| handsome990 a întrebat:

Va salut cu drag. Vreau sa va intreab ce ati face voi in situatia in care v-ati spulberat pur si simplu cel mai mare vis pe care l-ati avut de cand va stiti. Atunci cand erati pe drumul cel bun, erati foarte aproape, nimic nu va oprea sa il realizati si dintr-o data, brusc, constatati ca s-a terminat complet. Ganditi-va ca v-ati dori sa fiti medici, avocati, fotbalisti, militari sau nu stiu, ceva in viata asta care sa va reprezinte si ca nimic altceva nu ati putea face decat ceea aceste meserii. Practic sacrificati tineretea, adolescenta, viata personala sa va pregatiti sa ajungeti ce va doriti. Numai asta visati, zi de zi, ora de ora. Si, intr-o zi, sa se termine totul, sa nu mai aveti ocazia sa mergeti pe drumul pe care vi l-ati propus, pentru ca ati avut un moment de ratacire in care ati distrus totul. Ce ati face in situatia asta? Cum ati lua-o de la capat, de unde ati incepe. Am 26 de ani si de cand ma stiu mi-am dorit sa fiu ofiter in armata. Am intrat in scoala militara, am parcurs aproape toata scoala, insa am avut un moment de ratacire in care...m-am distrus. Mi-am depus demisia cu 3 luni inainte de abslovire datorita unor neintelegeri cu comandantii. Cred ca mi-am ratat viata, eu nu pot sa ma gandesc decat la armata. Insa acum, constat ca nu voi mai lucra niciodata in domeniul asta. E crunt. Pentru mine, armata era totul. Nici dupa sase luni nu imi revin. M-am distrus complet, pentru ca nu am rezistat psihic apucaturilor unui locotenent idiot, care imi era comandant., care ma tachina tot timpul. Probabil ca sa simitit in al 9-lea cer cand a vazut ca mi-am depus demisia. Acum insa am mari regrete, chiar am ganduri negre. Nu mai suport sa nu fiu in armata. Constat ca in civilie nu ma pot adapta deloc, oamenii nu au reguli pur si simplu, sunt delasatori, multi nu respecta nici cele mai elementare reguli. Iar asta ma omoara, pentru ca eu sunt invatat sa respect regulile. Si nu imi imaginez o viata fara reguli. In armata era simplu: incalcai regula, erai pedepsit! In civilie nu prea e asa. Si nu ma pot adapta deloc. Nici in cele mai negre cosmaruri nu imi imaginam ca o sa ajung in halul asta. Mi-am pierdut increderea totala in mine. Ma privesc in oglinda si mi-e teama de mine pur si simplu. Cum am putut sa imi fac asa ceva? Mandria mea m-a adus aici. Pe mine ma interesa mai mult ce fac altii si asta m-a tras in jos. Am imense regrete care ma consuma enorm, nu ma lasa sa dorm. Ai mei sunt foarte amarati, de abia avem ce pune pe masa. Eram practic singurul lor sprijin. Iar eu cu 3 luni inainte de absolvire mi-am depus demisia. Oribil, infiorator. Mai grav este ca nu pot munci altceva, tot timpul ma compatimesc si regret ca am ajuns asa. Mi-am cerut iertare, in genunchi de nenumarate ori comandantului scolii insa nu ma reprimesc la scoala. Am 26 de ani si nu am realizat nimic pana acum. Stau pe spinarea parintilor care din greu au ce pune pe masa. Cel mai grav lucru e ca nu imi pot scoate din cap ca mi-am distrus visul. Ma chinuie noapte, nu ma lasa sa dorm. Am mari cosmaruri. Nu am nici prieteni. Sunt sigur ca in ritmul asta ajung pe strazi. Va rog da-ti-mi niste sfaturi utile de viata.

4 răspunsuri:
| oBanană a răspuns:

Îmi pare nespus de rău. Din ceea ce mi-ai povestit m-ai marcat și pe mine. În primul rând ai nevoie de un sprijin: ziceai că nu ai prieteni. Încearcă să iei legătura cu cineva din trecutul tău sau fă-ți prieteni noi. Încearcă pentru început să te angajezi undeva, să câștigi niște bani. Ai putea să te interesezi dacă cunoști pe cineva care știe pe altcineva ce lucrează în armată, sau în domeniul acela. Poate prin "pile" ai reuși să te întorci.
Chiar nu știu altceva, am încercat sa te ajut cum am putut. Nu am cuvinte, pur și simplu, prin ceea ce ai povestit.

| Crucified a răspuns:

Tu crezi că stau să citesc toată chestia asta?

| AoiOwO a răspuns:

Incearca sa fii puternic, imi imaginez cat de greu trebuie sa fie dar, intotdeauna exista o solutie. Incearca cum ti s-a spus mai sus sa te angajezi pentru o vreme undeva. sa faci cativa banuti. sa te pui cat de cat pe picioare. Eu cred ca daca iti doresti cu ardoare se poate sa ajungi ce vrei si unde vrei. chiar daca ai gresit. Dumnezeu nu o sa te lase asa. o sa vezi pe viitor. ca vei gasi o cale de intoarcere spre drumul tau, acum. esti doar pus la grele incercari. Fii puternic, cum ai fost si pana acum si o sa vezi ca totul o sa se rezolve incet incet. Iti doresc numai bine!

Brigaela
| Brigaela a răspuns:

Gandeste-te ca a fost o alegere gresita si nu ti se potrivea. Fiindca daca nu ai fi rezistat niciodata in armata, daca nu ai reusit sa rezisti provocarilor unei persoane incompatibile. Scoala Militara este, obligatori, si un test, elevii sunt supusi unui stres psihic si fizic ca sa ii caleasca si sa ii cerna. Cei care nu rezista, renunta, fiindca oricum in meserie vor fi expusi la stresuri de 1000 de ori mai mari si ar fi groaznic sa nu reziste la acelea. Tu ai fost dintre cei care isi doreau, dar nu aveau taria de caracter sa reziste si ai renuntat. Mai bine inainte de a incepe, decat sa fi cedat intr-un moment esential din timpul executarii serviciului si sa fi pus pe cineva in pericol.
Armata a fost un vis, ai incercat, ai dat tot ce a fost mai bun in tine, nu ai precupetit nici un efort si totusi nu ai facut fata. Asta este, nimeni nu te poate condamna ca nu poti face ceva, ca nu ai in tine resurse suficiente.
Renunta la compatimire, face parte din aceeasi slabiciune de caracter care te-a indepartat din armata. Gaseste-ti ceva de munca, pentru ca exista locuri de munca pentru oameni cu cunostintele tale, mai ales daca in scoala militara ai excelat (si sunt convinsa ca dorindu-ti atat de mult erai de departe cel mai bun la cunostintele teoretice si practice si ca ai cunostinte excelente dobandite acolo). Munceste, munca te va salva. Dovedeste acum ca esti suficient de puternici incat sa-ti asumi limitele si sa traiesti demn.