Mai bine nu faci.
O să afle ea pe cineva care știe s-o ia direct, fără să îi spună nimic.
Se pare că (tu, cel puțin) sunteți cam asexuali. Altfel nu pricep cum de nu s-au întâmplat până acum măcar niște atingeri mai intime, o masturbare reciprocă, un peting. Ați trecut împreună prin adolescență, perioada cea mai „sexuală" din viața omului, când explodează hormonii și poftele fără nimic din toate astea. Așadar, nu trebuie să îți faci griji. E clar că niciunul dintre voi nu vrea asta, deci nu trebuie să faci planuri.
Casă de piatră!
Prietene,mă întreb dacă exiști? sau este doar o încercare..de a scrie, nu vreau să te superi dar copiii în ziua de azi se gândesc, chiar își încep viața sexuală de foarte devreme, tu ești un tânăr la 20 de ani, și te gândești cum să-i spui? spunea cineva; nu-i spune nimic că se gândește cineva, cred că avea dreptate
Nu trebuie sa i spui nimic, trebuia să se întâmple natural până acum, spui că nu ești interesat de sex, dar de ce ești interesat la 20 de ani? dacă există viață pe planeta Marte,de zborul spre lună?
Prietene,o sa îți spun un fel de banc,o familie de ardeleni tineri se prezintă în fața judecătorilor pentru divorț,judecătorul către pârât:tinere,cum poți sta langa așa o frumusețe de fată fără să-i faci nimic? ori nu poți,ori nu ști,ori nu vrei?
Tânărul,d-le judecător,eu și pot,și știu și vreau, dar nu înțeleg, ce atâta graba?
Eu îți spun treci la treabă, sunt convins că fata este pregătită, sper că pentru tine, dar dacă mai aștepți mult, nu de știe pentru cine
Ba...e trista treaba daca nu e la misto intrebarea. Cum naiba de sunteti intr-o relatie de atatia ani si sexul nu a venit de la sine? Deci chiar nu inteleg. Auzi la el, sa mai astepte cativa ani. Prietene ai 20 de ani, esti adult in toata firea nu mai esti adolescent. Nici nu vreau sa stiu ce parere are fata aia despre tine sincer. Altul o f tea de 10 ori pe zi pana acum dar o sa realizeze si ea treaba asta pana la urma, daca nu a facut-o deja. Stii cum e, tu o alinti si altul i-o trage.
Ce înseamnă asexual?
Bănuiesc că ceva orientare nu?
Noi suntem normali frățioare
Nu suntem gay sau trans sau ceai exista
Nu vad o problema in asta, sunt milioane de oameni care nu fac asta la 20 de ani
Plus că ea are 19!
Cine e nebun sa o i-a atât se direct la acea vârstă
Scuze că o spun dar ai avut vreodată o relație?
Femeile nu se iau așa de la 18, 19 dacă ești din generația mea
Probabil când aveai tu vârsta mea, atunci da se făceau și copii la 20 de ani dar acum în nici un caz
Ți-am spus eu că nu au existat atingeri sau din astea?
Cine naiba se mstrbeaza reciproc?
Mai ales 20 de ani
Noi avem examene, suntem la facultate întelegi?
Avem și planuri pentru cariera unde ne depunem timp și efort în fiecare zi
Ne concentram mai mult pe cariera ca în viitor sa putem avea o familie și să avem ce le pune pe masa
Eu învat pentru a fi procuror iar ea pentru a fi medic
Dacă știi cu ce se mănâncă chestiile astea atunci știi ce zic
Nu mai ai timp și putere pentru nimic, și nu suntem tocilari ieșim și noi pe afara, ne distram
Daca nu știi la ce mă refer atunci nu știu ce să zic, ai avut relație macar?
Și dacă nu te superi câți ani ai?
Minim 30 tot ai de aduci chestia cu sexul de la vârsta asta
Bai Ilie
Am 20 de ani!
Ea are 19!
Poate că am fost noi prieteni de mici dar la 16 ani am intrat într-o relație cu ea
Eram minori amândoi atunci, au trecut doar 4 ani
Ești ne*bun?
Așa că să ți-o spun pe limbajul tau
Îm generația asta a mea cine naiba se ff la 20
Plus că ea are 19 e înca mica pentru așa ceva, nu gândești?
Tu cred că ești al doilea care comentează și nu are o relație, și nici nu cred că va avea vreodată
Probabil ai și tu 30 de ani minim ca cel care mi-a comentat mai sus
Succes, poate în viitor îți găsești și tu o femeie și atunci puteți face ce vreți, atunci e foarte matura și știe ea să-ți răspundă daca vrea sau nu
Bai Dorule
Gândește-te puțin
Am 20 de ani, pentru mine abia începe viața
Nu e adevărat ce ai spus tu că copii încep viața sexuală de pe acum
Nu începe nimeni din generația mea la acea vârstă, nu e normal, probabil daca sunt prost educați și o fac ca sa se creadă cool
Înțeleg că pe vremea ta se făcea de pe la 15-16 și nu am o problema cu asta.așa erau vremurile voastre
Și cum adică ce ai de făcut la 20 de ani?
Am examene, am multe pe cap
Plec de acasă la 7 și vin la 17
Crezi că e așa de ușor?
Eu vreau sa dau la magistratura, sa devin procuror, chiar nu am timp să mă distrez foarte mult, sper că ți-am răspuns la întrebare
La ea este la fel, e la medicină și învata de rupe, uneori chiar mai mult de cat mine
Aia 2 de mi au comentat mai sus chiar le-am spus o fraților voi aveți de la 30 de ani în sus, sigur nu ați avut iubite în viața voastră
La tine nu știu ce să zic, nu pari nici foarte bătrân dar în același timp ești cu câțiva ani peste mine
Daca ești aproape sa faci 30 atunci sa știi cum nu mai este ca pe vreme ta, sau daca ai 35. mă rog ai înțeleg
Apropo de vârsta mea: am doar 66. Am doi copii și doi nepoți.
O fi bine?
Relații? 2 de peste 20 de ani fiecare. Plus alte câteva mai pasagere, dar serioase.
Ce înseamnă asexual? Păi dom' viitor procuror, limba română ar trebui să fie una dintre bazele profesiei pe care ai ales-o. Dacă nu, Google is your friend. Sau un ajutor din partea I. A.
Vârsta de debut a activității sexuale chiar și în România este din ce în ce mai mică, procentul de virgini (reali, nu „faux vierges") după 18 ani tinde vertiginos spre 0. Așadar, voi sunteți excepția, nu restul lumii.
Asta nu înseamnă că nu respectăm alegerea voastră, dar nici nu trebuie să te miri de faptul că primești răspunsuri care nu sunt de aceeași părere.
Totul e ca discuțiile să nu degenereze.
Iar în ceea ce privește faza cu „nu mai ai timp și putere pentru nimic", spun doar atât: eram însurat, cu copil mic și aveam serviciu dar eram și student la seral. Și tot aveam și timp, și chef, și putere pentru sex.
Esti pe dinafara de realitate virginule. Dupa ce ca saracu de el sta intr-o asa zisa relatie din care nu iese nimic si spera la casatorie, mai e si tare in clanta. Da-mi voie sa iti zic o chestie "bai ilie", aia o sa te paraseasca cat de curand pentru ca nu esti barbat adevarat. La 19 respectiv 20 de ani nu mai sunteti mici nici unul "bai ilie" trezeste-te naiba la realitate.
Si inca o chestie, cica esti cu ea de 4 ani de zile, ai 20 de ani si nu stii nici cum sa-i vorbesti. Vii pe TPU sa ne intrebi pe noi cum sa vorbesti cu gagica-ta. Esti o gluma de "barbat".
Nea Mihai
Nu știu ce student ați fost dvs dar la magistratura nu este ca la Facultate De Reparat Televizoare.
Am învatat 17 pagini azi și asta a fost o zi foarte ușoară
Și ascultați o chestie pe care o spun.
Daca nu mai stau sa pun o virgulă, in loc de î sa pun i, sau așa mai departe..nu spune nimic despre mine..cine mai sta sa scrie întrebarea la perfectie?
Aveți grijă de nepoți și tot ce va pot spune este că nu mai e ca pe vreme dvs
O frază simplă pe care ai putea să o folosești:
"Hei, mă gândeam că suntem împreună de ceva timp și vreau să știu cum vezi tu lucrurile. Crezi că suntem pregătiți să facem un pas mai departe în relație?"
Îți dau și câteva sfaturi:
Nu deschide subiectul din senin sau când sunteți distrași. Alege un moment când sunteți relaxați.Nu trebuie să „ceri permisiunea", ci să discutați deschis cum vă simțiți amândoi. Dacă are rețineri, nu o presa. E ceva ce trebuie să decideți împreună.
Discută despre protecție și emoțiile implicate. Dacă ești nesigur, mai așteptați. Nu e o competiție.
Poate doar sunteți asexuali
"Asexual înseamnă o persoană care nu simte atracție sexuală față de alții sau are un interes foarte scăzut pentru sex."
Nu despre virgule și diacritice era vorba, ci despre vocabular.
Dar deja cred că asta e pe la pagina 20 și încă nu ai ajuns acolo.
Eu zic să încheiem amical discuția aici pentru că nu are nicio finalitate; e limpede că nu pricepi deloc despre ce se discută.
În încheiere, doar o mostră din înțelepciunea populară: „dacă mai mulți oameni îți spun că ești beat, du-te și te culcă!" Nu de alta, dar deja mai mulți ți-au spus că nu toată lumea vede lucrurile ca tine, dimpotrivă.
Nu faceti acest pas pana nu va testati in pat. Ca sa evitati un viitor divort.
Cand vrei sa treci la acel pas, trebuie sa cunosti o persoana din orice punct de vedere, mai ales pe plan sexual.
Nu inteleg de ce o lalaiti atatia ani. O sa regretati ca v-ati abtinut degeaba ani de zile, nu ajuta la nimic.
Ea are 19 si tu 20. Daca aveati 14-15, chestii de genul, hai ca mai intelegeam cat de cat. Este ingrijorator
Nu-i spui nimic. Va casatoriti daca asta iti doresti cu ea si va veni si asta de la sine.
N-ai tu 20 de ani... probabil vrei sai-i testezi pe cei de peste 20 daca se prind ca esti un pusti.
Draga Rafael88, CASIAN29 sau cum te-o chema:
Chestiile astea nu se discuta. Se fac pur si simplu daca exista dorinta de ambele parti. Si daca cei doi au 18 ani. Se presupune ca la 18 ani se maturizeaza si baietii
Pai de unde interes daca el nu o starneste in nici un fel? ![]()
Asta daca e intr-adevar barbat si nu vreun pusti.
Dai sfaturi bune. Mi-a placut partea cu discutia despre protectie
Felicitări pentru ca nu faceti sex, aveți constiinta mai liberă, fără mustrari, vinovatie. Virginitatea e darul primit de la Creator pentru a fi daruit numai partenertenerului de casatorie, Ati fi cel mai fericiti daca ati alege sa respecati planul Creatorului sibati face sex numai după căsătorie. Noi eram studenti amândoi cand am devenit iubiti si la început am zis ca ne vom casatori peste2, 3 ani, după ce teminam facultatea si ne angajam dar pentru tensiunea fuzica a ajuns foarte mare între noi voiam amândoi sa ascultam de porunca Biblei si sa nu facem sex inainte de casatorie, sotul meu a propus nunta peste câteva săptămâni si a fost mult mai bine asa.
Incurajarea mea, cand veți simri nevoia de sex, cere_o de nevasta, căsătoriți - va si se prinde singură ca doresti sa începeți viata sexuala. Sexul fara mustrari de conștiința si dimpotrivă cu conștiința aprobarii Creatorului care celebreaza si El placerea ta, e cel mai placut, nu cel cu postludii ratate din cauza mustrarilor de constiinta.
.