| bogdanrvd a întrebat:

Am sa public un scurt fragment din cartea scrisă de mine despre care v-am spus şi ieri.
"Jurnalul unui călător: Drumul spre Infern"
Fragmentul aparţine capitolului "Porţile Infernului"

" Am privit în jur dar totul era acoperit de ceaţă, nu puteam să desluşesc nimic din ceea ce mă înconjura, mi-am ridicat palma în faţa ochilor dar ceaţa era atât de densă încât era imposibil să îmi văd propriul corp.
Auzeam încontinuu o femeie spunând "închide ochii, noi te aşteptăm" dar, deşi vocea era una plăcută şi calmă de fiecare dată când aceasta rostea ultimele cuvinte mă treceau fiori pe şira spinării.
Mi-am luat inima în dinţi şi am închis ochii având senzaţia că tot ritualul pe care îl făcusem era doar o legendă şi că nimic nu putea să se adeverească. Dupa câteva secunde am deschis ochii sperând ca toate acestea să fie un alt coşmar de-al meu dar atunci totul s-a schimbat.
Stăteam în faţa unor scări care duceau în subteran, eram înconjurat de flăcări şi auzeam strigăte de durere venite din pământul care se mişca încontinuu sub picioarele mele.
Am început să lăcrimez gândindu-mă la sufletele rătăcite care nu îşi vor găsii niciodată alinarea dar focul se apropia din ce în ce mai mult aşa că singura soluţie era să urmez drumul spre mijlocul pământului."

Ce parere aveti?:-)

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

E foarte bun happy si ti-am mai zis asta :*

3 răspunsuri:
| Anne12345 a răspuns:

Se vede clar ca ai talent!winking Mi se pare destul de interesant big grin... pacat ai ai publicat prea putin straight face. Succes in continuare :*

| 阿雷克桑德拉 a răspuns:

E super oke.sincera sa fiu imi inspira dorinta de a vrea sa stiu continuarea. deja imi creeasem o imagine in minte in timp ce citeam. bafta si posteaza intreaga creeatie pe un blog ceva, unde o pot citi in totalitate

| micc a răspuns:

WOOOOW :O ...bai da esti chiar super contiuna asa si ii vei bate pe toti. daca publici carte sa-mi dai si mie un link de unde sa o cumpar.esti super.sincer