Scuzaţi întrebarea dacă e prea lungă, dacă va plictisiti dar chiar am nevoie de câteva păreri sincere şi serioase. Vă rog frumos!

Se spune că întâi e atracţia fizică, apoi atracţia dintre suflete.

Când l-am cunoscut prima dată, mi-a plăcut cum a arătat. Ştia cum să-şi folosească şarmul şi fiecare zâmbet de a lui era plin de lumină. Era învăluit într-o aură misterioasă şi de nepătruns pe vremea aceea. Îmi doream să aflu "cine e" dar nu îmi permiteam să fac vreun pas, fiindcă acel pas m-ar fi introdus în viaţa lui. Anii, au trecut. El a rămas pentru mine "tipul misterios şi fermecător" pe care l-am cunoscut în ziua de Crăciun.
Mi-am permis să mă gândesc la el, o dată sau de două ori, dar întotdeauna am ştiut că nu va fi nimic.
Acum, de o perioadă am început să vorbim. Din cauza că e plecat în străinatate, singurul mod prin care comunicăm e internetul. Urăsc asta, dar pentru mine nu contează atâta timp cât vorbesc cu el. De ce spun asta? Pentru că mă înţelege. Pentru că, pentru moment, el e singurul cu care pot să comunic deschis (în afară de prietena mea cea mai bună). Mi-aş dori să fie aici, dar o să vină în ţară de Crăciun, însă nu pentru mine ci pentru o altă fată. Ce e mai ciudat? E că nu ştiu ce simt pentru el. Dar nu contează, atâta timp cât vorbesc cu el. E ciudat. Ştiu, dar îmi place.

În interiorul meu se dă o luptă puternică între realitate şi irealitate.
Realitatea îmi zice că nu o să-l am pe când, irealitatea şi simţurile mele ( ciudat dezvoltate) îmi spun că am voie să visez şi să sper la el. De ce? Pentru că, ori de câte ori ne vedeam în trecut simţeam o uşoară atracţie inexplicabilă iar de câteva zile mă tot gândesc intens la asta. Sunt eu obsedată sau al şaselea simţ al meu încearcă să-mi zică ceva?

Voi ce credeţi?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook