Prietenia intre femei:
O femeie nu a ajuns acasa intr-o noapte. In urmatoarea dimineata i-a spus sotului ca a dormit la o prietena. Ca sa verifice, el a sunat la cele mai bune zece prietene ale nevestei. Nici una nu stia nimic despre cele intamplate.
Prietenia intre barbati:
Un barbat nu a ajuns acasa intr-o noapte. In urmatoarea dimineata i-a spus sotiei ca a dormit la un prieten. Ca sa verifice, ea a sunat la cei mai buni 10 prieteni ai sotului. Opt dintre ei au confirmat ca a dormit la ei, doi au explicat ca el inca este acolo.
***
Fetele din ziua de azi invata in liceu doar doua litere si doua cifre: A4 si X5, iar incepand cu facultatea invata inca doua cifre si o litera:Q7 si X6.
Din cauza crizei financiare, incepand cu anul universitar 2009-2010, se va schimba programa facultatii si se vor invata alte patru litere: RATB!
***
Calcul pentru marire de salariu:
Dupa multi ani de serviciu, un om realizeaza ca nu a fost promovat, nu a fost transferat, nu i s-a marit salariul, nu i s-au dat prime si ca compania nu face nimic în acest sens. Deci omul s-a decis ca intr-o dimineata, sa mearga la managerul direct, iar dupa schimbul de amabilitati, a inceput sa-i mentioneze sefului, observatiile sale.
SEFUL, uitandu-se la el, a ras si l-a rugat sa ia loc spunand:
- Prietene, dar tu nu ai lucrat in compania asta nici macar o zi!
Omul a fost surprins sa auda aceasta dar seful a continuat sa explice:
- Cate zile sunt intr-un an?
- 365 zile iar o data la 4 ani sunt 366 zile.
- Cate ore are 1 zi?
- 24 ore.
- Cate ore muncesti pe zi?
- 8 ore/zi (de la ora 8.00 la 16.00).
- Asa, deci cat la % dintr-o zi muncesti?
Angajatul face calculele si zice:
- 8 ore/24ore = 1/3 dintr-o zi (adica 33, 3%).
- Foarte bine, deci cat reprezinta 1/3 dintr-un an?
- 122 (1/3 x 366 zile=122 zile)
- Vii la Lucru in week-enduri?
- Nu dle.
- Cate zile de week-end sunt intr-un an?
- 52 Sambete si 52 Duminici, in total 104 zile week-end.
- Merci. Daca eliminam din cele 122 zile cele 104 zile week-end, cate zile raman?
- 18 zile.
- OK! De obicei, in fiecare an ai circa 3 saptamani de Concediu de Odihna. Acum, elimina cele 15 zile din cele 18 zile ramase. Cate zile mai raman?
- 3 zile.
- Lucrezi de Anul Nou, Paste si Craciun?
- Nu, domnule.
- Bun. Elimina cele 3 zile de Sarbatoare din zilele ramase. Cate zile mai raman?
- Niciuna dle.
- Pai... Ce mai doresti?
- Am inteles dle. Va multumesc dle. pentru toti banii care mi-i oferiti. Imi pare rau, ca am incercat sa fur de la companie!
***
E greu sa lucrezi la call-center. Conversatii care s-au intamplat cu adevarat intre operatorii de call centre si clientii lor.
Client: "Sun de doua zile la 0700 2300 si nu pot prinde deloc. Ma puteti ajuta?
Operator: "De unde aveti acel numar, domnule?".
Client: "Era pe usa companiei"
Operator: "Domnule, acela este programul nostru"
*
Client: "Asigurarea europeana a masinii acopera defectiunile daca calatoresc in Australia?"
Operator: "Numele asigurarii nu va spune nimic?"
*
Client (intreband despre cerintele legale daca calatoresti in Franta): Daca imi inregistrez masina in Franta, trebuie sa imi schimb volanul pe partea cealalta a masinii?"
*
Client: "As dori numarul Argoed Fish Bar din Cardiff, va rog"
Operator: "Imi pare rau, dar nu exista acest bar. Mi l-ati dictat corect?"
Client: "Pai, inainte se numea Bargoed Fish Bar insa a cazut 'B' de pe sigla barului"
*
Un cleint respira extrem de greu in timp ce vorbea cu operatorul asa ca acesta l-a intrebat ingrijorat daca se simte bine. Omul a raspuns: "Nu am pix la mine asa ca suflu pe geamul cabinei telefonice ca sa pot scrie numarul pe el.
*
Operator: "In partea dreapta a ecranului, jos, vedeti butanul pe care scrie 'OK'?"
Client: "Wow. Cum puteti sa-mi vedeti ecranul de acolo?"
*
Aceasta este o converstatie adeverata care s-a petrecut la linia de ajutor a Word Perfect. Operatorul a fost concediat dupa aceasta discutie insa nimeni nu-l poate invinui.
Operator: "Ridge Hall, asistenta cu clientul; cu ce va pot ajuta?"
Client: "Da, pai, am probleme cu WordPerfect."
Operator: "Ce fel de probleme?"
Client: "Pai, in timp ce scriam, dintr-o data mi-au fugit cuvintele"
Operator: "Au fugit?"
Client: "Dau, au disparut"
Operator: "Acum ce va apare pe ecran?"
Client: "Nimic"
Operator: "Nimic?"
Client: "Este gol; nu accepta nimic din ce scriu"
Operator: "Mai sunteti pe WordPerfect, sau ati iesit din program?"
Client: "Cum sa-mi dau seama?"
Operator: "Vedeti fereastra programului pe ecran?"
Client: "Ce-i aia fereastra?"
Operator: "Nu conteaza. Puteti sa miscati cursoul pe ecran?"
Client: "Pai nu exista niciun cursor: V-am zis, nu accepta nimic din ce tastez"
Operator: "Monitorul are un beculet care sa va indice daca e deschis?"
Client: "Ce e aia monitor?"
Operator: "Este chestia aia cu ecran care arata ca un televizor pe care va arate ce scrieti. Are jos o lumina micuta care sa va arate daca este deschis?"
Client: "Nu stiu"
Operator: "Atunci, uitati-va in spatele monitorului si vedeti unde duce cablul de alimentare. Il puteti vedea?"
Client: "Da, da, cred ca da"
Operator: "Perfect. Urmariti cablul si vedeti daca este in priza"
Client: "Da, este"
Operator: "Cand erati in spatele monitorului, ati vazut ca acolo erau doua cabluri in spate, nu doar unu?"
Client: "Nu"
Operator: "Pai, sunt doua. Va rof sa va uitati din nou in spate si sa gasiti cel de-al doilea cablu"
Client: "L-am gasit"
Operator: "Urmati-l si vedeti daca capatul celalalt este introdus corect in spatele computerului"
Client: "Nu ajung"
Operator: "Bine. Dar macar puteti vedea daca este introdus bine?"
Client: "Nu"
Operator: "Chiar daca incercati sa va aplecati mai mult tot nu vedeti?"
Client: "Nu vad nu pentru ca nu ajung la el ci pentru ca e intuneric"
Operator: "Intuneric?"
Client: "Da, lumina din birou e stinsa si singura lumina pe care o am vine de pe ferestra dar nu e de ajuns"
Operator: "Pai, va rog sa deschideti lumina pentru cateva minute"
Client: "Nu pot"
Operator: "Nu puteti? De ce?"
Client: "Pentru ca e pana de curent"
Operator: "Pana... pana de curent?!?! Aha, mda, bine, am inteles acum care e problema. Mai aveti cutia in care a venit computerul si manualele de functionare?"
Client: "Da, le tin in dulap"
Operator: "Foarte bine. Luati-le, scoate computerul din priza, impachetati-l in cutie asa cum era cuand l-ati cumparat. Apoi duceti-l la magazinul de unde l-ati luat"
Client: "Chiar? Este chiar atat de grav?"
Operator: "Da, ma tem ca da"
Client: "Bine, atunci. Ce sa le spun?"
Operator: "Spuneti-le ca sunteti al dracului de tampit pentru a avea un computer!"
Doi vinatori erau undeva, intr-o padure. La un moment dat, unul dintre ei se prabuseste la pamint, fara suflare, cu ochii dati peste cap. Celalalt scoate repede celularul si suna la Salvare.
- Prietenul meu a murit. Ce sa fac?, striga el in receptor.
La care operatorul raspunde:
- Va rog calmati-va si eu o sa va ajut. Mai intai asigurati-va ca e intr-adevar mort.
Se lasa tacerea, dupa care se aude zgomotul unei impuscaturi. Dupa care, tipul pune mina pe telefon si zice:
- Ok, si acum ce sa fac?
Dumnezeu a vrut sa trimita Apocalipsa pe pamant iar Isus a vrut sai demonstreze ca oameni de pe pamant sunt buni s-a dus el in Sahara si a vazut un om si i-a spus :
-ba omule ajuta-ma si pe mine cu o cana cu apa dar omul i-a zis:
ba eu nu am pentru mine si vrei sa-ti dau tie? pleaca ma de aici
a mers Isus mai departe si a ajuns la polul nord si tot asa a gasit un om care pescuia si i-a zis:
-da ba si mie peste ca mie foame
-du-te ba de aici eu am 3 copii acasa de crescut si vrei sa-ti dau tie peste
Isus a plecat mort de foame si de sete si a lesinat si la gasit un rrom si i-a dat mancare si de bautura si i-a facut o tigare cu droguri si l-a intrebat:
-tea luat ma?(adica daca la luat drogurile)
-nu
ii face una si mai mare
-tea luat ma?
-nu
ii face una si mai mare
-tea luat ma?
-nu
da Isus:
-ba sa stii ca eu sunt Isus
si tiganu:
-aaaaaaaaaaaaa tea luat nebune.
Penisul, morcovul si banana discutau.
morcovu zice:pe mine sa ia din gradina ma taie si ma baga in supe
banana zice:pe mine ma culege verde ma arunca peste mari si tari ma mananca si imi arunca coaja la gunoi
penisul zice:pe mine ma trezeste cand mi-e somnul mai dulce apoi ma baga intr-o camaruta ma da cu capu de toti peretii si nu ma lasa pana nu vomit
Era odata bula an casa si se lasa seara. Taicasu avea kef de nebunii cu maicasa si ce asi zice. An seara asta bula te culci mai devreme da. Bula intra an pat, dar nu al lua somnul. Tata intra an camera si al antreaba bula dormi el daaaaa si face asta de 2-3 ori si Bula raspunde ca da. Tasu se duce la masa an casa si...*&&. Masa zice pe mine ma mananca, tasu zice si pe mine ma mananca. Dar Bula SARITI BA CA NE MANANCA PE TOTII
Un cioban este cu oile pe munte. el vrea sa se duca sa-si faca nevoile si cand s-a intors na mai gasit oile. el s-a dus in oras la un hotel si s-a dus intr-o camera din hotel acolo erau 2 indragostiti si baiatul ii spune: iubito in ochi tai vad paradisul, dar ciobanul de acolo : oile mele nu le vezi?
Un om mergea pe strada si a auzit o voce carei zicea sa se fereasca ca o sal loveasca o masina, omul se fereste masina trece. Aude din nou aceeasi voce spunandu-i sa se fereasca ca o sai cada ceva in cap, omul se fereste acel lucru cade.Inca o data aceeasi voce carei zice ca o sal lovesca in tren(era pe o cale ferata) omul se fereste trenul trece si omul intreaba
Cine esti tu de esti asa de bun cu mine?
Sunt ingerul tau pazitor, pune mana dupa ceafa!
Omul zareste acea minca creatura transparen si o intraba
Tu ai spus toate acele lucruri?
Da!
(Pleosc) Pai unde ai fost cand m-am insurat?!
Un betiv intra intr-un birt:
-O tarie comanda el, orice da sa fie tare.
Barmanul ii pune un coniac, tipu il soarbe.
-Nu simt nimic.
Barmanul cauta pe sub tejghea si scoate o sticla de tuica ii pune un pahar, asta il bea.
-Nu simt nimic, ceva mai tare n-ai?
In dorinta de a satisface clientul barmanul merge in magazie sa caute.vine cu o sticla...
Un Politist Suparat ca e sambata seara de servici, hotaraste ca primul participant in trafic care ii apare in cale sa il amendeze. Trage el pe dreapta un autovehicul si incepe sa caute motive pentru a amenda soferul. :
P - Actele la control!
S- Le am. si i le inmaneaza politistului.
P - centura de siguranta!?
S - O am si pe asta, e pusa...
P - Farurile Merg?
S - Merg cum sa nu, verificati...
P - Uite care este treaba oricum iti dau amenda.
S - Da de ce?
P - Asa ca eu port uniforma, da ca sa nu zici ca iti dau degeaba iti pun o intrebare. Mergi pe drum noaptea si din fata ta se apropie doua lumini ce reprezinta?
S - O masina!
P - Masina masina da ce fel de masina. mercedes, bmw, dacie... Vezi ca nu stii. da uite ca sa nu zici ca sunt marlan iti mai pun o intrebare : Mergi pe Drum noaptea si din fata se apropie o lumina ce reprezinta?
S - o motocicleta!
P - Motocicleta motocicleta da ce fel: honda, kawasaki harley. vezi ca nu stii. Si ii scrie amenda soferului. Acum soferul ii adreseaza si el politistului o intrebare:
S - Mergi pe drum noaptea si pe trotuar o femeie cu o fusta scurta, o bluza transparenta si fara lenjerie intima face semn la masini. Ce reprezinta?
P - O cu*va!
S - Cu*va, Cu*va, da ce fel de cu*va. sorta, mata, nevastata?
3 lilieci stau pe o creanga...
primul zice: mai, vede-ti ale-a 10 oi de acolo?
ceilalti: da le vedem!
primul: ma duc si le sug sangele la toate...
ceilalti: hai bai ca nu te credem!
isi ia zborul primul liliac si revine dupa 15 min cu sange la gura.
ceilalti: bravo bai!
dupa un timp...al doile-a zice:bai, vede-ti turma aia de vaci?
ceilalti: da bai le vede-m!
al doile-a: ma duc si le sug sangele la toate!
ceilalti: pe burta de ras.hai mai ca exagerezi!
isi ia zborul al 2-lea liliac si revine dupa aprox o ora plin de sange pe la gura.pe aripi!
ceilalti: wow.bravo bai, esti tare!
al treilea nu spune nimic, isi ia zborul si pleak.
revine dupa 2-3 ore cu ochii rosii.plin de sange la gura. turbat tare nu gluma si le spune celorlalti.bai,vede-ti turnul ala mare de acolo?
ceilalti: da, il vedem!
al 3-lea: ee, eu nu l-am vazut!
Un oltean se duce la piata.
Olteanu'ati-mi si mie cartofi.
Vanzatoareae cat?
La care olteanu'ecat carofi... Da...
.
Unu evadeaza de la inchisoare. Intra intr-o casa si da peste un cuplu in pat. Ii cere tipului sa se ridice si il leaga de un scaun, apoi, in timp ce o lega pe femeie de pat, se apropie de ea, si o saruta pe gat, apoi se ridica si merge la toaleta.
Barbatul ii spune femeii: "Uita-te la infractor! a stat multi ani la inchisoare si n-a mai vazut demult o femeie. Am vazut cum te-a sarutat pe gat. Daca vrea sex, sa nu te opui, sa nu tipi, da-i satisfactie, chiar daca iti este sila de el! e periculos, iar daca o sa se infurie, ne va ucide. Sa fii tare, iubita mea! Te iubesc!"
Femeia: "Nu ma saruta pe gat, ci imi soptea la ureche. Mi-a spus ca e homosexual si crede ca esti dragut, apoi m-a intrebat daca avem vaselina in casa. Eu i-am spus ca este in baie. Fii tare, iubitule! Si eu te iubesc!
LisaJulie întreabă: