Hei, TPU, cum refuzi un băiat/bărbat?!
Fără a-l jigni sau a-l face să simtă că ar fi vorba despre el?!

Ce îi spui unui băiat care te tot invită în oraș și tu până la urmă nu vrei, ca să nu se simtă rău?

Păi ideea e că, tot eu am inițiat totul. Deoarece eu am acceptat să-i dea nr meu, amica mea, tipului. Și problema nu e că nu aș vrea să vorbesc cu el, să ne cunoaștem tocmai... dar nu au fost conversații deep în online, deci eu ce știu despre tip?! Doar că e și el prof și din ce-mi arătă amică-mea o poză cu el, ar părea brunețel și cu ochii albaștri, recunosc că asta m-a atras deoarece, e fix tiparul meu de tip la chip și nu avea nici trăsături masculine, acum mna, câte poți prinde dintr-o poză, însă poate fi și cel mai fain tip la chip, dacă nu are conversații deep și nu are răbdare până nu prind eu încredere în mine și apoi și în el, degeaba. Nu sunt interesată.
Însă mă gândesc că dacă-i refuz direct invitația, poate va fi atât de supărat încât nici nu va vrea să rămânem măcar amici, așa mă gândeam că poate rămâneam măcar amici, dacă nu exista cine știe ce chimie între noi.
Așa pierd din start și o amiciție frumoasă.
Deși, nici nu știu cine naiba a rămas de parte masculină amicul meu sau ar fi vrut să stea lângă mine. Deci nici nu știu... mai bine, nu-i mai răspund deloc și aia e. O să par eu neserioasa, dar aia e. Doar sper să nu mă bârfească la amica mea, ei fiind amici.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Indiferent in ce fel l-ai refuza, amici tot nu veti fi. Un barbat vrea sa fie amic cu o femeie, doar atunci cand nu e atras fizic de ea...altfel, chiar daca accepta o prietenie, va fi doar un simulacru, in speranta ca standu-i aproape, la un moment dat va reusi sa o convinga sa fie mai mult decat prieteni.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Îmi susțin în continuare părerea că voi bărbații sunteți dubioși.

Cine naiba să vă înțeleagă, dar apoi voi spuneți că femeile sunt cele care nu știu ce vor.
Însă tot voi sunteți cei care spuneți o contradicție crasă.

"Noi suntem atrași doar fizic de o femeie."
"Între noi și femei nu poate exista prietenie."

Păi atunci nu prea are logică. Dacă spre exemplu o tipă neatractivă (nici ea necăutând musai o iubire ci poate fix un amic, precum tipii ăia gay) de ce atunci nu e mai mult decât 100% că între un tip ce caută doar c*r și ț*țe, nu ar fi o amiciție pe cinste între o tipă de genul și un tip?

Eu una, sunt exemplul viu, că mai ales confruntându-mă cu kilograme, și simțind că niciun tip niciodată nu m-a plăcut, dar mai ales că și eu am orgoliu și după bullyul școlar, mi-am jurat că niciodată nu mă voi mai lăsa călcată în picioare sau umilită de un tip, eu am fost prima care am căutat mai mult amiciție cu tipii, de cât vreo nu știu ce romanță. Și cu toate astea nu am găsit. Deci ceva e putred.

De altfel, așa doresc să înceapă lucrurile și cu băiatul ăsta, nevăzându-mă, nepupându-mă din prima cu el, și și chiar dacă aș face se* pe motiv că ar fi fără atașamente, sau chiar dacă aș vrea eu doar o amiciție cu beneficii, tot nu mă văd sărind în pat cu el din prima. Nu până nu-l cunosc. Bărbații oricum sunt ca guma, se dau gumă de calitate, ne înjură pe noi, dar în final se lasă mestecați și umeziți de prima care le iese in cale, indiferent cine e sau cum arată, dacă li se oferă a fi mestecați oleacă, nu zic nu, dar faza proastă sau contrar gumei, e că, ei nu rămân lipiți de tine, ci doar s-ar lăsa mestecați de toate, dar apoi se spală frumos și pleacă.

Deci nu știu, dar ceva îmi dă cu virgulă, în cazul vostru, masculin.
Ori ei nu știu de fapt ce vor, ori de fapt ei sunt atât de meschini, încât în realitate, nu e vorba doar în relațiile amoroase de atractivitate ci de fapt ei doresc ca și amice de-ar avea să fie de fapt tot țiplă.

Iar dacă a doua variabilă e true, atunci cred că nici nu mai are rost să-mi bat capul nici măcar în fantezii cu tipii. Mai ales la 30 de ani, plină de boli, bătrână și moartea deja bătându-mi la ușă.

Cred că aia e, nu a fost să fie în cazul meu. M-am resemnat deja cu aspectul ăsta. Mă rog, mint, încerc să mă resemnez, încă mă mai macină uneori, dar aia e. Sper să-mi dea Dumnezeu măcar pentru crucea asta cu lipsa de iubire și chiar amici, casa aia mult visată. Una de aia mare, așa ca în filmele americane, prin care să mă rătăcesc și să am inspirație ca să pot scrie și puțină faimă de scriitor, altfel, simt că am trăit chiar degeaba pe lumea asta. Și dacă nu, păi chiar o să ies la atac cândva, deoarece chiar nu mi se pare fair viața asta. Adică elevelor mele, de 10 și 15 ani, deja le dă de toate, și mie până la 30 de ani nu mi-a dat nimic și tot ce mai mi-a dat, mi-a dat doar după chinuri groaznice (cum ar fi, bacul, permisul și jobul). Și atunci care mai e corectitudinea în viața asta?!

Răspunde

Raportează

Evaluează

Mai ține cont și de personalitatea ta când faci evaluarea asta a relațiilor de prietenie între bărbați și femei. Nu arunca mereu toată vina pe bărbați.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Pai viata chiar nu e corecta...tot ce putem face este sa jucam cat mai bine cartile pe care le avem in mana. Daca te consoleaza cu ceva, nu esti singura careia viata nu i-a dat...mai nimic.

Răspunde

Raportează

Evaluează