Hei, TPU, de ce toată lumea spune că destinul nu există?!

M-am certat recent cu cineva din neamul meu pe ideea că "dacă nu ieși, să te vadă bărbații nu ai cum să ai vreodată o relație" și că "nu te mai ascunde atât" și am încercat să-i spun că oricum în viață dacă e să fii singur, și chiar dacă-ți faci relație, tot nu va ieși și tot singur vei fi.
Și apoi am încercat să-i dau exemplu cu doamna care vine să aibă grijă de bunica mea, și i-am spus că doamna deși a avut relație și soț de la 20 de ani, acum la 60 de ani, e babă și singură, deoarece soțul i-a murit, a lăsat-o și cu datorii ca pensionară cu pensie de 10 mil, deoarece tâmpitul făcuse credite peste credite ca să se trateze și funny e că, omul murise înainte de a vedea și vreun ban din asigurări și credite și a și murit și a lăsat-o pe doamnă singură pe lume, apoi le-am spus alor mele neamuri că degeaba a fost căsătorită doamna dacă ea nu a putut să procreeze și deci a ajuns la bătrânețe și fără soț și fără copii, iar soțul ei nici nu dorea să audă de copii înfiați. Așa că, le-am spus alor mei că degeaba te chinui, ba chiar le spuneam că mai te și chinui cu un astfel de soț și pămpălău și rău și cu vicii n, dacă îl mai și iei sau ieși chipurile să te "prăduiască" sau vadă el pe drum și la final de viață tot singur rămâi.
Și de aici ne-am certat monstru pentru că le-am zis că greșesc spunându-mi mie să ies pe drumuri să agăț bărbați, când de fapt oricum bărbații nu mă plac chiar și de mi-aș pierde mințile și m-aș da eu la ei, că de ieșit oricum le-am spus că ies zilnic și nimic, și doar mai mi-aș face și un renume prost pentru că aș părea tipa care "umblă".
Și de aici ne-am certat și mai monstru pentru că le-am zis că îmi *** ceva în acest magnific Dumnezeu care cred ei că există dar mie nu-mi dă ca la restul. Adică bărbați care să mă placă, cât mai mulți, ca atunci când vreau să mă mărit să am de unde alege, să știu că aleg ceva bun și fără ca măcar să fac eu ceva (ca gen să mă machiez, slăbesc, studiez n ani ca să par smart și să fac n terapii ca să par degajată și cool și tot felul de ra*aturi, pe care oricum chiar dacă le fac, nu observ să mă placă cineva și aici e până și ideea fetelor, că am observat că la mine în oraș nici măcar fetele, ca să îmi pot face măcar prietene, nu mă plac) și de aici a pornit iar o altă și altă Apocalipsă cu neamurile mele, dar mai grav, m-a răscolit enorm, căci nu înțeleg cu ce am greșit atât de mult vieții încât să nu găsesc nici oamenii pe calibrul meu și ca aproape nimeni să nu mă placă în Universul ăsta mare. Și mai grav, că nu-mi place crucea pe care mi-a oferit-o Dumnezeu, dar mai ales crucea și asta de a fi eu ciudată, autistă sau ce-oi fi de nu pot să ies așa cum au zis neamurile mele și până la urmă să pot deveni și eu o nenorocită și o bit*hes cu toți bărbații. Nu știu dacă la asta se refereau neamurile mele, dar asta am dedus eu că vor ei să devin și oricum asta mi-aș dori uneori să devin, căci am observat că dacă ești corect, nici lumea nu te observă, nici lume chiar nu te place și se mai și profită de tine.

Deci dacă destinul nu există, de ce simt că unora le-a dat de toate, și parcă le și vin mai ușor toate (chiar dacă au și muncit pentru ele, nimic de zis) dar altora le-a dat mai nimic (sau și dacă muncesc, o fac cu multă sudoare si chiar mult efort, încât tocmai oamenii gen, eu, după ce muncesc ajung nici să nu le mai placă ceea ce au obținut sau au obținut prea târziu totul, când ori sunt prea bătrâni, ori chiar au înebunit psihic de atâta efort și strategii)?! Și atunci te întrebi unde e corectitudinea în viața asta?!

De ce simt că unii au mai mult și alții mai puțin?

Pai in viata totul se ia nu se asteapta sa cada din cer! Iar daca nu vrei sa iei atunci trebuie sa lucrezi pe persoana ta sa arati bine, sa fi sociabila afara printre oameni reali, ca aici vad ca nu ai nici o problema si atunci te vor lua altii pe tine daca tu nu vrei sa iei... deci trebuie sa muncesti pe persoana ta daca vrei sa fi placuta, apreciata etc. Toti cei care au parte de multe lucruri in viata o mare parte din ele se datoreaza ca au sacrificat timpul lor liber si orice numai sa obtina ce vor! Tu daca nu vrei sa iesi din confortul tau nu te mira ca nu te observa nimeni. Desi chiar daca pari acum mai disperata dupa atentie ai un carcater frumos, multi barbati te-ar aprecia pentru felul cum esti! Dar vezi tu din pacate barbatii prima data se indragostesc de corp apoi de caracter! Sunt barbat deci stiu despre ce vorbesc si oricat de mult am vrea sa schimbam asta nu putem pentru ca asa e firea noastra! Poate impotentii ajung in relatii numai pe baza caracterului dar din acea relatie nu poate iesi nimic bun, pentru ca chiar daca acceptam sau nu la baza fiecarei relatii sta intimitatea!
Cat despre rudele tale, trebuie sa-ti spun ca au dreptate chiar daca te superi! Daca tu nu iesi in lume nu te poate observa nimeni, nici barbatii, dar nu poti sa legi prietenii cu nimeni!
Daca mergi la o sala si incerci sa fi sociabila deja scapi de 2 griji deodata: 1 iti construiesti un corp frumos si 2 iti poti face prieteni si cine stie poate te observa si un barbat.
Daca stai in confortul tau si nu faci nimic, nu se va intampla nimic si nu poti da vina pe nimeni, este doar vina ta!
Stiu ca ai mai zis in alte intrebari ca nu poti, bla bla bla, dar ia suparate pe viata si sa nu te mai intereseze nimic din jurul tau, fa-ti viata cum iti place si traieste-o, nu mai fi atat de speriata ca pierzi cei mai frumosi ani din viata ta!

Nici nu-mi mai pierd vremea să scriu. Nu împărtășesc și nici nu sunt de acord cu nimic, nici din ce spui tu, și cu atât mai mult neamurile mele, căci mna, mereu cu cei apropiați e și un pic de venin, pentru că ei dau sfaturi, dar nu sunt în papucii tăi.

Cât de fizic, atunci e simplu. Nu mă plac bărbații pentru cum arăt, nici eu nu mai caut și nu mă mai interesează de nimeni. Simplu, totul simplificat.
Doar că, nu pricep de ce nu pot să-mi fac prieteni sau de ce nu mă pot împrieteni cu oamenii de la mine din oraș?!
Deși și asta, probabil aș face-o doar ca să scap de singurătate și atunci, ce farmec mai are?!
Prietenia în cocepția mea e mai mult decât de a scăpa de singurătate, e ceva pe viață. E o uniune pură și divină. Și nici asta nu am găsit. De obicei găsesc doar oameni care vorbesc despre ei, fac glume de canal sau triviale, ori se ceartă cu orele pe nu știu ce părere sau sunt superficiali sau mai grav te caută doar că au nevoie de tine. Deci?!
Cum fac să găsesc oameni pe calibrul meu în orașul ăsta?

Prietenul perfect/iubitul/iubita perfecta NU exista! Fiecare din noi avem o slabiciune, un mic defect sau un mai mare defect al nostru si nu putem remedia acest defect/slabiciune pentru ca asa e firea noastra! Daca vrei cu adevarat un prieten langa tine trebuie sa-l/o accepti asa cum este cu defectele lui cu tot, iar daca nu poti accepta un astfel de prieten/a nu vei avea niciodata unul/a! Nici macar un iubit/iubita nu se schimba 100% exact cum ai vrea tu sa fie ca nu poate, atunci cum s-ar schimba un prieten/prietena? Mai bine renunta la tine decat sa iasa din confortul sau...
Probabil de aceea nu ai gasit nici iubit ca ai vrut sa fie exact cum l-ai visat. Viata nu e ca-n filme sau povesti unde totul pare in culori si nimic rau nu se intampla, din pacate viata e grea si in functie cat de grea este ne modeleaza caracterul. Deci nu mai visa si accepta pe oricine intalnesti ca prieten/a daca e disponibil/a sa vorbeasca cu tine asta e primul pas spre o prietenie sincera! Prietenia se construieste ca si relatia de dragoste nu o poti afla de la o zi la alta, iar pentru asta trebuie sa iesi din casa, oriunde numai sa iesi, altfel nu poti intalni pe nimeni!

Ca tot te-ai intrebat de ce eu sunt asa si nu sunt ca altii iti recomand sa vizionezi acest clip cu mare bagare de seama si cu mintea deschisa sa intelegi ce vrea sa zica aceasta femeie, poate si sper ca macar in timp sa te ajute sa poti vedea viata cu alti ochi! Link:
https://www.youtube.com/watch?v=N53aRv93_OI&ab_channel=CristianaRadu