Explicați-mi și mie acest paradox, observat tot mai mult în viața asta.

De ce oamenii puternici, că-s femei, că-s bărbați se lasă prăduiți de așa zisa dragoste, deci pot cădea pradă unei femei sau unui bărbat, și pare că nimeni nu-i îngenunchează, dar o madam sau un bărbățel o pot face, iar oamenii gen Bundy, Dhamer, Gein, Vera Renczi ș.a., pricepurăți, voi, oameni care la prima vedere par oameni slabi, mai tăcuți poate chiar, timizi, care în ochi altor oameni, par lipsiți de putere, în realitate se dovedesc greu de manipulat și ei ajung chiar să manipuleze ei pe alții și să stăpânească pe alții?

Și ceea ce am dat exemple aici cu faimoșii criminali, e una, ca să pricepeți mai bine exemplul, dar am observat asta la tot mai multă lume care nu e nici chiar așa de depravată și criminală, însă în relațiile interumane așa ajung. Ca spre exemplu, eu care m-am comparat toată viața cu cunoștințe de ale mele, neamuri, prieteni, cunoscuți. Am multe cunoștințe, atât femei, cât și bărbați, care îi cunosc ca drept puternici sau măcar comparativ cu mine, mai puternici, ba chiar dintre acești oameni, cu mulți am simțit că vor să-și lase o oarece influență asupra mea, de care nu am reușit să scap și de multe ori, ori am lăsat de la mine ori am plecat, dar nu am reușit să mă impun în fața lor, dar am descoperit că aceștia așa ziși puternici au o mică slăbiciune, față de iubitele sau iubiții lor.
Și am observat și invers, deși acești oameni random sau societatea are o influență prea mare asupra mea și simt că încearcă să mă manipuleze prea mult sau să mă facă părtașă la "felul lor de a gândi" în realitate eu ca om sunt atât de rece încât nu m-aș lăsa niciodată în intimitatea mea călcată în picioare sau manipulată, chiar de ar fi să plec definitiv de undeva sau din viața cuiva sau la fel chiar dacă acel cineva ar dori să plece. Și deși în relațiile de dragoste nu am căzut pradă manipulării, observ că oamenii gen eu, amabili, timizi, retrași, societatea reușește să-i manipuleze, prin societate mă refer la tot ce înseamnă mediul înconjurător. Pe când pe oamenii puternici din anturajul meu, nu, ba chiar ei spun cu gura lor, mulți, că ei nu suportă ceea ce, drept vorbind, nici eu nu suport în totalitate, dar mă conformez sau las de la mine, ei nu ar suporta și deci vor ataca. Dar acești atacatori ai mediului înconjurător, cad pradă în final propriei lor patimi, iubirea.

Și cum spuneam nu este doar cazul meu, peste tot observ acest tipar. Există vreo explicație științifică pentru acest paradox dubios?!

Și recompensa pentru care oameni puternici cad pradă manipulării unui per*ers sau per*erse, este care?!

Eu una nu câștig nici o recompensă pentru că sunt opusul acelor oameni puternici și deci cad pradă manipulării și chiar conformării sociale, ba din contră chiar ajung tot eu în cămașa de forță doar pentru că am lăsat mereu de la mine și mi-am reprimat multe dureri și am zâmbit în fața prăduitorilor mei sau am lăsat mereu de la mine, dar cum spuneam nu aș cade pradă niciodată așa zise-i iubiri, deoarece nici nu cred în ea sau și dacă aș crede, tot de aia mă feresc, ca să nu ajung exact ca amicii și cunoscuții mei cei mari și tari, dar care cad pradă unei iubiri. Și toți din jurul meu, pe care-i cunosc, despre aceștia mari și tari, de care-ți spun, niciunul nu are anxietate socială și le dă peste nas la mulți în societate, adică sunt total opusul meu, că de aici și mirarea mea, dar toți au căzut pradă unei iubiri.
Spre exemplu, am o amică ce ea se ceartă cu toți și le spune la toți ceea ce gândește, fără să-i pese de ce cred ceilalți, ea când știe că celălalt greșește se duce și-i spune, ceva ce eu nu aș putea face dar această amică a mea, pe care nu o calcă aproape nimeni pe coadă și își permite să le spună mereu face to face oamenilor, se lasă moleșită de un tip idiot. Ceva ce eu una nu pot pricepe. Și când zic că se lasă moleșită, zic că tipa a trecut printr-un avort și bătăi din partea tipului iar ea încă umbla cu el, cică chipurile l-a iertat și încă-l iubește. Acum însă s-a cam terminat totul între ei, și printre care a mai apărut un alt tip în viața ei, și acel tip când a apărut în viața ei, avea altă iubită, dar tipul tatona terenul și cu amica mea, iar bleaga l-a așteptat vreo 2 ani, stând în postura de amant* doar că poate va fi al ei. Întradevăr acum tipul s-a despărțit de fosta lui, dar cu amica mea încă nu dă în pinteni să se oficializeze ceva și bleaga încă stă după fundul lui.
Explic-o tu pe asta, măi, Ray.

Apoi vărul meu, un super arogant și care se certa cu părinții lui mereu și mama lui îi făcea toate poftele de mic, dar și cel care le dă peste nas la toți. E super arogant și mereu când are ceva de spus, le zice oamenilor ba și de ar fi să se ia la bătaie cu toți. Ei, bine, un astfel de tip, am rămas șocată când mi-a spus mătuși-mea că el a deschis o firmă gen clinică de stomatologie doar pentru că iubită-sa era stomatolog. Apoi vărul meu, care nu a dat nici măcar cu o mătură o dată cât a fost "băiatul mamei" acum că iubita lui era obsedată de curățenie, când o venit o dată mătuși-mea la el, mi-a povestit că a certat-o pe mătuși-mea că nu așa se face curățenia peste ochi, și că să-i dea mai intens cu mopul pe jos că iubita lui cică așa face curat și așa l-a învățat și pe el. Îți dai seama ce șocată am rămas când am auzit astea, eu cunoscându-l pe văr-miu, ca fiind total afon la capitolul curățenie și nemișcând nici măcar un deget cât era singur. Și mu mă bag și nu mă interesează viața lor, mie mi-e indiferent, oricum iubita lui, mie una îmi era dragă și simpatică, dar spun asta doar ca să vezi că peste tot prin jurul meu observ acest tipar și nu cred că este doar o coincidență ci ceva se întâmplă.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Da, aici cu ideea că doar poate "par puternici" să știi că m-am gândit și eu. Altfel nu-mi pot explica de ce unii chiar sunt înhățați așa.
Însă la partea cu dragostea țin să te dezaprob. Eu nu m-am îndrăgostit niciodată și nici nu cred că se va întâmpla, tocmai pentru că nu doresc nici să cad pradă acestor emoții penibile, dar nici să ajung precum cei observați de mine că au căzut pradă lor.
Cât și de ceea ce spui cu dragostea te aprob până la un punct și dezaprob cu ceva. Adevărul e până la un punct cum spui tu, anume că, da, dragostea nu o poți programa și s-a și dovedit științific că atunci când cazi pradă ei, creierul produce niște hormoni, deci știința nu o poți combate, da. Dar un exemplu că de noi depinde ce facem cu acele sentimente, ar fi personajele din filme, dar și din realitate, ca personajele alea negative care din cauza unei obsesii din dragoste îi face rău celui/celei pe care îl/o iubește prin al/o despărți pe persoana iubită de altă persoană pe care respectivul/a iubește la rândul său/ei. La fel e și în cazul celor care orbiți de iubire și ușor și codependenți acceptă poate, să facă rău unei persoane dragi doar pentru că așa a zis iubita/iubitul ei. Cum sunt cazurile în care un copil își ucide propriul părinte doar pentru că acel părinte nu îl acceptă pe iubitul sau iubita lui sau prieteni sau apropiați, câte cazuri de genul nu au existat. Deci acest gen de iubire vs oamenii care reușesc să-și pună stop pe sentimente și aia e, își continuă viața și fără iubire, idiferent că acceptă situația că orice ar fi vor avea parte doar de dragoste platonică și x sau y nu-l vor plăcea sau nu o vor plăcea și deci ar fi vorba de o dragoste nereciprocă sau invers că x sau y se opune unei dragoste reciproce și în final ar fi mai simplu totuși să renunțe la marea dragoste decât să se pună pe ucis umani
Deci de aici zic că totuși unii oameni au o slăbiciune față de acest aspect numit IUBIREA. Dar nu toți cum spui tu, altfel, toți am fi devenit criminali sau scenariști de telenovele și complotatori în a face rău oamenilor care nu ne-au corespuns de-a lungul vieții sau chiar altor iubiri de-a celor care ne-au respins sau pur și simplu am fi ucis oamenii care s-au împotrivit unei iubiri de-a noastre. Și nu, încă nu toți am înebunit în acest fel. Sper... )

Răspunde

Raportează

Evaluează

Totuși, știința spune că trece și prin creier chiar se produc la nivel de creier niște neurotransmițători atunci când ne îndrăgostim. Deci și inima asta trece, se pare, tot prin creier. Însă da, nu cred că toți ne lăsăm pradă acestor impulsuri și sentimente, mai ales până a ajunge așa de jos pe scara dezumanizării.

Răspunde

Raportează

Evaluează