| elena_tataru a întrebat:

Noi am preluat si sarbatorea Recunostintei de la americani? Voi ati auzit de persoane care tin aceasta sarbatoare? Copilul meu face la gradinita despre ea, nu o tin, insa in fiecare an au avut tot felul de ateliere cu ocazia acestei sarbatori.

4 răspunsuri:
| SiA31 a răspuns:

Să fie preluată, nu știu. Dar anumite religii, precum baptiștii și o parte din penticostali, au undeva prin luna august o sărbătoare numită "Ziua Mulțumirii". E o zi în care interiorul bisericii este împodobit cu flori și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate roadele pământului, fructe, legume, ierburi. Se fac și coșulețe cu fructe și legume aduse din grădinile fiecăruia, iar la finalul zilei de sărbătoare, coșulețele sunt împărțite prin oraș la oamenii nevoiași happy
Nu știu dacă este sau nu preluată de la americani, dar mi se pare destul de bine pentru educația unui copil, să se învețe de mic să fie recunoscător pentru ce are.
Ca și părinți, normal că încercăm să le oferim copiiilor noștri tot ce ne-a lipsit nouă, și dacă am putea, le-am da și luna de pe cer. Doar că uneori trebuie să li se amintească să fie recunoscători pentru ce au și să se gândească că alții nu au nici un sfert din cât au ei happy

| Moluan a răspuns:

Buna! Ziua Recunoștintei este in Noiembrie și nu, oficial nu este sărbătoare atestata in România. Nici Halloweenul nu este, dar de dragul diversității și al cunoașterii altor culturi, multe persoane susțin desfășurarea activităților specifice acestor "sărbători". Sunt pur optionale, deși ma gândesc ca in cazul instituțiilor de învățământ precum grădinița, devin obligatorii (pana la urma ajungi sa te supui). Vestea buna e ca Ziua Recunoștintei este un prilej de conștientizare, de mulțumire, de apreciere, un cumul de experiențe care pot contribui frumos la educația copilașilor.

| cristi202 a răspuns:

Nu stiu citi romani si-ar permite curcanul traditional al americanilor, caci el e mincarea de baza a acestei sarbatori. ☺

| Andreeush a răspuns:

Eu nu am auzit să fie preluată și la noi.