Nu ai cum sa interzici anumite lucruri și sa iti propagandezi ideile pe partener deoarece nu este un obiect sau jucărie ca tu sa ai control asupra lui. Nu ai cum sa schimbi un om în totalitate dar anumite lucruri se pot modela când vine vorba de relație, deoarece persoana nu mai trăiește singura și intervine într-o anumită măsură responsabilitate și compromise fata de relația în sine cât și de partener. Problema e ca fata a avut o relație foarte toxica înainte și dobitocul făcea ce iei dorea: o înșela, o mintea, trăia cum ii venea lui șamd.
Fata saraca incerca sa ii spuna unele chestii, de exemplu sa nu mai facă aceleasi lucruri și sa se schimbe dar nu avea cu cine, astfel a crezut ca problema și buba relației era de fapt ea, căutând cu lupa problema în sine, schimbându-se chiar, tot ca sa fie bine sa nu mai însele dobitocul, un lucru complet eronat.
Din aceasta experiență neplăcuta s-a dezvoltat o credință cum ca degeaba dorești sa schimbi un om dacă omul nu dorește sa fie schimbat, ea devenind foarte reticenta în anumite discuții, cu frica de nu a fi posesiva și a da cu piciorul în relație, chiar la lucruri minore de exemplu consumul meu de cafea zilnic: 3 cești plus o doza de Redbull. A durat undeva la o luna și le-am lăsat complet deoarece am văzut ca nu sunt tocmai bune pentru sănătate plus ca isi făcea griji pentru mine, dar foarte foarte reținută.
Chestia este ca acum, invatand din "greseli", a rămas acum aceasta idee implementata cum ca nu ai cum sa mă schimbi nici dacă vrei și nu o sa mă schimb niciodată pentru tine explicit altcineva, eu nu i-am interzis niciodată nimic și sunt conștient ca nu ajungi niciunde cu așa gândire.
Nu iti cere nimeni sa te schimbi complet. Dar sunt de părere ca câteva compromisuri minore nu strica. Chestia este ca mi-am spus parerea despre un singur lucru dar nu am îndrăznit sa o rog sa nu facă acel lucru. Știe viziunea mea. Eu ca sportiv nu îmi permit sa mă duc sau sa particip din cauza multor motive și disciplina.
Dar vorbind la modul general și lăsând profesionalismul ca tot ne apropiem de finalul acestui roman: o iubesc de mor. Nu vreau sa fiu oaia neagră în aceasta poveste dar tot văd ca insista, având în vedere ca îmi știe viziunea despre acest lucru iar mie sincer nu mai îmi vine sa mă zic nimic, nu doresc sa devin posesiv sau sa interzic ceva. Nu vreau sa ii zic nimic.
Trebuie discutat sau ce trebuie făcut? Cum trebuie acest lucru abordat ca sa nu o ia în extrema, întărită de acea mentalitate ca nu mă schimb pentru nimeni, și sa creadă ca e ceva posesiv?
Sunt eu în vina fiindcă nu trec acest lucru cu vederea? Poate chiar nu trebuie sa se modeleze în relație. Nu știu. Voi cum vedeți aceasta situație? Mulțumesc anticipat pentru toate răspunsurile.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook