Buna tuturor,
Sotul meu s-a dat la nepoata-mea. Ea are 24 ani si a stat cateva zile la noi. Mi-a spus ca umbla dezbracat in prezenta ei si-n absenta mea evident,
pana ieri cand a intrat peste ea in baie cand ea facea dus si s-a oferit chiar sa o spele pe spate.Soc! Cand i-am cerut explicatii mi-a zis ca el o vede pe nepoata mea ca pe una din fetele noastre(2 si 5 ani) si in nici-un caz nu ar fi mers mai departe.Traiesc cel mai crunt cosmar! Am 2 copii cu el si 15 ani de relatie si-n tot acest timp nu mi-a dat nici macar un singur motiv de gelozie sau ceva.Sunt devastata...

Pe o persoana nu ai sa reusesti sa o cunosti bine nici dupa 100 de ani.Negarea sotului tau este chiar raspunsul.Nimeni nu isi recunoaste faptele majore, chiar incearca sa le aplaneze. Este simplu ce ai de facut. Cauta o noua casa nepoatei tale si incearca sa ii urmaresti atitudinea sotului zi de zi.Cine stie poate a fost o cadere a mintii umane, sau poate in spate se ascunde un adevarat monstru.Imi pare rau pentru. povestea ta dar gandeste-te ca ai si 2 copii (sper sa nu fie fete)

Punel la masa Dupa care gateste niste mancare cu sos eu pui in farfurie si daio in cap inainte de "cina asta" fai bagaju cu lucrurile sale si punele pe pragu usi si asa te desparti el es :X ))) De fapt raspunu meu arfL: Insealal si u

Nepoata-mea are un trecut nu prea frumos si o moralitate cam indoielnica.Sotul imi spune ca poate nu e chiar singurul vinovat in povestea asta. Ea trebuia sa-mi spuna imediat si sa plece din casa mea in secunda doi pentru ca avea unde merge, are camera la camin. Dar ea a ramas in continuare si nu s-a aratat deranjata de faptul ca el umbla asa prin casa, i-a si spus ca nu o deranjeaza. Ce dracu sa mai zic?
Nu spun ca e toata vina a ei, oricum nu-l absolva in nici-un fel, dar nici de el nu pot sa zic ca e o jigodie ordinara pentru ca-n atata timp am construit foarte multe impreuna, e un tata extraordinar si pana mai ieri un sot extraordinar.Nu stiu ce s-a intamplat, nu stiu ce decizie sa iau...In genunchi m-a implorat sa nu-l despart de copii.

Am hotarat sa-l las sa ramana in viata noastra fara sa-i garantez ca vreodata voi mai simti la fel.Si i-am explicat foarte clar ca daca o singura data se mai intampla ceva, nu mai cer nici o explicatie si se termina totul.Cand e la serviciu ma simt pustiita, imi zic ca n-are rost, ca m-a tradat...Cand vine acasa ma mai linistesc, vorbim de copii, simt ca poate va trece toata durerea si vom fi iarasi la fel intr-o zi...Nu stiu ce sa zic.Pastrez distanta, dormim separat, deocamdata e asa. Iar cand se caieste, a si plans o data, imi vine sa intind mana spre el.Ma gandesc ca toti la un moment dat in viata putem sa facem un lucru de care ne e rusine, care n-are legatura cu caracterul nostru, cu principiile si totusi il facem.Si plecam cu el mai departe in viata. Poate si-n cazul lui e la fel.Nu stiu ce sa mai zic.
Nepoatei mele i-am explicat ca trebuia sa aiba o reactie promta din prima, care sa fi oprit totul din start nu sa stea in continuare la mine si sa-i mai si spuna ca n-o deranjeaza atitudinea lui pentru ca astfel l-a incurajat sa mearga mai departe. Daca reactie ei era de respingere, totul s-ar fi oprit acolo(asa mi-a zis si el)si ramanea intre ei. Dar nici ea nu are multa minte...si a gresit.Pedeapsa ei este sa stea departe de mine o perioada mai lunga sau mai scurta, o sa vad.Incerc sa ma adun, incerc...