Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand am un esec cu un baiat de care imi place, dar nu apuc sa fiu cu el din diverse motive ma refugiez in amintirea celui care ODATA l-am iubit enorm. Stiu SIGUR ca nu-l mai iubesc pe el... l-am vazut si cu altele sarutandu-se si nu mi-a pasat. Altadata as fi inceput sa plang plus ca nu mai am aceleasi emotiii(fluturasi in stomac, bataile accelerate ale inimii) cand il zaresc. Oarecum simt ca ma face sa uit, mi-l doresc pe el si gata. Este mult mai bine, aproape ca uit.
Daca spui ca l-ai iubit, iubirea nu trece pocnind din degete.
Probabil ai avut o poveste frumoasa cu el si de aceea dragostea lui e cel mai bun refugiu.
Poate inca mai exista o scanteie, dar poate ca nici fata de tine nu recunosti. Sau poate e doar sentimentul vremurilor alea.
Incearca asta: vorbeste cu tine. 
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Mufiiinel nu a fost o poveste frumoasa, ba chiar o poveste aiurea care m-a schimbat enorm, dar m-a facut sa ma si maturizez putin mai mult. A fost primul baiat de care m-am indragostit cu adevarat
Răspunde
Vezi?
Prima "indragosteala". La fel o sa fie si cu prima iubire. Te maturizezi, incerci noi experiente, noi sentimente, e clar ca el are un rol special pentru tine, si o sa ramana acolo. Dar sa nu-ti para rau, e tare frumos asa.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
