Daca prietenul meu a fost crescut fara parinti, a fost abandonat la casa de copii, desi parintii lui erau instariti (au avut 3 copii si pe toti i-au abandonat, 2 din ei au murit mai are asta care are 30 de ani) la randul lui a stat si s-a gandit daca viata/parintii au fost nedrepti cu el, el la randul lui de ce sa nu faca la fel? Asta ma tot intreba desi stie ca nu e bine, e cam frustrat oarecum pe tema asta, nu stiu ce sa-i zic.

Depinde cu cine vrea sa fie el nedrept. Nu ar fi ok sa faca la fel cu proprii copii. Daca nu vrea sa isi ajute parinti care si-au amintit doar acum ca exista si au nevoie de el da, sa nu ii ajute. Dar e cam vag context-ul.

Convinge-l sa mearga la cel putin 2 sedinte pe saptamana la psiholog deoarece problema e serioasa, are radacini adanci si este veche. + Ca ne depaseste total pe noi niste straini care orice am spune din exterior cunoscand aproape nimic, ar fi apa de ploaie comparativ cu gandurile acelui om.

E un pericol pentru societate daca vrea sa le faca oamenilor rau doar pentru ca el are o poveste trista de viata

Spune-i ca el stie cel mai bine ce inseamna sa faci greseala asta pentru ca a fost cel caruia i s-a gresit.
Noi gresim, nu cunoastem, dar el poate spune ce a simtit, ce a insemnat sa fie abandonat, sa nu stea parintii si de el, poate i-a injurat, poate a fost suparat, poate a plans.
El face greseala asta? care a vazut tot ce aduce? Si cui? Unui el mai micuț?

Salut. De ce ar face la fel? Să nu facă la fel, mai bine să dea viaţă copiilor şi să le dea o educaţie, decât să abandoneze.