Cand ai copil mic, viata ta are alt ritm. Obisnuieste-te cu ideea si adapteaza-te. Mai lasa din treburi si ambitii.
Fii doar mama, fiindca copilul creste repede si iti va pare rau dupa perioada asta.
Deci eu nu mai trebuie sa îmi fac treburile mele,nu mai trebuie sa ma îngrijesc,sa probez o pereche de adidasi, sa ma relaxez la o baie, sa ies și eu la aer sau la o plimbare la o distanta mai mare ca am copil?
L-am făcut sa ma chinui, sa stau în depresii etc, decât sa își asume și tatăl copilului spre exemplu rolul.
Asa e cand ai copil mic. Dar creste!
Faci atat cat poti.
Gandeste-te ca tu, in Romania, ai luxul de a sta acasa cu copilul 2 ani de zile.
In alte tari, mamele n-au decat cateva luni de stat cu copilul. Trebuie sa se intoarca la serviciu, apoi cand vin acasa sa aiba grija de copil, de casa, de barbat etc.
Nu trebuie sa ne certi pe noi, voi ati facut copilul, voi 2 trebuie sa aveti grija de el!
Crede-ma,sunt norocoase sa pot sa iasa fara copil, sa socializeze etc iar după ce ii iau de la creșă sa se poată bucura în tihna de copilul lor.O data ce mintea ta e îndreptată și spre altceva, spre comunicare, socializare etc altfel te bucuri de copil.Dar sa stai 24 din 24 cu el de picior, sa nu poți sa mănânci, sa nu poți merge la wc, sa tot strangi de prin casa de 50 de ori ți se urăște și ție și copilului și începe show-ul.
Și soțul zice "eu merg la munca,mai stau și cu el pe cap când ma intorc". DAAA pentru ca tu ai putut sa faci în orele alea ce ai vrut,ai vorbit cu oameni,ai ieșit din casa,ai mâncat,te-ai pisat, nu ti-a zbierat nimeni în cap și nu a depins de tine cineva ce trebuie schimbat, spălat, carat în brate ore în șir în timp ce faci mancare, curat și alte treburi pentru casa și pentru tine.Sunt în rai crede-ma.
Acele mame devin roboti, deoarece nu au alta solutie. Nu au timp nici sa se gandeasca la depresie.
Asa ca lasa smiorcaiala si bucura-te de timpul asta cu copilul tau.
Nu au depresie pentru ca au viata.Sa nu aibă cine și de ce sa le scoată ochii ca stau acasă, au bani lor și timp pentru altceva.E vis.
Nu zice nimeni sa nu petreci timp cu copilul dar ești și tu om.Tu cred ca mergi pe premiza "ești femeie stai la cratita ce tot comentezi".Dar eu îți răspund ca primul pas catre a face și altceva l-am făcut deja și nu o sa stau în depresie ca scrii tu pe net asta.
Am cerut un sfat de la oamenii capabili și competenți ce înțeleg cât poate fi de greu sa stai în colivie zi de zi și cu reproșuri în cârcă.Nu de la uni ce te-ar închide în ea.
As aprecia daca nu ai vorbi in locul meu si spune lucruri pe care nu le-am spus sau scris.
Pe mine m-ai pierdut de interlocutor!
Sa faci activitati cu el mai des. Cu cat copilul este mai nervos, cu atat are nevoie de mai multa activitate. Daca doar il tii in brate sau intr-un loc, tot o sa planga, pentru ca se plictiseste. El vrea sa exploreze lumea din jurul lui, iar daca el sta intr-un loc, il frustreaza.
Nu e vorba de activități.Copilul are activități și nu ii lipsește nimic, asta era ideea, ca nu mai am timp și nu mai pot sa fac atâtea activități ca mai am lucuri suplimentare pe cap sau de făcut.
Nu ma stresez pentru ca stiu ca asta nu duce la nimic bun, ba mai mult rau face.
Daca te simti atat de coplesita, ar fi bine sa iei legatura cu un psihoterapeut.
Elibereaza-te de angajamentele fata de altii. Cu ce ai putea sa o dezamagesti? Asta conteaza catusi de putin. Tu faci ce poti, ce simti, sa iti fie tie bine. Nu iti da sufletul pentru a nu ii,, dezamagi'' pe altii.
Cea mai mare problema din situatia asta este sotul tau, atitudinea lui negativista care iti aduce si tie mult stres si presiune.
Nu inteleg deloc care e treaba cu mama, deci nu ma pot pronunta. Degeaba ai incercat sa vorbesti cu sotul tau? Pai ia masuri. Iti da tie probleme de rezolvat pentru ca el este fatalau si se plange? Suna ca un copil.
De ce sa nu ai cu cine sa il lasi? Sotul ce pazeste?
Angajeaza bona, nu este normal sa nu ai cu cine sa il lasi
Mama e la peste 100 de km distanta, soacra e în permanenta la munca.Are grija de casa și familia cuiva, acolo doarme, acolo mănâncă ia salariu.Fratele meu la fel e la peste 100 km distanta iar neamurile soțului sun în străinătate.Cu el îl las când nu e la munca, sau seara în rest sunt doar eu acasă cu el toată ziua.Iar la cumpărături sau ceva mergem împreună toți 3 când are soțul timp.La fel și la medic (doar dacă e o urgenta mergem urgent) dar tot toți 3 și cam peste tot.
El are tendinta de a se plânge cu voce tare cum se zice, mereu dacă are ceva de făcut.
Iar mama m-a ajutat cu niște bani, ai mereu îmi zice sa ii cheltuiesc pe ce a zis, și sa iau ce trebuie, sa fac ce trebuie sa nu cheltui pe ceva ce nu e bun sau etc pentru ca ea nu are alții sa îmi dea (nu i-am cerut eu, ea a insistat sa luam ceva pentru familie).
Ești ca un general care vrea sa ducă 5 războaie simultan! Cam greu!
Pui niște " războaie " în time-out!
Încearcă să prioritizezi task-urile, să te organizezi în pași mici și să ceri ajutor de la persoane de încredere când ai nevoie. Poți lua mici pauze pentru tine, chiar și 10 minute pe zi, pentru a te relaxa. Încearcă să comunici deschis cu soțul și mama ta despre cum te simți, dar și despre ce ai nevoie concret. Poate că ar fi util să ceri ajutor profesional pentru gestionarea stresului, dacă simți că situația devine prea apăsătoare.