Sunt zile cand pot sa ma concentrez dimineata pana seara si sa lucrez la calculator pana ma epuizez fara sa ma intereseze partea afectiva a situatiei mele actuale dar am si zile ca aceasta cand efectiv nu poate decat sa ma doara situatia in care ma aflu si faptul ca nu am atins niciun milestone normal varstei mele pe plan relational desi am incercat de-a lungul anilor, pe care alte fete l-au atins, si sincer simt ca nu mai pot si ca situatia mea nu se va mai schimba niciodata daca nu fac ceva drastic sau se intampla vreo minune, chit ca as apasa unde nu trebuie si as 'deranja' pe ai mei iarasi cu vreun egoism de al meu, ceea ce este, nevoia de oportunitati de socializare si romantice, lucruri inexistente in oraselul in care ma aflu. Un moft care mi se pare imoral pentru ca unul din parinti este dependent pe motiv de dizabilitate, e o situatie grea iar eu fiind in peisaj mai ajuta.

Am trait mult timp in afara unde am studiat si am lucrat, oportunitatea a venit random din exterior si nu am avut mare lucru de zis in decizie, am fost tinuta din scurt de maicamea pana s-a inbolnavit si am trait un timp cu ea acolo. Daca ar fi sa ma uit in urma, as fi decis sa stau singura pe timpul facultatii si sa imi aleg eu orasul unde studiez, nu ca vezi tu orasul ala mic si infirm unde sta o cunostinta si are o camera libera pentru mama.

Pe de o parte, am inteles alegerea, costul de trai fiind mult mai mic ca in metropole. Pana si pentru salariul meu de absolvent / junior nu as fi putut trai intr-un oras mare.

Insa asta mi-a limitat mult optiunile sociale si m-am multumit pana la refuz timp lung cu prieteni cu care nu prea am avut lucruri in comun, am tolerat sa vad ca prefera sa isi petreaca timpul cu altii si eu sa fiu doar prietena aia careia iti spui oful 1 la 1 cand lucrurile nu merg bine apoi uiti de ea cand lucrurile sunt iarasi interesante, bineinteles eu minimizand nevoile mele si mulandu-ma pe ce vor altii din jurul meu si programele lor.

Pe partea de dating, optiunea mea a fost sa aleg dintr-un om arogant fara inteligenta emotionala, care vorbeste numai el despre trivia random si ce il intereseaza, insa am simtit ca nu va fi nimic pe termen lung, si un autist tinut sub papuc de maicasa care simteam ca nu ma simpatizeaza, acesta vorbind si el mult pe langa dar cu o aroganta mai putin sigura. Iarasi, m-am simtit pe langa cu acesti oameni si nevoita sa las de la mine. Am decis sa nu merg mai departe deoarece din simpla prietenie in timp am inteles ca nu eram potriviti si nu va merge nimic. Alte prietenii. tot asa superficiale am intampinat, oameni care vor doar sa bea si sa se distreze, baietii din acele cercuri erau toxici, nu am lasat sa se dezvolte in nicio situatie in care eu cad in pierdere spre castigul lor, daca ma intelegeti ce vreau sa spun. La final am inteles ca aveau in plan sa ma minta, sa ma puna la pat si sa schimbe orasul. Experientele acestea m-au lasat rece si precauta.

Am decis ca nu merita sa raman in afara, ca nu imi place cultura de acolo, ca oamenii nu sunt ce trebuie, si am incercat sa calatoresc in alte orase, sa ma intalnesc cu grupuri de hiking, efectiv nimic autentic si bun nu s-a putut lega, am observat tot felul de tipare toxice. sau pur si simplu era totul prea sec. Nu am mai simtit nevoia sa razbat pentru viata de acolo, am inteles ca nimeni nu imi apreciaza efortul depus sa ma integrez, sa imi castig existenta, efectiv toate aceste eforturi au fost nule in fata altora care oricum voiau sa ma tina pe post de bibelou in context social ori sa aiba ceva casual si nimic mai mult.

Ma rog, avand atatea experiente dezamagitoare, am cazut si am inceput sa imi gasesc refularea in virtual, unde am gasit pe cineva la o distanta foarte mare, dispus sa lege o prietenie sau ceva mai mult. Sincer, mi-am pierdut increderea in oameni, in loialitate, iar persoana aceasta s-a apropiat de mine sa zic, sufleteste. chiar a inceput sa imi dea petnames si sa flirteze din cand in cand cu mine. desi slabe sanse ca lucrurile sa mearga vreodata, emotional m-am atasat. si dupa 2 ani as fi sperat sa aiba o claritate in ceea ce isi doreste de la viata, de la mine, sa fi facut vreo miscare sa micsoram distanta dintre noi. dar. efectiv nu s-a intamplat ceea ce m-a frustrat enorm.

Am cautat sa ies la dateuri stiind ca lucrurile sunt nesigure cu el, atat in afara cat si aici in orasul meu natal, la care am decis sa ma intorc. Nu am gasit nicio potrivire, nicio conexiune, ba chiar am observat ca oamenii mint si insista din dorinte egoiste pentru 'experienta'. Persoane de varsta mea aici, nu prea sunt deloc, am iesit la un singur date de cand sunt 1 an inapoi in tara.

Ma simt blocata. Lucrez la un proiect personal, vreau sa imi pun la punct ceva pe cont propriu, nu vreau sa spun ce si lucrez de juma de an la asta. Dar simt ca nu am nicio iesire daca lucrurile nu merg si ma ingrozeste faptul ca voi ramane singura, fara nicio experienta reala. Azi noapte am visat urat. Am incercat sa caut LDR dar nu mai am incredere. Cand am intrat in vorba, oamenii imi povesteau despre faptul ca au fost 'pusi sub presiune' sa fie intr-o relatie consacrata cu o tipa la distanta. dar eu cum sa ma simt fiind pusa in standby de 2 ani. plus ca tipul mi-a spus ca ar fi gata sa ma inlocuiasca oricand daca o fata apare in apropierea lui interesata, lucru care m-a durut. Am vazut ca sunt oameni care au reusit sa pana lucrurile in miscare si sa se intalneasca, dar simt ca asta nu se va putea intampla niciodata mie, ca voi fi mereu o optiune de rezerva si nimic mai mult.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook