| DieterBortscher a întrebat:

Fac școala de șoferi. Mai am undeva la 5 ore, iar în 29 decembrie dau orașul. Conduc bine, și asta nu o spun eu, ci instructorul. Însă, mi se ivesc câteodată unele chestii aiurea. De exemplu, va spun ce mi s-a întâmplat azi. Un om a stat la trecerea de pietoni foarte aproape de drum, ba chiar pe el. Eu mă pregăteam să opresc, însă a venit o mașină de pe contrasens cu viteză și era să îl calce. Fiind drumul îngust, trebuia să mă trag intr-o parte ca să îi fac loc să treacă. Iar o altă chestie ce mi s-a întâmplat a fost pe un bulevard, aveam verde, însă un tâmpit cu o dubiță mi-a tăiat calea în față și am pus frână bruscă. Mă gândesc să nu mi se întâmple tâmpenii de genul și la examen. Mie îmi place mult să conduc, de-aia am învățat atât de rapid. Nu am treabă cu parcările, și alte chestii. Însă câteodată se ivit astfel de momente prostești în care pe de-o parte nu sunt de vină, dar pe de altă parte trebuie să fiu atent. Ce spuneți? E vina mea oare, sau așa mi se întâmplă mie de-astea? La examen o fi mai bine? Am o oarecare siguranță că o să îl iau, pentru că respect bine legile, însă apar chestii de genul care imi dau de gândit, adică să sper să nu fie bai, să mă cadă sau ceva.

Răspuns Câştigător
| denisTiky a răspuns:

La examen, politistul stie a cui este vina si presupun ca intelege si el reactia ta pe moment la ceea ce se intampla, plus ca esti inca incepator este foarte normal sa reactionezi asa(frana brusca, confuzie, etc). Eu zic ca daca iti place si te pricepi vei lua examenul, iar daca nu, il mai poti da iar, nu e capat de lume.
Iti urez mult succes!

2 răspunsuri:
| CodrutElian1990 a răspuns:

Cand dai examen nu prea indraznesc soferii sa faca astfel de miscari, ca raman fara carnet.
Examinatorul cunoaste ca sunt si asemenea descreierati.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ideea este ca tu sa faci ce tine de tine sa eviti o tragedie. Asta e datoria ta in astfel de situatii. Daca toti ar conduce regulamentar, examenul cat si invatatul condusului ar fi mult mai usoare. Realitatea e ca in teren condusul adeseori presupune ferirea de necazuri, mai mult decat mersul de aici acolo.