E greu pana spui primul " NU" trebuie spus ferm, o singura data, fara scuze, fara oscilatzii, lamentari si explicatii. Incearca si ai sa vezi efectul. se crucesc, fac ceva valui. pe urma se dau deoparte si se face liber in jurul tau. ai alta forta, alta prestanta si altfel treci prin viata.
p.s. si sa nu revi niciodata oricat de greu ti-ar fi, o singra data daca cedezi si transformi nu-ul in da, vei cadea jos de tot in ochii celorlalti.
Bună! Stai liniștită, și eu sunt în aceeași situație! Și nu suntem singuri, dimpotrivă sunt destui oameni buni pe lume care sunt călcați în picioare de niste proști, sau mai știu eu de cine. Noi, oamenii buni la suflet nu prea avem noroc la început dar și când ne găsește norocul, celorlalți nu le convine și sunt invidioși pe noi și rămân proști ei.Dar omul bun îi este drag lui Dumnezeu și îl ajută când nici nu se așteaptă. Aștept și eu să nu mă mai încerce atâta în a găsi o față cum ești tu, chiar dacă nu te cunosc să fie timidă, draguta și să le fac în ciudă cu fata de lângă mine colegilor și proastei, scuzati-ma dar merită chiar mai mult de atât pentru ceea ce mi-a făcut de așa zisă prietenă care m-a făcut retardat pentru că i-am dus un trandafir. În fine asta nu mai contează, însă nu vreau să mă mai încerce Dumnezeu atât să îmi pot găsi o fată și să mă mândresc cu ea și să vadă si colegii mei că oamenii buni la suflet nu au noroc la început dar și când îl au, păi îl au frate in orice domeniu.
Anamariasddjjjo100 întreabă: