Bună dragilor!
Întrebarea mea este următoarea:
Ar trebui sa avem încredere totala în partener sau doar parțială?

Deloc.

De ce? Trebuie să existe un motiv

In afara de mama si tatal tau sa nu te increzi in nimeni total in viata ta. Asa putin spre deloc, sa nu zic deloc

De ce? Totuși trebuie să ai un motiv pentru a nu avea încredere în nimeni!

La 33 ani stiu ca viata e dura, doar pe tine te poti baza. Pe mine pana nici mama nu m-a ajutat la greu, tot eu a trebuit sa vorbesc cu doctorii. De ce sa crezi in iubit? Nu merita sa crezi, multa lume are si nevasta dar se duce la escorte.

Pentru ca niciodată nu știi cu cine ai de-a face

Nu trebuie sa ai in general incredere totala in nimeni, o doza mica de scepticism o mereu sanatoasa, deci raman la parerea ca increderea partiala e cea mai buna, oamenii sunt kurve cu multe fete.

Nu trebuie sa ia încredere totala nici în tine.

Eu spre exemplu sunt de părere ca omul trebuie sa îți câștige încrederea, si și după sa fi atent la ce se intampla pentru ca omul se schimba și anumite lucuri în viata sunt tentante.Plus ca e suficient sa reacționezi o data la impuls și sa strici tot ce sa clădit în ani de zile.

Partial pentru ca trebuie munca multa in privinta increderii

Nici in tine nu ar trebui sa ai încredere totala.

Daca ai principiile tale in care crezi cu adevărat, ar trebui sa ai si principii ce te vor ghida in caz ca partenerul te dezamageste.

Nu stiu cum ar trebui, eu am avut incredere totala si nu am fost dezamagit dar am auzit de multe cazuri in care oameniii au fost tradati de partenerul care le-a fost alaturi toata viata si in care aveau incredere. Teoretic ar trebui sa poti avea incredere totala pentru ca de asta sunteti impreuna dar nu se stie niciodata. Tu ce crezi?

Nici in mine n-am incredere totala.
Si eu gresesc de multe ori.

Nu te supara dar nu vad nici un sens intrebarea asta, pai daca tu alegi partenerul banuiesc ca l-ai ales pentru ca sti cum e, deci tu singura iti raspunzi la intrebare.
Eu n-as sta cu o femeie fara caracter si principii care daca da de unu care arata mai bine sau are mai multi bani incepe sa ranjeasca fasolea la el.

Cum adica nici in tine sa nu ai incredere, ti se intampla sa iti tragi singur tepe?

Eu consider ca in momentul ce faci alegerea, deja stii pe cine ai langa tine si trebuie sa-ti pui toata increderea si sa depui tot efortul, ca lucrurile sa mearga bine pentru ambii. Si asa ar trebui sa fie si din cealalta parte. Daca iti vei pune doar jumatate din incredere, mereu vei avea momente de incertitudine daca ai facut alegerea buna.

Sincer, nu știu dacă ești ortodoxă, dar orice religie ai îmbrățișa, eu zic că încredere totală ar trebui să ai doar în El. Restul sunt povești. Sunt dacă vrei poveștile Lui.

Țin să cred așa, că încrederea oferită cuiva, dar mai ales partenerului tău, ar fi un plus pentru relație. Adică știi că până la urmă ceea ce facem din rutină și automatisme, facem cumva cu oarecare încredere, dimi ne trezim deschidem ochii, nu știm că noi vedem sau nu, dar noi îi deschidem, apoi dacă vedem că vedem, ne ridicăm și ne facem cealaltă rutină, toată din toate zilele, dacă noi nu am avea încredere că și azi mergem, că noi știm merge, nu ne-am mai ridica din pat zi de zi să ne ducem la celelalte treburi de cele mai multe ori tot învățate.

Cam așa văd eu încrederea și cu partenerul, fără ea, practic, nu ar exista o relație, un sprijin, un suport pe care tu să stai. Sau el să stea/voi să stați. Deci ia uite cum totuși încrederea este importantă.

Însă pentru siguranța ta și liniștea vieții tale până la bătrânețe, amu, dacă vrei asta, dacă vrei până la urmă drame și telenovele, cel mai simplu le obții în momentul în care ai oferit o încredere deplină partenerului. Oferă-i tot ce ai în suflet și ai să vezi cum va fi primul care va claca. Primul care te va trăda. Pentru că uneori ce-i prea mult, e prea mult, corect?

Exemplele nici nu trebuie să le mai înșir, că sunt cu căruța.

Însă ce aș mai simți nevoia să adaug, doar așa ca fapt divers, iar mă repet, respectând orice religie dar am o vorbă care mi-a rămas impregnată în memorie de pe vremea liceului când preotul nostru ne preda religia. A spus că e păcat să-i spui unui om "TE ADOR" și e ba chiar păcat să-ți pui speranța/încrederea deplină, mai mult într-un om, decât în Dumnezeu, deoarece oamenii sunt construiți de la păcat și până acum să dezamăgească uneori și uneori, dar El nu.

Cum sunt a naibi de sensibilă, eu una chiar am păstrat vorba asta în suflet și am și înțeles-o, dar recunosc că de multe ori am făcut exact opusul și m-am ars de fiecare dată cu mari dezamăgiri, am văzut-o pe propria piele că e mai bine să nu-ți pui încrederea deplină în niciun om, nici chiar în tine însuți uneori, nu mai mult decât iți pui în Dumnezeu.

Da. De la chestii subtile precum a nu te tine de promisiunile făcute fata de tine (spre ex nuiti propui sa re duci la sala si nu te duci, sa citesti mai mult si no o faci) la auto-sabotare clara (incepi sa bei prea mult, sa inseli, sa te droghezi, etc. ).

Perfectiunea spre care tinde omul modern e doar o iluzie.
Suntem captivi in sistem si conditionati social, nici nu suntem liberi dar perfecti

Desi pot fi de acord cu tine într-o oarecare masura, a compara concretul cu idealul e putin besides the point. Cert este can oricare ar fi contextul in care se afla un individ, are o marja de a face alegeri libere - cat de libere sunt de fapt, alta dezbatere.
Unde voiam sa ajung mai devreme cand spuneam ca omul nici in sine nu ar trebui sa aiba incredere absoluta - si aici cuvantul cheie e absoluta - este ca in viata sunt f multe oportunități de a lua decizii care 1. nu au precedent pentru acel om si 2. Isi incalca propriile convingeri.
De cate ori nu se aude o narativa de genul "niciodată nu mi-am închipuit ca o sa fac..." spusa cu regret si dezamăgire de sine.

În principiu încredere totala nu, dar după un timp poți sa ajungi sa îl cunoști atât de bine încât sa ți dai seama singura cata încredere poți sa ai. Nici în tine însăți nu poți avea 100/100 încredere ca nu vei face un anumit lucru de exemplu.

Intr-un sistem barbaric ca sistemul romanesc care se vrea a fi democartie dar nu e, alegerile bune pe care le poti face pentru a-ti imbunatati viata sunt limitate si cam nesimnificative fata de alte sisteme de guvernare ca in tarile dezvoltate si educate.
Daca alegi sa nu consumi alcool de exemplu e posibil sa traiesti mai mult dar totodata e posibil sa mori de un AVC subit pe la 50 de ani.
Oamenii apeleaza la alcool si alte vicii din cauza sistemului nu din cauza lor, in jur de 80% dintre oamenii care consuma alcool nu sunt alcoolisti ci oameni abuzati in copilarie sau care nu au o viata buna intr-un sistem ca al nostru.
SI exemplele pot continua.

Înțeleg unde vrei sa ajungi. Dar dacă este adevărat că suntem condiționati și experiența noastră mentala e doar o iluzie, nu exista liberul arbitru, etc., atunci nici măcar a critica "un sistem barbaric ca sistemul romanesc" nu mai are sens. Toti cei implicați in el, pe fiecare trapta a ierarhiei, sunt de fapt niște roboței biologici traumatizati care nu decid de fapt nimic, doar isi inchipuie ca au de ales.
Critica ta in sine e doar un automatism. Tu iti inchipui doar ca are sens, dar e o iluzie.

Duce la o concluzie logică destul de dezolanta atunci când minimizezi prea mult capacitatea omului de a gândi si lua decizii liber. Inteleg ca pentru psihologi totul se rezuma la un soi de determinism - cauza e trauma - dar nu te ajuta cu nimic.

A trai printr-o trauma poate modifica comportamentul omului incat sa-si iasa din principii. Dar nu e singura. La polul opus, a trăi printr-o experiență de extaz poate avea acelasi efect..cate cazuri nu stim despre unii care erau anti-ceva (sa zicem droguri) care s au îndrăgostit atat de tare de cate cineva pro-acel-ceva, si hop, schimbare de atitudine.

Eu unul vorbesc din ce vad, cand esti conditionat social te dai dupa val, cand eram eu in liceu erau la moda cocalarii si pitipoancele, acum feministele si feminizatii si majoritatea isi schimba principiile si prarerile in functie de conditionarea sociala, daca majoritatea sunt asa si gandesc asa pai hop si eu sa fiu ca ei.
SI platon a zis omul e un animal conditionat social, Oamenii renunta la propriile lor principii si idei pentru a se alinia cu turma, sincer, cati oameni cunosti tu care au curajul sa spuna verde in fata chiar cu riscul desocializarii pentru ca asa ii dicteaza principiile, nici unul sau prea putini, cand simti amenintarea expulzarii sociale te dai cu turma in secunda doi iti spun eu.

Încrederea dintre oameni este necesară pentru conviețuire.

Platon nu a spus asta
Dar in fine, i got your point. In mare, nu sunt in dezacord.
Pe de alta parte, nu e nici ceva rau sa te integrezi in societate. Dar asta nu înseamnă ca trebuie sa-ti incalci TOATE principiile, sau ca nu sunt oameni care gandesc liber. E o alegere si un efort.
Ceea ce cred este ca e foarte important sa traiesti armonios cu oamenii si sa fii un vector al schimbării spre bine, sau cel putin sa le aduci o plus valoare in viata.

E imprudent, totusi, sa ai incredere absoluta in oricine, inclusiv in tine.
Este si mai adevărat dintr-o perspectiva sceptica si pesimista - ca atunci cand percepi societatea in felul tau, ca fiind barbarica - your words.
Asta înseamnă ca trebuie sa ai pricipii care sa ti ghideze orice strategie ai sa mentii un echilibru cu oamenii in diveresele lor roluri vizavi tu. Increderea e doar un component. Asa ca sa zice ca trebuie sa ai principii care sa ti ghideze strategiile tale de a acorda incredere cuiva. Cum faci asta in asa fel incat sa nu lezezi? O intrebare mai dificila: Cum faci asta incat aduci un plus valoare in societate? Nu sunt intrebari usoare, dar au raspunsuri pragmatice desi partial incorecte.

Sute de oameni inca de la inceputurile timpurilor au incercat sa schimbe mentalitatile optuze ale omenirii, nu a reusit nimeni, multi profeti, filozofi, artisti, poeti, activisti, etc. au fost stigmatizati ca paria in scurt timp.
Ba eu stiu ca asa o zis Platon, daca nu inseamna ca am gresit scuze dar ma interesez si revin cu un raspuns.

Https://liceunet.ro/......mal-social

Aristotel a incercat sa dea o definitie a omului, ca animal rational. Ideea de conditionare sociala, insa, nu era prezenta in gandirea lui (si nici a lui Platon). Dar in fine, detalii irelevante.
Ce e mai important, insa, e ideea ca mentalitatea oamenilor nu se schimba. E fals. Societatea progreseaza. Chiar am avut oameni care au pornit importante miscari ideologice ce au schimbat istoria si felul in care societatile se organizeaza: Moise, Iisus, Mohamed cu religiile lor, socrate/platon cu atitudinea critica, aristotel cu gandirea sistematica, newton si leibniz, si etc.
Chiar daca multi au esuat, chiar daca schimbarile sunt lente, ele sunt reale.

Isus a fost stigmatizat si in final crucificat, desi nu cred in el sunt de acord cu ce zice el in mare parte ca si profet.
Religia s-a transformat apoi in fanaticism, perioada inchizitiei de exemplu, dar si inainte se credeau tot felul de aberatii si asa au ajuns mii de oameni sa fie arsi pe rug sau spanzurati din cauza unei dogme duse la extrem. Deci, in final avem de a face cu niste oameni care au inteles gresit treaba.

E foarte bine sa ai 10% rezerve fata de oricine. Cu cat ai mai multe asteptari, cu atat mai tare suferi cand se intampla ceva rau. Judeca rational, dupa fapte si foarte putin dupa vorbe. Asa eviti sa idealizezi persoana.