Nu este una si aceeasi. Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti este o facultate de stat, pe cand Scoala Superioara de Jurnalistica din cate stiu eu este privata. Evident ca daca vei termina Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii vei fi vazuta mai bine.
Estera dragă, ai fi uimită dacă ți-aș spune că Școala Superioară de Jurnalistică (SSJ) a Asociației Ziariștilor din România a dat cei mai celebri jurnaliști ai momentului și vedetele în gura cărora se uită toți?
Ai fi uimită dacă ți-aș spune că Facultatea de Jurnalism, până de curând condusă de un comunist notoriu, aia serioasă de la stat, succesoarea comunistei Ștefan Ghoerghiu, are prodecan un fost absolvent al Școlii Superioare de Jurnalism?
Nu e redacție că nu aibă câteva nume care au absolvit SSJ, începând cu Esca și Mândruță. Sunt foarte foarte mulți, așa că, ce să vezi, mai bine "văzuți" sunt cei care au absolvit SSJ, nu facultatea de la stat.
Nu mă înțelege greșit, nu laud SSJ, nici pe departe. A fost o tribună de lansare de vedete, pe bani, oameni care în unele cazuri nu au fost nici măcar o zi la școală. Ai fi uimită câți dintre ei și-au cumpărat diplomele de la vestita secretară Vali (decedată recent). Așa că vremurile noastre postmoderniste nu te fac mai „bine văzut" dacă absolvi o școală de stat, ci, după cum o demonstrează realitatea, una privată. SSJ a fost prima facultate privată, înființată de un geniu al lingvisticii, un vizionar al Relațiilor Publice, pe care apoi hoarda pusă pe căpătuit condusă de Băcanu, Cristoiu, Arachelian și Niculescu Maier l-au pus pe fugă. Așa a apărut prima școală de Relații Publice de la Stat, cea mai bună, înființată de cel prigonit. Dar asta e altă poveste.