| iloveusa a întrebat:

Pentru ca se apropie curatenia de Crăciun, uitati ce am găsit eu pe net:


Decât sa iti ocupi o zi întreaga sau chiar doua cu organizarea si curatenia casei, mai bine faci in fiecare zi cate un pas mic si scurt spre acest obiectiv, iar astfel in 30 de zile vei avea o casa luna si gata de vizita oricărui prieten sau ruda.
Desigur, țin sa menționez ca aceasta lista se adresează caselor de familie, iar de la caz la caz exista pași care pot dura mai mult sau care sa nu existe. In orice caz e un plan bun ce poate fi adaptat pentru oricine.
Ziua 1 – Schimbă filtrele la detectoarele de fum şi la hota de aragaz, apoi spală si aragazul.
Ziua 2 – Spală geamurile în camera în care petreci cel mai mult timp (bucătărie sau cameră de zi etc.). Dacă ai terminat în cinci minute, fă acelaşi lucru în următoarea cameră în care îţi petreci cel mai mult timp.
Ziua 3 – Fă o listă cu toate lucrurile mărunte care te deranjează constant (uşi care scârțâie, butoane blocate, clanţe defecte etc.). Identifică ceea ce ai nevoie pentru a repara fiecare problemă şi fă o vizită la magazinul de specialitate pentru a cumpăra lucrurile necesare.


Ziua 4 – Repară cel puţin trei lucruri de pe lista de probleme folosind obiectele pe care le-ai cumpărat de la magazin cu o zi înainte. Dacă poţi, repară tot ceea ce este pe listă. Vei fi uimit de diferenţă. Daca nu poți repara ceva, cheamă un prieten care știe, invita-l la o bere si poate scapi ușor.
Ziua 5 - Curăţă jaluzelele cu o cârpă înmuiată în detergent sau cu o laveta. Dacă ai colegi de casa sau membri ai familiei care te pot ajuta, atribuie fiecărei persoane o cameră. Totul va fi gata în 15 – 20 de minute.
Ziua 6 – Ia o cârpă umedă sau lavete şi şterge praful de pe mobila, mese si alte suprafețe de la nivelul ochilor din fiecare cameră a casei.
Ziua 7 – Schimbă mesajul de la robotul telefonic (daca ai așa ceva), fa curat in agenda telefonului, in lista de mesaje (sms, e-mailuri etc) – din moment ce petrecem atât de mult timp online si la telefon, e bine sa fim organizați si acolo.
Ziua 8 – Dacă nu ai un aspirator cu abur, închiriază sau cumpără unul. Adu-l acasă.
Ziua 9 - Elimină mobilierul din camerele cel mai folosite. Curăţă covoarele cu ajutorul aspiratorului cu abur şi curăţă şi covoarele sau mocheta de pe holuri şi scări. Returnează sau pune la loc aspiratorul după ce ai terminat.
Ziua 10 – Spală/scutura sau du la curăţătoria chimică husele de pe canapele, fotolii şi scaune.
Ziua 11 – Aşează câteva perne viu colorate pe paturi, canapele şi scaune pentru a lumina casa.
Ziua 12 – Organizează-ţi sertarele din bucătărie şi camera de zi. Încearcă sa pui obiectele in sertare dupa categorii.
Ziua 13 – Curăţă oglinzile din casă. Dacă termini de curăţat repede, spală şi ferestrele din dormitor.
Ziua 14 – Ai o mulţime de DVD-uri şi CD-uri aruncate pe rafturi şi în dulapuri? Pune-le pe toate în huse speciale sau cutii, apoi aranjează sau scapă de cărţile, ziarele şi revistele citite şi fă ordine în cutia de bijuterii.
Ziua 15 – Fă ordine şi curat pe mese, în noptiere, aruncă hârtiile, cataloagele vechi, documentele care nu mai sunt necesare.
Ziua 16 – Dacă ai ventilatoare, astăzi este timpul să le cureţi de praf.
Ziua 17 – Curăţă de praf gurile de aerisire din casă (bucătărie, baie, debarale etc.).
Ziua 18 – Este timpul pentru nişte exerciţii de stretching: curăţă pânzele de păianjen şi praful de pe tavane şi pereţi, curăţă de praf dulapurile înalte.
Ziua 19 – Fă ordine în şifoniere şi debaralele care conţin haine şi aruncă sau donează lucrurile pe care nu le mai porți, care sunt deteriorate sau mici etc.
Ziua 20 – Dacă ai copii mici, fă ordine în jucării, scapă de cele deteriorare, inutilizabile. Dacă cei mici au mai crescut, donează jucăriile.
Ziua 21 - Ocupă-te de holul de la intrare, aranjează cheile, portofelele, genţile, încălţămintea, palariile etc.
Ziua 22 – Mătură şi spală holul, scutură preşul de la uşa de la intrarea în casă, curăţă de praf uşa de la intrare.
Ziua 23 – Curăţă de praf ramele de fotografii, lămpile şi obiectele mici de decor.
Ziua 24 – Curăţă şi fă ordine în frigider, aruncă tot ceea ce nu mai poate fi folosit. Se aduna mai multe decât crezi.


Ziua 25 – Fă ordine pe birou, în mormanele de dosare, hârtii, acte, pune totul în rafturi, foloseşte-te de cutii pentru a le clasifica.
Ziua 26 – Fă curăţenie în baie, fă ordine în dulapul de medicamente, aruncând tot ceea ce este expirat. Fă ordine în dulapul de produse cosmetice, procedând la fel. Ca idee de referința, cu cât produsul cosmetic este aplicat mai aproape de ochi, cu atât termenul de valabilitate este mai scurt.
Ziua 27 – 70% dintre oamenii cu vârsta peste 12 ani fac abuz de medicamente primite de la prieteni sau rude. Asigură-te că acestea sunt stocate corespunzător, într-un loc unde copiii nu pot ajunge.
Ziua 28 – Continuă curăţenia în bucătărie, aruncă orice lucru inutil care este lipit pe frigider, adună monedele împrăştiate, ziare, reviste, spală dulapurile, dă cu mopul pe podele etc.
Ziua 29 – Dă cu aspiratorul în restul casei şi mai şterge o dată praful.
Ziua 30 – Relaxează-te şi ocupă-te de tine. Luna viitoare o iei de la capăt.

Sper sa va ajute!

6 răspunsuri:
| NoNameJunior a răspuns:

Buna!
wow,chiar este folositor! mersi mult!

| trasnet a răspuns:

Nu stiu ce sa zic

daca faci curatenie treptat cum scrie aici o sa se faca la loc de ex proful mizeria de pe geamuri si altele

mai bine faci curatenie cu 2-3 inainte de craciun
pa pa

| bobec a răspuns:

Si...care este intrebarea?
laughing

| manuartist a răspuns:

Poti sa termini si intr-0 zi daca lucrati in familie

| Dragosix a răspuns:

Lavete ieftine din bumbac si microfibra poti gasi aici:
http://www.paasmagic.ro/

| habhfavkjhfvsiafviafjhvafvhavfdiuvaiufdvuh a răspuns:

Nu stiu ce sa zic, Folositorwinking