas) sau chiar afonică (lipsa vocii). Adolescenţii pot suferi chiar dureri la nivelul laringelui din cauza forţării vocii. Toate aceste modificări conduc în final la o voce nouă. În momentul în care corzile vocale ajung la maturitate se definitivează registrul vocii cu care tânărul respectiv va rămâne toată viaţa. Cu cât corzile vocale sunt mai alungite, cu atât vocea este mai îngroşată. Cum corzile vocale ale bărbaţilor au dimensiuni mai mari decât ale femeilor, aceştia au vocea mai gravă decât a reprezentantelor sexului feminin.



Anatomia corzilor vocale
Iată cum explică formarea vocii medicul Ilie Adrian. „Aparatul fonator are trei componente majore: rezervorul de aer (format de plămâni, bronhii şi trahee), laringele şi cavităţile de rezonanţă (reprezentate de cavitatea nazală, sinusuri şi cavitatea bucală). Coloana de aer este fragmentată de mişcările corzilor vocale prin mecanisme specifice. Acest fenomen şi mişcările ondulatorii de la nivelul mucoasei ce acoperă corzile vocale produc sunetele. Timbrul este modificat la nivelul cavităţilor de rezonanţă. Forma cavităţilor de rezonanţă este variabilă în funcţie de mobilitatea faringelui, a vălului palatin, a limbii şi a buzelor. Creşterea lungimii corzilor vocale este însoţită de scăderea înălţimii vocii. La pubertate şi adolescenţă, creşterea cu aproximativ o treime a lungimii corzilor vocale produce o serie de schimbări ale vocii, care sunt mai evidente la sexul masculin".

Corzile vocale sunt situate în interiorul laringelui. În grosimea corzilor vocale se află muşchiul tiro-aritenoidian. Marginea externă a corzilor vocale vine în contact cu cartilajul tiroidian, iar marginea internă, liberă formează cu cea opusă în poziţie respiratorie un triunghi isoscel cu baza posterioară. Lungimea corzilor vocale variază între 22 şi 25 milimetri, precizează medicul ORL Ilie Adrian.



Când trebuie consultat medicul
Schimbarea vocii se consideră a fi patologică atunci când perioada de tranziţie se prelungeşte şi frecvent se întâlneşte alternanţa de voce joasă cu voce acută. Cauzele enumerate de medicul Ilie Adrian sunt multiple: anomalii de dezvoltare a laringelui, tulburări neurologice, factori psihici, dezechilibre hormonale şi tulburările de auz ce nu permit controlul vocii. Unele modificări ale vocii pot constitui de asemenea semne ale patologiei laringiene de tip inflamator, traumatic sau tumoral.

Tulburările în schimbarea vocii – o schimbare precoce a vocii, o tranziţie prelungită, o schimbare tardivă sau voce de falset – necesită un consult la medicul ORL. Acesta poate identifica prin examene specifice dacă este vorba despre o tulburare în mutaţia vocii sau este implicată o altă situaţie: oboseală vocală provocată de suprasolicitare prin cântat sau strigat, afecţiune inflamatorie a corzilor vocale, para­lizie de coardă vocală, malformaţii ale laringelui, tumori sau modificări ale vocii după tratamente hormonale, subliniază medicul ORL Ilie Adrian. Anamneza făcută cu atenţie, alături de exa­menul clinic ORL şi examenul strobosco­pic laringian oferă datele esenţiale în stabilirea unui diagnostic precoce şi corect.

Tulburările de natură psihologică nu împiedică însă dezvoltarea normală a corzilor vocale. În astfel de cazuri, adolescenţii continuă să-şi utilizeze în mod inconştient vocea de copii. În cazul lor sunt necesare atât consultul ORL, cât şi consilierea psihologică. Cei care continuă să-şi folosească vocea subţire de copii vor fi complexaţi în prezenţa tinerilor care se exprimă cu voce gravă, asemănătoare adulţilor.
BåRBAŢI. FEMEI. În vorbirea de zi cu zi, bărbaţii utilizează „vocea de piept", mai gravă, în timp ce femeile – „vocea de cap", mai acută. În cazul vocii de piept se produce o vibraţie sau o rezonanţă în zona de sus a cavi­tăţii toracice. Vocea de cap se caracteri­zează prin vibraţia resimţită la nivelul cavităţii bucale.



Sfatul medicului
Schimbarea vocii la pubertate este un fenomen fiziologic şi, ca urmare, medicul Ilie Adrian consideră că trebuie privit ca atare. Părinţii trebuie să înţeleagă acest proces şi să explice copilului ca fiind un element al dezvoltării normale. O colaborare cu medicul de familie şi eventual cu medicul specialist ORL poate depista precoce o tulburare de mutaţie a vocii. În majoritatea cazurilor, tratamentul presupune o serie de exerciţii vocale sub îndrumarea ortofonistului. Uneori se poate asocia un tratament hormonal sau pshihoterapie. Doctorul Ilie Adrian atrage atenţia că netratate, tulburările de schimbare a vocii produc modificări ireversibile. El spune de asemenea că nu toate tulburările de vorbire trebuie puse pe seama schimbării fiziologice a vocii şi astfel abordate cu superficialitate de părinţi. Aceste tulburări se pot asocia cu boli ale laringelui: inflamatorii, malformative sau tumorale, pe care doar medicul specialist ORL le poate identifica şi trata corect.




Pa-Pa!

8 răspunsuri:
| danut a răspuns:

Dupa trecerea pubertatii care difera la fiecare in functie de hormonii eliminati de corpul uman.

| Rayyy a răspuns:

Bună,
Depinde dacă eşti fată sau băiat.
Dacă eşti fată, de pe la 16-17, iar dacă eşti băiat începi să ai o voce mai groasă de pe la 14.

| fuckThisLife a răspuns:

13-15-15 ani.depinde de fiecare om

| AndreiP98 a răspuns:

Mie a inceput sa mi se schimbe la 11 ani jumate. Acum am aproape 13 si o am destul de groasa...Cred ca pe la 13 jumate maxim 14 o sa o am ca a unui adult

| mat31new a răspuns:

La mine a inceput sa se ingroase la 12 si cand vorbeam mai scapam cate un sunet subtire. acum am 14 ani si nu mai patesc chestia aia dar cred ca o sa se mai ingroase putin pana la 16.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Cand schimbi avatarul.

| mriuls a răspuns:

12-13 asta e perioada, acum depinde si de organism daca nu esti foarte dezvoltat se poate si pe la 15; d

| CrazyUser a răspuns:

Cam pe la 13-14 ani.

Întrebări similare