| Elena990 a întrebat:

Bună TPU! Simt că nu mai pot, și simt nevoia să scuip tot, azi, la liceu avut crize de plâns pentru o întâmplare foarte neplăcută de aseară. Înainte să spun ce s-a întâmplat aseară, vă voi povesti cum am crescut cu ai mei în locuința veche.

Mereu mama îl îndrăgea pe fratele, fii-su, nici nu mai merită să-i mai zic lui frate, sau ei mamă. Pentru că el e mai mare și băiat. Încă țin minte cuvintele pe care le spunea de când eram mică "Băieții rămân cu mamele, fetele se mărit și se duc după ****, nici 13 ani aveam atunci ????. De fiecare dată când mă enervam "Ce-ai fă? Duci lipsă?" Dar când fii-su se enerva și mă înjura de toți sfinți, decedați, sau că mă făcea c***ă și p***ti***ă, mama vinea la mine că "Lasă-l, el e mai mare decât tine, s-a enervat și el", dar eu când reproșam înapoi, efectiv ei făceau comparați între mine și tata, sau alte neamuri proaste "Așa era și tac-tu încăpățânat, nu asculta". Sau țin minte tot într-o seară mi-a spus fii-su că "Cel mai mic din familie este tachinat" laughing)

Seara trecută i-am spus mamei (ce urât și siropos sună cuvântul "mamei") ce mă deranja la fii-su, acum câteva zile înainte să plece în străinătate, m-a rugat să-i dau hospot. I-am dat hospot, iar el a început să mă întrebe de parola de la hospotul meu, și aici evident am intrat la dubii ce a vrut să facă, văzându-i consola de termux activată pe telefonul lui. Fain lejer am închis hospotul și el a început să mă înjure din toți sfinții și cei decedați, comparându-mă din nou cu tata și cu o mătură (neam prost și aia. De parcă el, fii-su nu-i din aceași sămânță). N-am mai zis nimic, am tăcut și am înghițit.

Sau într-o dimineață nu știu ce făcea prin lucrurile mele, dar a dărâmat ceva și l-am auzit șoptind că-și bagă aia în lucrurile mele și în persoanele decedate ale mele "mo*ții", și încă continua să mai umble prin lucrurile mele, la fel cu mama, când mi-a furat geamantanul și îi l-a dat la fii-su să plece la muncă nu stiu unde :laughing))

Acum, revenind la cazul de ieri, pentru că am povestit în mare parte cum am trăit cu ei. Mama e împreună cu cineva și eu stau cu ei acum, cea mare greșeală pe care am putut s-o fac, să fac fișa de transfer și să stau cu ei. La masă i-am spus mamei ce m-a deranjat că, ea

Răspuns Câştigător
| KilljoyIdiot a răspuns:

Mi-am dat seama că ei nu ar înțelege... Poate ai pe altcineva în viața ta, cum ar fi un profesor de încredere, care ar putea să te asculte! Din mediul online, noi putem să te sprijinim și să îți oferim sfaturi, însă ar fi altfel dacă cineva cunoscut ți-ar asculta situația. Desigur, trebuie să ai mare grijă cui i te destăinui, deoarece lumea este plină de oameni răi, ce ar putea să folosească ce le-ai spus împotriva ta.

E clar că ai tăi (adică așa zisa ta "familie") sunt incapabili de orice fel de înțelegere sau empatie, dat fiind modul în care te-au tratat când ți-ai expus frustrările. Chiar dacă locuiți sub același acoperiș, ai putea încerca să îi eviți cât de mult posibil...

Cum am spus mai înainte, singura ta variantă ar fi să tragi tare și să părăsești locul acela abuziv cât de repede poți! Meriți să fi înconjurată de oameni care îți văd valoarea și te tratează cu respectul cuvenit!

Înțeleg că ești epuizată, în special având în vedere mediul în care ești nevoită să trăiești, dar te-aș sfătui să încerci măcar să aprofundezi materia pentru bac. Nu cât să iei 10, dar măcar să ai o notă de trecere. Ți-ar oferi mai multe oportunități în carieră, în special având în vedere faptul că vremurile ce urmează par a fi din ce în ce mai grele.

Mă bucur că am reușit să te ajut cum am putut, nu ai pentru ce să îmi mulțumești! ❤️

11 răspunsuri:
| adam7 a răspuns:

Te-ai descărcat, gata.
Mulți trec prin chestii d’astea, să zicem ca sunteți o familie în care lipsește afecțiunea aia de suprafață.
Dar cred ca în sinea lor maică-ta și fractu și și ei la tine cum ții și tu la ei.

| BitchInRedDress a răspuns:

Nu se intelege nimic din ce ai scris acolo. Zero coerenta.

| Elena990 explică (pentru BitchInRedDress):

Am încercat să fiu destul de clară

| RĂDUCU6969 a răspuns:

Nu am înțeles ce vrei să spui.

| Elena990 explică (pentru RĂDUCU6969):

Am comentat și partea a doua

| Elena990 explică:

La masă i-am spus mamei ce m-a deranjat, iar ea a început să o facă pe victima că nu-i adevărat *Asta tot în copilărie când mama îmi vorbea urât cu fratele, și îi auzeam șoptindu-mă pe la spate*

După, pe la ora 12, 1 noaptea, ea a venit in camera la mine fara sa bata ușa la mine în cameră, și a început să troncănească la mine că eu sunt vinovată cu absolut tot, băgându-mi manipulări din alea ridicole că "Ai un pat? Ai un acoperiș?" Plus pe lângă asta, nu le consum din mâncarea lor? Și i-am spus de sute de mii de ori sa iese din cameră că e târziu, fără să țip, fără nimic,
Omu ei evident că a ascultat la ușa ca un mare j3g, și a intrat și el peste mine în cameră urlând la mine că fac scandal, asta înainte să vreau să plec în acea noapte în parc, că nu mai puteam de gura ei. Și nu pot pleca că abia sunt în clasa a 12-a, mai sunt câteva 2-3 luni de liceu. De fiecare data când am ascultat de mama, tot mai prost mi-a fost. Și pe lângă asta, ei țin secrete ascunse de mine, de și nu prea m-ar interesa ce drum își croiesc în viață, dar pe de altă part, mă prestează cu foarte multe întrebări))) Și mă irită complet chestia asta... Vreau doar să am diploma de 12 clase și să mă duc, oriunde văd cu ochii, pentru liniștea mea.

| KilljoyIdiot a răspuns (pentru Elena990):

Ai dreptate când spui că nu îi poți numi mamă și frate -- de fapt, nici oameni nu le-aș putea spune, ci efectiv monștri, mizerii ordinare! Dacă ai o persoana in viața ta în care să te încrezi, te sfătuiesc să le mărturisești ce ne-ai zis și nouă, nu este DELOC normal comportamentul acelor persoane! Deși știu că va fi foarte greu, încearcă să nu pui la suflet cuvintele acelea oribile și să îți reamintești că nu te caracterizează pe tine, ci doar pe ei. Mai ai câteva luni, ține-te de carte și pleacă de acolo la prima ocazie, nu îi lasa să te tragă în jos!

În momentul în care ai posibilitatea, rupe legătura cu ei și croiește-ți propriul drum. Probabil vor încerca să te manipuleze cu clasicele "ti-am dat un acoperiș deasupra capului, cum să ne faci una ca asta?", dar NU le permite acestor vorbe goale să te atingă. Pot să îți promită și luna de pe cer, dar te asigur că vor reveni la vechile lor "obiceiuri" imediat.

Ești o persoană puternică, iar viața nu a fost blândă deloc cu tine, și sunt convinsă că vei reuși să îți clădești un viitor frumos. Nu lăsa atitudinea lor mizerabilă să ajungă la inima ta și încearcă să tragi tare cât mai poți. Cu o notă bună la bac, vei avea mai multe posibilități și vei reuși să scapi din mediul acela groaznic.

Ține minte că insultele acelor specimene NU te definesc: nu este vina ta că ele nu sunt capabile de altceva. Rămâi puternică și mai rezistă puțin! Orice ți-ar spune, nu ai nicio obligație față de oamenii care nu au știut decât să te rănească (pentru că sunt convinsă că vor exista voci care te vor acuza că "ți-ai lăsat la greu familia"). Ignoră-i și focusează-te pe ceea ce contează, adică pe tine și pe viitorul tău!

Mult succes și toate cele bune!

| Elena990 explică (pentru KilljoyIdiot):

Mulțumesc mult, practic am izbucnit în plâns când am citit. Sunt prea epuizată să mai învăț și pentru bac. Decât voi lua diploma, și mă voi axa pe muncă fizică, mai mult prefer activitate la muncă, decât toată ziua mereu la birou. Deci ador, mulțumesc mult ❤️

| Elena990 explică (pentru KilljoyIdiot):

Și căci tot vinea de mărturisit, crede-mă, nu vor înțelege. La masă când mama spunea "Caz închis" asta după ce mi-am spus frustrările, tuma atunci, pe la 12, 1 noaptea a venit în camera fără să bată la ușă, ca să ce? happy Să redeschidă subiectul pe tema asta, și-i spuneam eu de multe ori "Caz închis, chiar nu mai are nici-un rost, ai venit aici să mă bați la cap, și la ora 12, 1 noaptea" Dar proasta, ea tot continua să țină subiectul deschis, făcându-și cruce, că vezi domnule "Ce te-ai îndrăcit", "Am prins aripi" și chestii de genul, și bam! A venit și el în cameră și a urlat la mine happy

| KilljoyIdiot a răspuns (pentru Elena990):

Mi-am dat seama că ei nu ar înțelege... Poate ai pe altcineva în viața ta, cum ar fi un profesor de încredere, care ar putea să te asculte! Din mediul online, noi putem să te sprijinim și să îți oferim sfaturi, însă ar fi altfel dacă cineva cunoscut ți-ar asculta situația. Desigur, trebuie să ai mare grijă cui i te destăinui, deoarece lumea este plină de oameni răi, ce ar putea să folosească ce le-ai spus împotriva ta.

E clar că ai tăi (adică așa zisa ta "familie") sunt incapabili de orice fel de înțelegere sau empatie, dat fiind modul în care te-au tratat când ți-ai expus frustrările. Chiar dacă locuiți sub același acoperiș, ai putea încerca să îi eviți cât de mult posibil...

Cum am spus mai înainte, singura ta variantă ar fi să tragi tare și să părăsești locul acela abuziv cât de repede poți! Meriți să fi înconjurată de oameni care îți văd valoarea și te tratează cu respectul cuvenit!

Înțeleg că ești epuizată, în special având în vedere mediul în care ești nevoită să trăiești, dar te-aș sfătui să încerci măcar să aprofundezi materia pentru bac. Nu cât să iei 10, dar măcar să ai o notă de trecere. Ți-ar oferi mai multe oportunități în carieră, în special având în vedere faptul că vremurile ce urmează par a fi din ce în ce mai grele.

Mă bucur că am reușit să te ajut cum am putut, nu ai pentru ce să îmi mulțumești! ❤️