Din puct de vedere emotional, cel care rezista la presiuni enorme, chiar daca nu gaseste solutii la probleme, continua sa lupte si trece peste toate greutatile, fara sa lase presiunea urme in suflet. Sunt milioane de cazuri in care oamenii spun, gata... nu mai pot, si se vede pe ei ca sunt distrusi! Este vorba de o lupta sufleteasca grea, la care, poate, un om puternic fizic (cu muschi)
ar esua si s-ar sinucide, n-ar rezista presiunii, aici nu vorbesc de kilograme.
"om puternic" aceasta putere, de fapt este o BIRUINTA care se primeste prin CREDINTA de la DUMNEZEU!
Asta inteleg eu prin "om puternic".
Biruinta se primeste prin credinta!
După opinia mea, are mai multe sensuri. Acum, depinde în ce situaţie se află.
De exemplu, dacă acel om conduce un grup sau o organizaţie importantă înseamnă că are putere. Cum este preşedintele Rusiei.
Dacă ne referim fizic la o persoană, putem să o considerăm puternică pentru rezistenţa şi efortul pe care le suportă organismul său.
Psihic, putem spune că un om este puternic pentru faptul că nu renunţă atunci când întâmpină greutăţi, adică caracterul său are o voinţă puternică.
Care nu se lasa invins de nimeni si nimic...adica sa aiba un caracter puternic.
Pentru mine conteaza mult mai mult sa fie puternic psihic si la asta ma gandesc.
Sa treaca peste situatiile tragice din viata lui.
Ăla care poate să-mi ducă plasele cu bere și alte alimente, dar în special bere, de la supermarket până unde stau eu, fără să le lase din mână nicio clipă pe motiv că-s prea grele.
Lol 10 flotări reprezintă efort pentru tine?
Respiratia reprezinta efort pentru mine
Trist
Pai din punct de vedere psihic, un om care face fata la situații dificile, găsește soluții la probleme, nu ia in seama toate comentariile negative ale celor din jur, are încredere in el si in ceea ce face.
Din punct de vedere psihic, știe toată lumea. Nu neapărat un om cu muschi sau care poate ridica greutăți. De fapt, ba da.