| RainWind a întrebat:

Voi ați mai călători pe vremurile astea pline de ploșnițe?

Mă gândeam că ce frumos ar fi să plec de sărbători la mare. Dar mi-e teamă de când cu ultimele experiențe cu ploșnițe. Din ce aud România e infestată de ploșnițe. sad Iar transportul în comun nu ajută nici el. Mai ales dacă vorbim despre tren și gările din România.
Mă uitam la ultimele mele călători, că prin gări parcă pur și simplu e câmpul de acum 50 de ani și nu o gară din 2025.
Adică ce vreau să spun, e că mai tratat și curat e pământul din câmp, unde efectiv lucră roboți mai nou și mașinării fiță ca să trateze și are pământul, să-l purifice pentru însămânțare, pe când gările (cel puțin din zona mea și de prin zonele pe unde am mai călătorit) arată ca din Evul Mediu. Mă gândeam că de acolo ar veni și multe ploșnițe, nu?!

Deși nici nu știu ce-i mai periculos, câmpul numit "gară" sau toți oamenii ăștia care călătoresc peste tot și parcă ei tot împrăștie noul ăsta vampir, numit ploșniță.

Deci nu știu. Voi ați mai călători în vremuri de astea cu vampiri?

Ce ar trebui să facem ca să ne facem și bucuria de a călători, dar și să fim vigilenți să nu fim mușcați de acest vampir microscopic?! Adică nu e ca și când putem merge cu combinezoane pe noi sau într-o bulă de plastic. Iar oricât de vigilenți am fi, cum naiba să facem să o observăm pe acea creatură care e destul de mică? Oare o lupă ar ajuta?
Sau ar exista vreo aplicație pentru identificarea unor astfel de creaturi, pe haine și obiecte?

6 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Cred ca ai obsesie pentru plosnite. Doar nu te vor urmari peste tot pe unde mergi.

| RainWind explică (pentru darrio2007):

Până să citesc asta, încă nu dezvoltasem și obsesia. Acum că citesc asta, cum că m-ar urmări peste tot, ce pot să zic decât mulțumesc laughing) acum chiar mi-ați activat obsesia și paranoia. sad Deși aș vrea să fie doar paranoia mea, însă, din păcate, ele sunt peste tot. Și nu am exagerat deloc când am zis că sunt ca niște vampiri, fac ravagii în urma lor. Murdăresc case, sug sânge, se înmulțesc rapid și nu prea scăpăm ușor de ele. Par parcă nemuritoare, exact ca și vampirii. Și se pare că pe lângă setea de sânge și ele, ca și vampirii, preferă noaptea și întunericul. Iar eu sunt și mai panicată deoarece le-am cunoscut mușcătura fatală.

| darrio2007 a răspuns (pentru RainWind):

Eu nu ți-am activat nimic. Erai deja.

| StoicAnalysis a răspuns:

De regula cand mergi in hoteluri si cand calatoresti cu trenul sau cand stai la cinema ( da, e un loc propice pentru plosnite ), in momentul cand vi acasa, te dezbraci la pielea goala la intrare, pui toate hainele din bagaj si cele de pe tine la spalat ( de preferat la temperaturi mari si cu detergent ), si iti verifici bagajele, rucsacurile, etc. Plosnitele sunt vizibile cu ochiu liber, si pot fi observate adesea, printre cusaturile hainelor sau in locurile stramte ferite de lumina.

Si sa ai capcane pentru plosnite puse in dormitor pe langa pat, in locurile greu accesibile, pentru monitorizare. De fiecare data eu asa fac. Am avut si eu mai de mult plosnite si m-am chinuit un an intreg sa scap de ele.

| RainWind explică (pentru StoicAnalysis):

"Să scapi?" Ai reușit în final? Din ce am citit pe net, de la alți păgubiți, unii nu au scăpat cu nimic de ele sad Unii pare-se chiar au fost nevoiți să se mute din păcate. Iar acest scenariu îmi sună cunoscut de undeva. Este scenariul dintotdeauna al filmelor de groază ori documentarelor cu paranormal și case bântuite. Ca să supraviețuiască, toți au fost nevoiți să se mute din casa groazei.
Deci mă uimește cazul tău, dacă zici că ai reușit să scapi de ele.
Însă ai spus ceva de capcane. Chiar sunt bune? Am și eu una dar nu am folosit-o deloc, am crezut că nu e bună. Pe net ziceau că doar deratizarea aia ar ajuta, iar alții au zis că nici cu aia nu au scăpat de ele. Dar dacă-mi cofirmi că și capcanele sunt bune, am să-mi achiziționez și eu câteva.
Am deja traumă de la ultimele călătorii și experiențe cu ploșnițele. Și-mi e teamă să nu prind unele pentru că, din păcate, nu-mi permit să aduc nici deratizarea în casă, dar cu atât mai mult să arunc tot din casă și să cumpăr totul nou. Financiar, nu îmi permit. sad Deci nu ai idee prin ce stres psihologic trec cu gândul la aceste creaturi, dar mai ales că mi-ar putea invada spațiul meu sacru, casa, Universul meu. sad

| StoicAnalysis a răspuns (pentru RainWind):

Capcanele sunt doar pentru monitorizare. Adica sa vezi sigur daca ai sau nu plosnite. De regula se folosesc la inceput cand ele nu au apucat insa sa se inmulteasca suficient pentru a le observa mai des. Opteaza pentru capcane cu feromoni.

Se poate scapa de plsnite, dar trebuie sa faci sedinte de deratizare o data la doua saptamani timp de 3-4 luni. Si in perioada asta sa nu te duci in vizita la nimeni pentru a nu le raspani.

Eu am scapat de ele abia dupa un an, abia dupa ce am cheltuit mii de lei pe solutii, prafuri si aparate de aburi sub presiune plus spalarea cu apa foarte fierbinte a hainelor si lenjeriilor. Nici nu stiam exact ce este de facut, din moment ce era prima data cand patisem asta.

Insa pentru a te scuti de cheltuielile mult mai mari pe care le dai pe termen lung, eu zic sa apelezi la o firma de deratizare cu care sa te consulti. Intr-adevar, sunt mai scumpe, undeva la 400-500 de lei o sedinta de deratizare, dar macar vei scapa de infestare in cateva luni.