Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea.
Apoi, pe măsură ce trec anii, pe măsură ce ne maturizăm, nebunia si exuberanţa copilăriei dispar. Devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă, avem gusturi, pretenţii rafinate... Nu mai credem în magie, nu mai credem in Moş Crăciun şi in sacul său plin cu jucării, nu mai credem că mama şi tata sunt cei mai extraordinari părinţi din lumea asta...
Nu mai iubim cu detaşare si pasiune, nu mai roşim atunci când greşim, numai chiuim de bucurie atunci când cineva ne îndeplineşte o dorinţă mult aşteptată.
Când începe şi când se termină copilăria? Nu ştim. Ştim doar că, la un moment dat, ne e ruşine să ne mai comportăm ca nişte copii. Avem pretenţia şi dorim să fim trataţi ca adulţi. Ca persoane pe deplin responsabile, mature. Pierdem jocul, pierdem libertatea şi pierdem nemărginirea. Devenim sclavii propriilor nostre prejudecăţi şi autolimitări. Ar trebui ca măcar în suflete să ramânem veşnic nişte copii.
Tărâmul magic al copilăriei mele se concretizează în sătucul pierdut pe colinele blânde. Se concretizează in ligheanul cu gogoşi calde, arămii şi pufoase pe care bunica ni le pregătea cu noaptea în cap spre a fi proaspete şi apetisante pe când ne trezeam noi - nepoţii ei dragi - în zori de zi.
Copilăria mea se regăseşte în poala bunicului, care ne făurea fluiere din salcie, frumos meşteşugite şi încondeiate, spre a cânta dimineţile prin păduri de fag şi plop, în nostalgica căutare a "împărăţiei tinereţii fără de bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte".
Aşa a fost copilăria mea. Frumoasă, sinceră şi luminoasă. Am crescut sub învăţăturile bunicilor şi părinţilor, am crescut într-o lume în care jocurile pe calculator nu existau, dar pierdeam ore în şir la fotbal în spatele casei si cate si mai cate jocuri de ramaneai traznit de ceea ce faceam si ne imaginam. Aşa a fost copilăria mea. Cu respect faţă de dascălii care ne-au pus pentru prima dată creionul în mâna, făra a alerga cu rolele pe holurile şcolii, fără a avea telefon mobil în buzunarul de la jeanşi şi a mesteca fără ruşine gumă în faţa profesorilor.
Aşa a fost copilăria mea şi Doamne, tare îmi mai este dor de ea.Copii de astăzi nu mai au copilărie. Trăiesc în spaţii închise, limitate aproape tot timpul, în faţa ecranului luminos al calculatorului, vorbind zi şi mai ales noapte cu prieteni de peste mări şi ţări, dar neştiind să bată la uşa vecinului şi să-l invite pe fiul acestuia la o plimbare cu bicicleta sau o "expediţie" prin pădurile din apopiere.
Copiii din ziua de azi trăiesc acum într-o lume virtuală, dominată de monştrii imaginari, filme de groază, muzică grea, joasă, care nu reuşeşte să atingă nici o coarda a sufletului lor, cercei sfredeliţi şi împlântaţi în cele mai ciudate părţi ale corpului.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Etapa cea mai frumoasa din viata unui om. Eu cred ca aceasta perioada trebuie pretuita mai mult pentru ca nu sti cand incepe si cand se termina. Si sunt sigura ca si pentru cei care deja sunt adulti este greu si si-ar dori sa se intoarca inapoi in timp
Răspunde
Pentru mine copilaria inseamna cel mai frumos moment din viata. fara griji, fara sentimente prea puternice, distractie jocuri, comportament nebunatic, glume aiurea, rasete
Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea.
Apoi, pe măsură ce trec anii, pe măsură ce ne maturizăm, nebunia si exuberanţa copilăriei dispar. Devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă, avem gusturi, pretenţii rafinate... Nu mai credem în magie, nu mai credem in Moş Crăciun şi in sacul său plin cu jucării, nu mai credem că mama şi tata sunt cei mai extraordinari părinţi din lumea asta...
Nu mai iubim cu detaşare si pasiune, nu mai roşim atunci când greşim, numai chiuim de bucurie atunci când cineva ne îndeplineşte o dorinţă mult aşteptată.
Când începe şi când se termină copilăria? Nu ştim. Ştim doar că, la un moment dat, ne e ruşine să ne mai comportăm ca nişte copii. Avem pretenţia şi dorim să fim trataţi ca adulţi. Ca persoane pe deplin responsabile, mature. Pierdem jocul, pierdem libertatea şi pierdem nemărginirea. Devenim sclavii propriilor nostre prejudecăţi şi autolimitări. Ar trebui ca măcar în suflete să ramânem veşnic nişte copii.
Tărâmul magic al copilăriei mele se concretizează în sătucul pierdut pe colinele blânde. Se concretizează in ligheanul cu gogoşi calde, arămii şi pufoase pe care bunica ni le pregătea cu noaptea în cap spre a fi proaspete şi apetisante pe când ne trezeam noi - nepoţii ei dragi - în zori de zi.
Copilăria mea se regăseşte în poala bunicului, care ne făurea fluiere din salcie, frumos meşteşugite şi încondeiate, spre a cânta dimineţile prin păduri de fag şi plop, în nostalgica căutare a "împărăţiei tinereţii fără de bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte".
Aşa a fost copilăria mea. Frumoasă, sinceră şi luminoasă. Am crescut sub învăţăturile bunicilor şi părinţilor, am crescut într-o lume în care jocurile pe calculator nu existau, dar pierdeam ore în şir la fotbal în spatele casei si cate si mai cate jocuri de ramaneai traznit de ceea ce faceam si ne imaginam. Aşa a fost copilăria mea. Cu respect faţă de dascălii care ne-au pus pentru prima dată creionul în mâna, făra a alerga cu rolele pe holurile şcolii, fără a avea telefon mobil în buzunarul de la jeanşi şi a mesteca fără ruşine gumă în faţa profesorilor.
Aşa a fost copilăria mea şi Doamne, tare îmi mai este dor de ea.Copii de astăzi nu mai au copilărie. Trăiesc în spaţii închise, limitate aproape tot timpul, în faţa ecranului luminos al calculatorului, vorbind zi şi mai ales noapte cu prieteni de peste mări şi ţări, dar neştiind să bată la uşa vecinului şi să-l invite pe fiul acestuia la o plimbare cu bicicleta sau o "expediţie" prin pădurile din apopiere.
Copiii din ziua de azi trăiesc acum într-o lume virtuală, dominată de monştrii imaginari, filme de groază, muzică grea, joasă, care nu reuşeşte să atingă nici o coarda a sufletului lor, cercei sfredeliţi şi împlântaţi în cele mai ciudate părţi ale corpului. Sper ca ti-am fost de ajutor :*:* Fundita?
Merci si eu pupp
Acea etapa de cand te nasti pana la 18 ani se denumeste copilarie, avand parte de momente bune si rele.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
