Raspunsul care l-am dat si Stelei (nu este o intamplare atat de frumoasa, cat haioasa):
...am adormit spre dimineata. Ma trezesc brusc. Semiintuneric. Ma uit la ceas. Ora 5. In gand: "Of, ce ma fac? Am dormit toata ziua. Mai un pic si se inchide banca. Trebuie sa ajug neaparat!". Fac repede un dus, ma imbac, ies afara. Brr... E un frig si intuneric! Merg pe strada si nu vad nici un suflet viu, desi stau in zona centrala. Tot orasul e gol, parca dupa razboi. Ma intreb: "Oare e duminica? Sau o fi vreo epidemie, si eu nu stiu?". Ajung la banca. Ma apropii de intrare si realizez, ca este inchisa. Stau cateva minute amortita, in stare soc. Apoi scot mobilul si ii sunt repede pe ai mei. Nu raspunde nimeni. Sun o prietena. La fel. Ma uit in stanga, in dreapta. Vad o femeie, care se apropie. Deschid gura, ca sa-i adresez o intrebare, si in clipa aceea, realizand toata penibilitatea situatiei, in care ma aflu, o intreb, razand: "E dimineata, nu? Nu e seara". Si incep sa rad in hohote, tinundu-ma de burta. Ea, saraca, se uita la mine cu ochi mari si nedumeriti, si imi raspunde cu o vocea tremuranda: "Daaa".
- Si eu care credeam, ca e seara. ![]()
Apoi am plecat spre casa, razand si gandindu-ma la patul meu cald, care ma astepta.
Chiar a fost o situatie, cat se poate de comica, si autenticitatea trairilor mele a fost de nepretuit, de neuitat. Eram absolut convinsa ca era seara, si nici nu mi-as fi putut imagina, ca m-am trezit odata cu cocosii, si de fapt e dimineata. Of, of...
Cand am fost in excurise de 2 saptamani cu clasa :X, am facut o petrecere numai pentru fete^__^, si baietii au venit si ei. pe la mijlocul noptii ca sa ne sperie
. ![]()
dar a ta?
Neagracaceara întreabă: