Întrebarea e bună dar pusă greșit. Dar răspunsul e simplu, și nu prea. Unii o ard cu moralitatea, altii cu inteligența, iar cel mi deplasat cu memoria, dar răspunsul real este evoluția așa ne-am dezvoltat ca specie. Permite-mi să explic:
Încă de pe vremea când omul nu dobândi-se nici sfert din capacitatea intelectuală de azi era o specie socială trăiau la adunați la un loc.
Well rațiunea și emoțile se dezvoltă și se ajunge la ideea că omul nu poate supraviețui decât în colectiv, iar colectiv primează dorințele unui singur individ. Crima/uciderea dezbina colectivul, deci reglementată și în generală interzisă.
Moralitatea de fapt e o formă de egoism primitivă, dacă vreau să supraviețuiesc nu te ucid. Nu știu ce rol joacă rațiunea dar memoria.
Razboaiele, secetele, foametea si unele boli au scopul de a ne diminua populatie (unul din scopuri ) pentru ca riscam a suprapopula planeta, in anul 1800 populatia era de 1 miliard iar astazi după 200 de ani suntem 7.3 miliarde
Fii atent cum sta treaba, e o ordine fireasca a lucrurilor in natura veche de cand lumea si pamantul, unii ii mananca pe altii, altii sunt mancati. Asa functioneaza.
Nu exista o lege nici scrisa, nici nescrisa care spune cine pe cine are voie sa manance.
In chestiunea asta nu trebuie amestecate cazurile animalelor pe cale de disparitie, alea sunt protejate pentru ca sunt aproape de extinctie tocmai din cauza omului, braconaje, pofta de trofee, bani etc. Cred ca m-am facut inteles.
Omul problematizeaza toata treaba asta pentru ca are ratiune, si cand nu are ce face se gandeste la chestii utile sau inutile, dupa caz.
Dar si omul are voie. Poti sa ucizi destul de bine la fel ca un animal, nu te tine nimeni sa nu ucizi, pe timp de razboi ai ''voie'' sa iti ucizi inamicul, inamic care nu face parte din societatea din care faci tu.Practic totul se rezuma la societate, regulile impuse sau lipsa acestora si la tine insuti si constiinta ta.
In lumea asta mare, nu exista decat doua animale care vaneaza omul, ca pe orice alta prada: leopardul si ursul polar. Toate celelalte animale ucid omul numai cand sunt incoltite, amenintate sau incearca sa protejeze ceva ( progeniturile, grupul sau adapostul). Mai exista o singura notabila exceptie, rechinii, care ucid oameni din " confuzie": inotatori sau surferii care in apa, vazuti de jos spre suprafata, seamana cu focile. Deci in cea mai mare parte a situatiilor, vorbim de instincte.
Oamenii ucid oameni din cauza sentimentelor: ura, dragoste, frica, invidie etc. Se presupune ca intelectul dezvoltat al oamenilor ar trebui sa controleze sentimentele. Ca nu se intampla asa intotdeauna, este o alta poveste...
Fiindcă omul are un potențial mai mare de a ucide in masa si de a distruge mediul. El are constiinta si un coeficient de inteligenta peste celelalte animale. A ales să conviețuiasca, nu sa calce pe cadavre.
Pai tocmai de-asta suntem specia superioara, dominanta si, totodata, suntem plasati in varful lantului trofic.
Animalele ucid pentru a supravietui (cred ca sunt putine specii care se ucid intre ele), omul a trecut de perioada aceasta.
De fapt si alte animale au regulile lor sociale. Spre exemplu daca un cimpanzeu ucide un membru al grupului este dat afara din grup.
Pentru ca omul distruge planeta, miliarde de animale nu fac rãu planetei, cat fac cateva mii/milioane de oameni.
Omul are inteligenta necesara si tenhologia, putem sa fim doar cateva mii/miliane de oameni pe pamant si tot e bine, cu cat suntem mai multi cu atât mai rau. Dar in schimb animalele chiar nu fac nimic rãu, nu cauzeaza poluare. Sincer daca as fi Hitler 2 as omorâ miliarde de vieti, as pastra rasa umana la minim doar pe o insulã, in rest animalele nu m-as atinge de ele, sunt inofensive pentru ele am milã, pentru niste oameni mai putin.
Animalele fac asta de cand lumea, pana la urma cele carnivore trebuie sa pape cumva. Legile sunt indreptate spre oameni nu pe animale.
"Dar in schimb animalele chiar nu fac nimic rãu" Spune asta bovinelor. Ce sa mai zic de soareci.
Pentru ca omul are ratiune. Acum leul nu are ratiune, si el ucide doar ca sa se hraneasca. Omul nu are nevoie sa ucida alti oameni ca sa supravietuiasca, daca la asta te referi. Daca te referi la faptul ca nu are voie sa ucida anumite animale e din cauza ca sunt pe cale de disparitie.
Animalele nu ucid cu vreun motiv, ele o fac instinctiv pentru hrana sau apărare, ele nu o fac de supărare, invidie sau alt motiv. Omul este o ființă rațională, empatica
Simplu ele ucid strict pentru a manca sau in numar mic dar noi ucidem in numar masiv si fara scop deseori putem trai la fel de bine si fara supa de aripioare de rechini sau fara blanuri.
Oamenii au voie sa ucida, dar trebuie sa suporte consecintele. Care pot fii foarte usturatoare, precum inchisoarea pe viata sau pedeapsa cu moartea.