Bună seară, doresc si eu un mic sfat, deci bunica mea în vârstă de 72 de ani a suferit o operație la coloana in urma cu mulți ani in tinerețe..de 10 ani refuza sa mai plece de acasa..nu o pot convinge nici cu mașina nici altfel sa o scot în oraș sau la plimbare. sta doar in curte la ea si atat..refuza sa mai iasă sa plece are un fel de fobie ca oamenii vor rade de ea ca se deplasează mai greu si nu mai e ok cu ea ca in tinerețe.dar nu vrea nici in masina nici altfel refuza sa plece din curte..cred ca are 10 15 ani de când e asa..in rest face treaba, mâncare pentru ea e ok..va rog sa nu râdeți. ce pot face? Era o femeie care zi de zi nu stătea acasă..nu stiu dc refuza sa mai iasă undeva asa e ok cu sănătatea doar se deplasează mai greu si este foarte anxioasa a primit in tinerețe tratament pentru depresie etc.

Asta nu poti schimba oricat de mult ai vrea! Ea asa se simte bine! Sa plece undeva chiar si cu masina ii da o senzatie de neliniste, de oboseala si nici nu doreste sa plece, ea e multumita asa cu viata ei!
Tu ai ganduri diferite ca esti tanara dar o vei intelege cu timpul daca vei petrece mai mult timp cu ea sau cand vei imbatrani. Calatoriile de orice fel pentru ea nu are nici o insemnatate doar timp pierdut si oboseala... nu intelegi asta ca nu te-ai pus niciodata in pielea ei ca sa poti intelege!

Păi ți-ai oferit singur răspunsul. Depresie + anxietate = pachetul complet la a sta izolat și închis în casă. Mai ales dacă se și simte inferioară din cauza unei probleme psihologice sau fizice. Nu uita că oamenii din ziua de azi, cam sunt monștri pe 2 picioare, deci poate că în loc să o vezi ca o problemă, accept-o așa cum e. Nu uita, că și noi oamenii facem parte, alături de animale și plante tot din lanțul trofic. Iar dacă ne uităm mai bine la lanțul trofic din zona animalieră, nu toți sunt lei ce vânează ei tot și mănâncă ei tot, nici toți peruși ce zboară liberi și iubesc ziua, în lanțul ăsta trofic există și gândaci și insecte ce preferă locurile mici, ascunse și chiar tenebroase și întunecoase, la fel cum și bufnița deși are aceleași aripi ca și perușii, sunt opuși lor, perușii cum dă lumină se trezesc și chițăie și cântă, cum a dat bezna și la ei e doar somn, iar bufnița care zboară pe acelaði cer, ziua hibernează și noaptea e plină de energie și putere. Nu fac această poliloghie ca să predau o oră de științe ca elevilor mei, însă am vrut doar să-ți subliniez, că unora oameni le vine mănușă statul pe canapea, în propria casă și chiar văzându-și propria casă unicul sanctuar.

Deci ca om care se confruntă cu fix ce se confruntă bunica ta, eu una o văd total natural și normal. Problema este însă atunci când normalul tău nu mai e normal și devine disfuncțional, cum e fix anxietatea socială și agorafobia sau scopofobia și nici astea nu-s grave, dacă omul e totuði funcțional pe alocuri social e totul ok. Dacă însă omul nu-și mai poate îndeplini sarcinile uzuale și prin care să-și satisfacă nevoile primordiale, cum ar fi, câștigul financiar, deci mergând la un job sau făcutul de cumpărături pentru a se hrăni, zic că ăsta ar fi un minim de ieșit din bârlog, atunci da, e o problemă. Însă și aici, zic că, la vsrsta bunicii tale, gândindu-mă că dacă-i zici bunică e măcar la pensie ieșită, chiar nu o mai văd o problemă, dacă vă are pe voi prin preajmă, dar mai ales dacă și zici că în casă e funcțională totuși, nu stă nici chiar pe spinarea voastră, dar o ajutați și voi cu partea de social, piață, facturi, ș.a. uzuale. Deci astfel stând lucrurile bunica ta e norocoasă că are vârsta asta și abia la vârsta asta a dezvoltat aceste probleme. Mizând pe ideea că la vsrsta dumneaei nu o să mai trăiască mulți ani.
Mai rău zic că e de tinerii ăștia care au bolile și tulburările astea, că o mai duc cum o mai duc cât timp mai au un părinte, un frate sau o soră să-i ajute social, dar vai și amar când acești tineri care oricum, din cauza naturii lor, le e predestinat să rămână singuri pe lume, devin fix la vârsta de 40, 50 de ani, când nici nu se pot pensiona din păcate, că conform legislației muncii ei încă mai trebuie să muncească și nu au nici pe nimeni care să le mai găsească pe ici colo un job, că părinții s-au dus, neamuri altele poate nu mai au, prieteni nu au, vor muri și de singurătate, dar și din lipsă de fonduri, de foame în propria casă sau canapea doar pentru că nu se mai pot integra pe nicăieri. Și ce spun eu aici cu moartea de foame în propria canapea e ceva bunicel. Dar ferească Dumnezeu să nici nu mori și să nu mai poți plăti nimic la o casă pe care statul ți-o va lua și vei ajunge și agorafob și homelless, ei, atunci cred că ori sinucid te paște, ori mori în cele mai groaznice chinuri ucis, batjocorit, umilit pe stradă.
Scuze că m-am abătut de la cazul tău, dar citind cazul bunicii tale, m-am gândit la mine și la generația mea cu aceste probleme și recunosc că o mică invidie m-a cuprins, că e exact așa cum ți-am spus, bunicii noștri cu aceste probleme, dacă au oricum și copii buni și nepoți, o duc ca-n paradis; chiar dacă sechestrați în propria casă. Dar nu știu ce ne va paște pe mine și generația mea cu aceste probleme, când vom rămâne singuri pe lume și cu multe hibe de a ne găsi un loc de muncă. Nici nu vreau să mă gândesc.

Însă revenind la cazul bunicii tale, eu una tot zic că e ok, mai ales dacă în casă e funcțională. Dacă însă nici în casă nu ar mai face nimic cât să-și țină mintea ocupată, e clar că o depresie o încearcă și de aici, ar fi indicat să o duceți la un psihiatru, pentru că dacă nu ia antidepresive și nu ține sub controla depresia, mai ales la vârsta ei și se va și izola și de societate, dar și de activități le prin care și-ar ține mintea ocupată; o poate da rapid într-un Alzheimer, Parkinson sau oricare dintre aceste boli degenerative și nemiloase. Deci ai grijă cu ea la depresie. Dar dacă zici că în casă e funcțională, e ok, nu ar părea totuși să aibă depresie.
Cât de convins să iasă din casă, o poți face, dar cu pași mici. Așa se lucrează din păcate cu oamenii cu anxietate socială. Pas cu pas la ieșitul din casă.

Depresia poate evolua si cum ea nu a mai iesit de 10-15 ani din curte, inseamna ca nici la psihiatru nu a mai ajuns, asadar boala ei a evoulat si acum are probabil anxietate severa, sau chiar paranoia, ceea ce explica si lipsa interesului ei sa mai iasa in lume.
Bunica trebuie dusa la o evaluarea psihiatrica, ca sa poata sa primeasca medicatie serioasa si incet incet va ceda si ar putea iesii din nou din curte, ca sa simta ca traieste si se bucura de viata.