| Nemessys a întrebat:

Voi cand cunoasteti o persoana de sex opus cu care
este posibil posibil sa aveti o relatie, la ce detalii sunteti atenti? Cat de bine analizati acea persoana?

Răspuns Câştigător
| Bacemi a răspuns:

Prima dată îmi atrage atenția stilul vestimentar. Se îmbracă foarte feminin (fustă, rochie), casual (blugi simpli + tricou / bluză) sau masculin (blugi tăiați, decolteu adânc, etc.).
Și felul în care își aranjează părul, dacă are tatuaje și ce accesorii are. Îmi dau seama din asta dacă e o persoană introvertită sau extravertită. Dacă are încredere în ea sau nu. Din felul în care vorbește despre alții și cum se comportă cu ei realizez dacă dă dovadă de empatie, înțelegere sau are o energie negativă, răzbunătoare.
Apoi când vorbim contează mult dacă e capabilă să accepte tăcerea și simplul fapt de a fi, de a nu face nimic. De a se minuna de tot de ce ne înconjoară. Asta spune multe despre starea ei interioară. Contează dacă e interesată realmente de cine sunt eu și simt că mă celebrează sau o simt că se plictisește și se poartă de parcă ar trebui să demonstrez ceva. E important iar dacă simt că vrea să fac eu mereu primul pas în toate și nu prea contribuie la discuție, nu mă ajută și face orice demers să eșueze dinainte să înceapă. Observ la fel subiectele în urma cărora se învârt conversațiile cu ea. Dacă e o persoană axată doar pe practic și supraviețuire, statut, doar pe teoretic fără să fie dispusă să își încerce convingerile sau e genul de persoană care caută un echilibru, o armonie.
Sunt un perfecționist astfel că odată ce cunosc o persoană se aprind beculețe și o judec. O analizez foarte mult. Pentru a - mi da seama dacă are rost să îi fac loc în lumea mea sau nu. Dacă îmi poate oferi experiențele de care am nevoie acum sau mi-ar oferi niște lecții pe care le-am învățat deja. Nu îmi place să fac lucruri doar de plictiseală, vreau să aibă un sens. Pentru că sunt genul de persoană care ori nu face nimic ori se întrebuințează complet. Și nu aș vrea să mă dedic unei relații care nu duce nicăieri, doar pe principiul de a evita plictiseala. De felul meu sunt un pustnic, singurătatea e de cele mai multe ori o alegere. Solitudinea e o desfătare pentru mine. Îmi place stilul meu de viață. Astfel în momentele în care vreau o companie, trebuie să fie o persoană care să fie mai deșteaptă decât mine din punct de vedere al inteligenței emoționale.

| JustDespair a răspuns (pentru Bacemi):

Din îmbrăcăminte cum iti dau seama daca o persoana a introvertita sau extravertita? Cum se îmbracă un extravertit? Dar un introvertit?

| Bacemi a răspuns (pentru JustDespair):

0 persoană extravertită se îmbracă mai colorat (cu mici excepții) și mai nonconfiormist. Pluse multe accesorii, tatuaje, pălării, șepci. Sunt fetele alea pe care le vezi vara cu blugii până la buci, cu decolteu adânc. Iar iarna dispuse să înghețe puțin de frig ca să emane senzualitate și să nu pară o babă cu șapte cojoace. Încrezătoare în sexualitatea lor, dornice să și-o exprime și spontane. De obicei sunt mult mai axate pe ce e la modă și au bun gust la haine. În sensul că are sens ținuta ca întreg în ciuda posibilei excentricități. În rest de gustibus non discutandum. Bineînțeles ca să îți faci o impresie nu e suficient cum se îmbracă. Celelalte indicii ori vor susține această teorie ori o vor infirma. Introvertiții se pot deghiza ocazional în extravertiți.

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Prima oara te atrage aspectul fizic nu hainele unei persoane

| Bacemi a răspuns (pentru RAY):

"La ce detalii sunteti atenti? Cat de bine analizati acea persoana?". Pentru mine detalii înseamnă dincolo de cum arată - chip, înățime, greutate, forme.
Contrar a ce crezi tu poți fi atras de cineva care e departe de imaginea ideală pe care o aveai și de prima impresie. Mi s-a întâmplat ca inițial să nu mă impresioneze aspectul fizic și să vreau interacțiunea din alte considerente. Nu o singură dată. Iar apoi să vreau să le posed cu o pasiune vorace. Deși mergeam pe ideea că vreau o puștoaică să arate foarte fain de fiecare dată dădeam peste tipe mai mature, care mă atrăgeau nu prin cum arătau, pentru că arătau average să zic așa. Cel mai edificator caz a fost cel în care eu aveam 22 și ea 36. Vârsta își spunea cuvântul pe chipul ei, nu era nici fizic în cea mai bună formă și cu toate astea o doream foarte mult. Deși porneam de la tandrețe ajungeam foarte repede cu ea la o pasiune animalică.

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Man sa fim seriosi prima impresie este aspectul fizic, daca ne degusta un om ne pierdem tot interesul fata de ea /el, o doreai ca te atragea fizic, in lipsa atractiei fizica nu te poate atrage o femeie

| Bacemi a răspuns (pentru RAY):

Ai spus foarte bine, dezgust. Îi lipsește capul sau are o *** între picioare, sau țâțe lipite de brațe sau alte bazaconii de astea? Dacă nu, înseamnă că nu mă dezgustă. Caz în care atracția poate apărea oricând. Mai bine spus pot eu deveni conștient de ea.

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Atractia nu apare in timp, atractia este instanta, daca ai vomitat de la o mancare nu o sa isi placa mancarea aia a doua oara, creierul invata sa respiga ceea ce nu i place, sunt si fete urate cei drept putine in Romania dar sunt, sunt si fete atat de urate ca te determina sa devi gay https://www.bzi.ro/public/upload/oldmedia/1265498203.jpg

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

De exemplu eu sunt atras sexual de fata asta https://www.tpu.ro/utilizator/aajhid nu de hainele ei sau de inteligenta ei sau de carcaterul ei, nici una din aceste lucruri nu pot baga un penis in erectie

| Bacemi a răspuns (pentru RAY):

Mai bine ai învăța să fuți postere. Zic și eu. Sau rămâi cu ****. Ori ia-ți o păpușă sau un robot sexual. Că la gândirea pe care o ai nu meriți o interacțiune umană. Nu vrei defel să vezi dincolo de aparențe. Îți alegi niște adevăruri care îți sunt la îndemână și atât. Lumea nu e nici albă și nici neagră. E doar o sumă de contradicții, de paradoxuri. Dacă tu ți-ai ales un răspuns și te mulțumești cu faptul că nu are substraturi e decizia ta și suporți ca atare anumite consecințe. Cum și eu suport pentru chestiile în care cred și care parțial sau total se vor dovedi absurde în timp. Am văzut tipa aia și culmea nu mă dezgustă. Mă dezgustă în schimb limitarea.

| Bacemi a răspuns (pentru RAY):

Dacă tipa era îmbrăcată https://www.quora.com/Can-Muslim-women-wear-bikinis mai erai atrasă de ea?

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Zimi tu mie te atrage una urata? gandirea care o am? ca sunt sincer si asta e adevarul? prima impresie este aspectul fizic nu inteligenta, carcaterul, cum sa vezi dincolo de aparatente daca te degusta fizicul unui om? e ca daca ti ar placea o mancare fara sa o gusti si sa isi placa, care tipa ai vazut o? aia care ma atrage si pe mine? nu ma mir

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Noi barbati suntem atrasi si de ochii unei femeii, fi calm ca isi dau ele jos valul de pe fata, si da experimentele arata ca femeile imbracate ca alea din islam nu sunt asa atractive ca una mai mult dezbracata care stimuleaza stimuli sexuali masculinii

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Te pomeni ca asta e foarte atractiva pentru barbati https://shortica.files.wordpress.com/2008/09/img_0530.jpg

| Bacemi a răspuns (pentru RAY):

Ai dreptate. Nu mă deranjează la tine faptul că e important aspectul fizic, chestie oarecum normală. Ci nivelul de la care pornește dezgustul. Care nu vine din sex - appeal ci din mental. Undeva la nivel interior e o bubă. Pe care nu vrei să o conștientizezi, caz în care nimic nu se va schimba. În viața ta continui să atragi oamenii pe care îi meriți. Dacă o tipă nu îți hrănește în proporție covârșitoare ego-ul devine brusc nulitate. Și acesta e motivul pentru care probabil nu vei avea parte de cele mai faine tipe.

| Bacemi a răspuns (pentru RAY):

Pentru unii mai mult decât ai crede. De ce bullshit-urile pe care ni le vând alții întruchipează în mod absolut frumusețea și sex - appealul? La fel ca la prima, ce să vezi, nu simt dezgust. E o fată care în primul rând e foarte tânără ca să poată să se sexualizeze. Dacă ar face-o ai zice că e curvă. Las-o așa. Poți tu defini pentru fiecare om diferența de la atractivă la foarte atractivă? Nu există așa ceva. Există doar temeri, limite pe care ni le punem. Să nu picăm de fazani, ce vor zice ceilalți, oare chiar vreau să stau cu ea toată viața, etc.

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Nu poti avea parte de cele mai faine tipe daca atractia ta fizica este scazuta asta daca nu devi provider beta, cel care intretine femeile, porneste degustul cand vom vedea ceea ce nu ne place,de ce crezi ca ne place frumosul? tu daca isi cumperi un telefon isi place cum arata mult si daca are ce are altul care e bun dar asta e mai scump o sa cumperi care isi place mai mult,noi oamenii avem o valoare sexuala,cand privim un om instant i stim valoarea,nu vorbesc de banii de masculul ala care fara banii atrage femeile in jurul lui,de asta tocilari sunt virgini si aia cu cartile de seductie la fel, nu e vorba sa degustam persoanele care nu ne plac sau sa ne purtam urat, nu logic ca indiferent de aspectul fizic un om poate fi bun sau rau, eu am avut un foarte bun frate care nu era atragator fizic dar era foarte bun, atat de bun era omul ala ca nu cred ca mai exista ca el, deci prima impresie era negativa in timp am vazut ca era un om de nota 10, sa nu ma intelegi gresit ok, eu nu spun sa ne purtam urat, ca nici eu nu sunt atragator, intrebarea e despre prima impresie am spus baza e atractia apoi personalitatea, in lipsa atractiei nu exista iubire

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Hai sa nu fim misoginii, fetele sunt asa din cauza barbatilor, pentru mine nu exista curve, fiecare om are libertatea de a trai liber

| Bacemi a răspuns (pentru RAY):

Femeile alea nu sunt așa atractive pentru că știi că îmbrăcămintea lor reprezintă o condiționare socială în primul rând și un pericol, o bătaie de cap. La fel ca în cazul fetelor foarte religioase sau virgine pentru unii. Când vei ști cu adevărat ce înseamnă intimitatea și iubirea ți se va scula automat odată ce ai certitudinea că dacă ești persoana potrivită o vezi goală în pat, pentru tine. Și dacă între timp nu scoate ceva pe gură care te face să fugi.
Nu ai cum să ai un sex complet fără afecțiune. Cum nici iubire fără a explora cu patos trupul celuilalt.

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Ca stii si tu, Nu ai cum să ai un sex complet fără afecțiune, asa e, fara atractie fizica nu exista iubire iar fara iubire nu exista dragoste, ce romantic suna, iubirea ne orbeste si ne tampeste dar e frumoasa

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Faza cu roboti sexuali e doar un pas, in fapt cred ca peste 20/30 de ani omul va face sex cu robotii,dar asta nu inseamna ca nu va avea nevoie de iubire,sexul =dorinta sexuala,iubirea =este total altceva,mult mai puternica si care ne determina sa fim fericiti,este ceva social,ba cred ca omul va fi robot in maxim o suta de anii,deja exista brate,picioare, organe robotizate, asta e viitorul, eu cred si in realitatea virtuala, asta e visul meu cel mai mare sa transform realitatea intr o dimensiune virtuala in care sa simtim exact ce simtim real

| Bacemi a răspuns (pentru RAY):

Noi oamenii care? Eu nu mă ghidez după aceleași principii ca tine. Noi când privim un om vedem o copertă, atât. Dacă nu ești în stare să descifrezi dacă persoana respectivă poate contribui vieții tale vei rata experiența. Orice om e mai mult decât o primă impresie. Chiar dacă prima impresie poate fi corectă în proporție covârșitoare. Dar nu va fi niciodată 100% precisă. Și acel 10 - 30% poate face diferența.
Eu când îmi cumpăr un telefon îmi cumpăr unul care să îmi placă, dar unul care va fi în egală măsură mai performant și mai slab în raport cu ce au alții. E o normalitate. Nu poți niciodată să fii numărul 1. Va fi mereu cineva care este sau a fost sau va fi mai bun ca tine.
Tocilarii sunt virgini dacă preferă să ia de bun adevărul altora fără să îl treacă prin propriul filtru și dacă se mint.
În viață facem alegeri. Și plătim prețul. Întotdeauna.
În lipsa atracției nu există iubire? Iubirea precedă atracția. Iar îndrăgostirea poate să fie bazată puțin spre deloc pe atracția fizică.

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Iar îndrăgostirea poate să fie bazată puțin spre deloc pe atracția fizică.
nu o sa simti degust cand vei vedea persoana iubita
oamenii care vor logic, ca uni nu vor nici sa se vacineze de parca e ceva rau asta

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Eu nu am principi,dogme, credinte, pur simplu consider un adevar atata timp cat imi ofera dovezii si se confirma mereu, am avut o data credinta pentru dieta atkins nu a fost bine, dar in general nu am credinte, inclusiv moralitatea o consider relativa

| Bacemi a răspuns (pentru RAY):

Ceea ce vrei să crezi se va confirmawinking

| RAY a răspuns (pentru Bacemi):

Nu, daca azi se confirma ca dumnezeu exista voi considera ca e adevarat,daca se confirma ca aspectul fizic nu conteaza voi considera ca e adevarat,dar eu unu nu pot sta cu o fata urata care ma degusta fizic, as fi ipocrit sa spun nu conteaza fizicul, cand vad barbati hot cu multe fete in jurul lor, absolut orice daca se confirma voi crede si ca aliens exista sau fantome, spiridusi

| Nemessys explică (pentru Bacemi):

Daca nu adaugai,, emotionale", sincer. iti uram MUUUUUULTA bafta! rolling on the floor

| Nemessys explică (pentru RAY):

Ba. sa fim sincer, pe mine frumusetea unei fete parca imi da mai mare dorinta sa o cunosc, stii? Gen. cu cat e mai frumoasa si pare o fata cumintica, cu atat am mai mare dorinta de a o cunoaste. Insa. cand o cunosc nu fac exceptii si daca nu se aseamana cu mine la mod de gandire, caracter bla bla bla, apoi mi-a parut bine. happy

| Nemessys explică (pentru Bacemi):

Ma. ce pot sa zic? rolling on the floor Mersi ca-mi face intrebarea populara.

| RAY a răspuns (pentru Nemessys):

Corect man, interesul e mai mare cu cat fata aia e mai frumoasa simplu

44 răspunsuri:
| FataCuChitaraMunților a răspuns:

Toate detaliile posibile,ca maniacii.
Reacții,gesturi,reflexe, ticuri, expresivitate,
privire, limbajul corpului.Îl analizez din din cap până-n picioare. Apoi ascult ce vorbește, despre ce sau cine și încerc
să-mi dau seama cam ce e în mintea lui.
Însă...nu judec de la prima întâlnire. Poate că emoțiile își spun cuvântul, dar pe parcurs, când aflii mai multe lucruri despre el se dovedește a fi un tip ok.

| RAY a răspuns (pentru FataCuChitaraMunților):

Însă...nu judec de la prima întâlnire
nici nu e nevoie, din prima clipa stim daca ne atrage fizic cineva, nu esti atent la nimic daca te degusta fizic

| RAY a răspuns:

Atractia fizica este ceva instant, spontan, involuntar, subconstient, deci daca persoana x trece de testul atractie fizica urmeaza personalitatea aia o descoperi in timp, dar sa nu uitam ca iubirea ne orbeste ceea ce face ca sa nu vedem defectele persoanei iubite, in lipsa atractiei fizice nu exista iubire

| Nemessys explică (pentru RAY):

La o mare parte din fetele adolescente, daca baiatul trece cu brio testul de atractie fizica, nu o sa aiba deloc probleme la personalitate. laughing) Ca na. ele se indragostesc de aspectul lui fizic si dupa sunt orbite, iar asa nu-i mai vad defectele si adevarata fata. Le observa cand e prea tarziu dupa pa pa relatie si bun venit depresie rolling on the floor. Proastele naibii.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Pica serverele daca ma apuc sa scriu tot ce am in cap. Pe scurt, sunt atent la cum se imbraca si cat e de ingrijita. Cum vorbeste, ce vorbeste, cum se poarta fata de oamenii din jurul ei. Degeaba e inteligenta daca nu ma atrage fizic, degeaba arata bine daca ii pun scoci pe gura cand ies cu ea pe afara. Trebuie sa fie un echilibru.

| Nemessys explică (pentru anonim_4396):

Cu scociul am inteles-o dar ai face la fel daca ar scoate numai chestii inteligente pe gura? happy

| anonim_4396 a răspuns (pentru Nemessys):

Nu. De ce naiba as face asta?

| Nemessys explică (pentru anonim_4396):

Ma gandeam ca poate te deranjeaza daca vorbeste non-stop. laughing Am intrebat si eu. laughing

| anonim_4396 a răspuns (pentru Nemessys):

Depinde si ce vorbeste. Daca aflu multe chestii interesante atunci nu ma supar dar daca vorbeste de farduri si 50 shades of grey, apelez la scoci big grin.

| RAY a răspuns (pentru anonim_4396):

Eu te-as citi si daca pica serverele

| RAY a răspuns (pentru Nemessys):

Man nu sunt proaste, e ca daca eu manc o ciocolata si tu imi spui prostule de ce isi place ciocolata si nu isi place sa manci gandaci, atractia e ceva involuntar, instant, azi am aflat ca are si o viteza 30 de mii de ori mai rapid e centrul emotional vs cel rational, desi noi suntem niste masinarii biologice atata tot, avem liberul arbitru de a decide iluzie, doar percepem constient atat https://drive.google.com/drive/folders/0B7tpo0364FpzSUpsSzlxZDA4NTQ

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

La trasaturi, fata ochi etc.O analizez foarte bine.

| Nemessys explică (pentru anonim_4396):

Dar in mediul on-line cum o faci? happy

| anonim_4396 a răspuns (pentru Nemessys):

Pai uramresc cum vorbeste cu mine in comparatie cu alte fete.Ar trebui sa fie inteligent, sarcastic, arogant, increzator.Si imprevizibil

| mihneapetcu a răspuns:

Foarte bine