Am observat foarte mult tendința părinților de a se plânge de copiii lor care stau tot mai mult pe gadgeturi și în casă și că vezi domn'le copiii lor nu mai comunică, socializează și bla-bla, dar apoi tot ei devin agresivi cu copiii lor sau chiar manipulativi în ceea ce privește anturajul copilului lor. Nu suportă să audă că ar umbla cu unii mai prejos ca ei sau unii, da, ce-i drept din prea multă grijă și protecție, ajung să devină prea hiperprotectivi cu copilul lor, iar orice anturaj ar avea copilul li se pare prea exagerat și greșit.

Întrebarea este : Ce vor de fapt acești părinți de la copiii lor? Căci se pare că dacă copilul stă închis în casă și preferă până la urmă stilul mai solitar și se uită doar la desene și pe pereți, din punctul lor de vedere nu e bine, dar și dacă copiii în sfârșit simt o conexiune cu cineva și leagă o amiciție cu cineva, tot nu-i bine pentru ei.
Atunci ce naiba vor acești părinți de la copiii lor? Iar problema poate fi și pentru alții, nu doar în cazul părinte -copil. Am sesizat aceste 2 prejudecăți monstru și la oameni random judecând alți oameni, ca fiind rău dacă-ți place singurătatea și chiar izolarea, în ochii lor pari chiar un monstru doar pentru că nu pupi oameni în f***, dar am observat și stereotipul de a nu avea încredere în oameni și chiar de a avea o părere proastă despre oameni în general doar pe seama că, anturajul și oamenii par dubioși. Ba unii chiar te mai și judecă aspru dacă de exemplu ești totuși la polul opus de asocialul alone și ai dori să fii friendly și mereu cu zâmbetul pe buze, ar susține despre tine că ești doar un disperat după oameni și atenție.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook