| nyoentox2002 a întrebat:

Salut TPU! Sunt foarte nefericit,nimic nu îmi mai place nimic nu mă mai atrage, pur si simplu sunt urat, fetele asa ma fac. Nu ii plac nimanui, persoanele in vârstă spun ca sunt frumos (cred că spun asta pentru că sunt tănar, am 21 ani). Cunosc băieți care sunt de varsta mea și arata mult mai bine ca mine și când se dau la fete de care îmi plac, îmi pierd orice speranță, faza e așa că eu la 21 ani arat mai mic la vârsta, mulți îmi dau 16 ani daca nu chiar și 15 și copii de 15 ani sunt așa de dezvoltati că arată că mine la vârsta, unii chiar și mai dezvoltati(mai ales băieții de 18 sunt mai dezvoltati ca mine).
Am vrut să mă combin cu fete de vârsta apropiată dar toate se uită la băieți mult mai mari! Fetele cu 1 an mai mare, adică alea de 22 spun că sunt mic pentru ele, plus că sunt mult mai dezvoltate fata de mine!
Am incercat și cu pustoaice de 15-16 ani, am stat 9 zile cu fiecare,una m-a lăsat și pe cealaltă am lăsat-o eu,am fost barfit in tot orașul că cică sunt pedofil și în plus nici nu am făcut nimic cu ele și nici nu aveam de gând). In orașul meu parca nu mai sunt fete de vârsta cu mine că toate sunt plecate pe la Iași la facultate!
Și alta chestie este că simt că toti ma urăsc,mă simt singur,am ajuns sa urăsc pe toată lumea mai ales persoanele de gen feminin!
Toți sunt rasiști,toți mă fac negru și urat,efectiv m-am saturat nici nu îmi mai vine sa ies din casă!
Am incercat tot posibilul sa mă fac respectat,am incercat sa am grija de aspectul meu fizic,mi-am luat tot felul de creme,haine, dar degeaba, la corp nu arat deloc rău nu sunt nici slăbănog sa mi se vadă oasele dar nici gras(am 1, 75m și în jur de 64kg),,daca fața mea e urâtă nu am ce face, mă gandeam sa port o masca gen cum au artiștii din Ro, Marko Glass, Lil Cagula că să îmi ascund urâțenia și să nu mă mai cunoască nimeni!
Uneori mă gândesc să îmi iau x...x ca să uit de toate supărările dar alea nu se dau fără prescripție medicală și mă gândeam de unde puteam sa fac rost.
Voi ce părere aveți?

Răspuns Câştigător
| NormalGuy3000 a răspuns:

Fiecare om arata cum arata pentru ca asa se naste! nu iti poti schimba aspectul fizic punct, de acea cel putin eu personal nu am inteles conceptul de esti frumos/frumoasa s-au esti urat/urata pentru ca asta este o justificare a unei persoane care nu este atrasa s-au este atrasa de tine insa asta nu inseamna ca esti neaparat urat pentru ca spune x sau y deoarece sunt unele persoane care pot avea malformatii faciale si asa se nasc nu tine de ele, a fi urat s-au a fi frumos nu este o alegere! poti sa iti intretii fata bineinteles, dar unii iti pot spune si din invidie ca esti urat deci nu e batut in cuie ca esti, incearca sa gasesti ajutor profesional daca esti depresiv, si ignora persoanele care te jignesc si cauta pe cineva care te merita si aprecieaza si cum arati si apreciaza si alte calitati ale tale daca tu ai incercat sa iti gasesti o fata dar ele ti-au dat cu flit din prima si te-au jignit inseamna ca nu te merita de la bun inceput, continua sa cauti si in cele din urma vei gasi, nu ar fi tocmai intelept sa scapi de stres si suparari prin substante interzise de exemplu sunt sanse sa iti amplifice problemele incearca o activitate relaxanta cum ar fi sa meditezi, sa faci sport, sa vezi un film, sa plimbi cainele etc. iti doresc succes in viata si toate cele bune!

94 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Daca-mi aduc bine aminte, parca anul trecut te sfatuisem sa mai tai din motul ala inestetic din cap si sa te tunzi normal si atractiv pentru fete, fiindca asa cum arati cu claia aia de par in cap, arati ciudat si fetele se sperie si refuza un ciudat.

| nyoentox2002 explică (pentru Violleta2022):

Mie îmi place să am părul mare, pe mine mă atrag personajele din Anime, Naruto, Sasuke, cauta-i pe internet! Poze cu Sasuke Naruto shippunden ce cool arata!
Și cel care are parul puțin lung și e cool e Trapperul Ian!
Nu e stilul meu sa am părul scurt și clasic dat peste cap, urăsc! când văd poze cu mine când aveam parul mic îmi vine să vomit

| Violleta2022 a răspuns (pentru nyoentox2002):

"acum 4 minute | nyoentox2002 explică (pentru Violleta2022):
Mie îmi place să am părul mare..."


Atunci sa fii sanatos si SINGUR, ca fetele de aia fug de tine!
Ai ales sa ai un par ciudat care pune fetele pe fuga si tot tu te plangi ca nu te place nici una....pai taie-ti parul si incearac sa pari un baiat normal, ca sa atragi si tu fete.

| nyoentox2002 explică (pentru Violleta2022):

Pai in poza de profil de pe TPU nu era Aranjat, stătea rebel, caută-mă pe Facebook că Nyo Antonio să vezi ce fain îmi stă părul! Nu ai mai văzut băieți creti? sunt alții care au parul mult mai mare că mine și au succes la femei! și îl au lung in adevăratul sens al cuvântului al meu e doar mare!
Să mor eu, te comporți ca curva de mătusmea! Tot ea îmi zice de par și are 35 ani, și tu pun pariu că ai tot pe acolo!

| Violleta2022 a răspuns (pentru nyoentox2002):

Hai mai scrie, ca dai tot ce-i mai urat din tine si te miri de ce nu se uita nici o fata la tine, cu asa vocabular de mahala.
Oi fii fost crescut si educat de o cu r v a, daca pentru tine toate femeile sunt c u r v e.

Degeata te imbraci tu cu haine de firma daca vocabularul si comporatmentul tau sunt vulgare si de ultima speta!

Baiete, meriti din plin ceea ce ti se intampla, fiindca asta ceri tu de la femei!

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

In orașul meu parca nu mai sunt fete de vârsta. Parcă.
simt că toti ma urăsc. Cum simți, căci simțurile sunt auz, văz, pipăit?
Voi ce părere aveți? Că te grăbești să tragi concluzii pe baza unei experiențe limitate.

| nyoentox2002 explică (pentru sadrian46):

Simțit însemna și interior in inima, o replică:"Simt ceva pentru fata aia", așa simt in inima că toți mă urasc

| sadrian46 a răspuns (pentru nyoentox2002):

Te întreb din nou. Ce simți în inimă? Cum legi această simțire de alții? De unde îți rezultă din acea simțire ura lor? Cum ajungi să înterpretezi astfel simțirea din inima ta? Să repet. Inima mă doare. Deci ei mă urăsc. Cum vine asta, în inimă?

| nyoentox2002 explică (pentru sadrian46):

Sunt chestii care nu se pot spune, doar se simt

| sadrian46 a răspuns (pentru nyoentox2002):

Sunt chestii care nu se pot spune, doar se simt.
Ba se pot, dacă folosești cuvîntul simțire. Repet. sunt simțurile văz, auz, gust, miros, pipăit, kinestezice, ceea ce simți cu corpul în interior, cu inima de exemplu. Așa spune NLP, că astfel simțim lumea. Spui ceea ce simți. Deci simți ceva cu inima. Apoi spui, îmi spui mie că simți ceva ce nu te poate spune, dar îmi spui. Spui că simți ura celorlați. Deci repet, din nou. Simți ceva cu inima. Apoi îți spui ție însuți. Îmi simt inima, ea îmi spune ceva ce nu se poate spune. Ce îmi spune ea oare? Că ceilalți, dar toți, toți mă urăsc.
De acord cu tine. Așa e inima ta, simte ura celorlalți. Oare? Cum?

| dullcat a răspuns:

Cauta sa faci si tu o facultate.Iti va prinde bine pe viitor, plus ca vei da peste o tona de fete de varsta apropiata in orasele studentesti.

| nyoentox2002 explică (pentru dullcat):

Pai nu pot face facultate, că nu mi-a plăcut deloc cartea, de abia am putut trece clasa, sa scot și eu de un 5 la majoritatea materiilor, am fost bată la scoala, am terminat școala 12 clase și nici măcar nu am dat bacul că știu că nu am șanse să îl iau, la simulare am luat 1 in capat la mate, 2, 70 română și 3, 20 geografie, poate la română și geografie daca mă puteam poate luam dar la mate nici să mă împuști, multi nu iau bacul din cauza matematicii, e cea mai grea materie matematica, odată ce ai pierdut firul din clasele mici nu mai ai ce face!

| dullcat a răspuns (pentru nyoentox2002):

In locul tau as invata pentru bac. Fetele sunt ultima problema de pe lista ta.In ritmul actual esti sortit sa ai numai locuri de munca pe care nu le vrea nimeni.

| nyoentox2002 explică (pentru dullcat):

Eu lucrez la Glovo!

| nyoentox2002 explică (pentru dullcat):

Nu pot învăța pentru bac, la mate sunt praf

| dullcat a răspuns (pentru nyoentox2002):

Ai putea rupe din banii de haine si sa faci pregatire.Plus, poate nici nu e nevoie, caci gasesti pe Youtube videoclipuri cu explicatii si exercitii cat sa iei 5-6 la mate. Tind sa cred ca pur si simplu nu ti-ai dat interesul. Faci cum vrei.

Iar in magazinele second hand gasesti si haine noi, pentru ca multe sunt purtate doar de cateva ori si apoi aruncate. Daca gasesti numai carpe e din cauza ca acel patron cumpara loturi de calitate foarte proasta.Eu recunosc ca ma imbrac sh si economisesc o groaza de bani.Printre adolescenti chiar a revenit la moda acum sa cumperi din aceste magazine, nu mai este subiect de mancat la ciuperci.laughing

| nyoentox2002 explică (pentru dullcat):

Nu îmi plac hainele din sh, eu mă îmbrac din Bershka, Pull & Bear, H&M New yorker etc! mie astea îmi plac și da eu sunt pretențios la haine mereu mi-a plăcut să arat bine chiar daca nu arat, adică sunt obsedat să arat bine!

| dullcat a răspuns (pentru nyoentox2002):

Hainele sh tot de la magazinele astea vin.Sunt cumparate de oameni care frecventeaza aceste magazine.Nu stiu in ce oras stai dar sunt magazine sh care au marfa numai cu aceste branduri.Plus, tu ai fost vreodata curios sa vezi ce tva au numele astea din malluri? Scrie de obicei la casa, pe un panou.Vei gasi ceva scris cam asa: In aceasta unitate se practica adaos TVA de 800%.Ti se pare normal? La unele e mai mult.

| GabiDumitrescu a răspuns:

Breh, daca tu esti ala din poza, sigur nu esti urit. La modul foarte serios o zic. Daca cineva te judeca ca esti mai inchis la culoare, duca-se pe pustie. Chiar mi se pare irelevant ca esti ungur, rom/tigan, lipovean sau mai stiu eu ce. Important e sa fii om. Hai la Iasi, gaseste-ti de lucru (nu exista sa nu iti gasesti daca chiar vrei), ia si munceste la a fi om. Nu te uita la cum arati cu atita inversunare. O femeie cu capul pe umeri te va alege pentru potentialul de care dai dovada, nu pentru ca ai Nike in picioare si eu stiu ce tricou-pantaloni-sapca.

| Hyperion7 a răspuns:

In primul rand, la nivel de mindset ești praf, fara supărare însă tu pui atât de mult accent pe partea materiala, încât te-ai deconectat 100% de la partea emotionala și psihică.
POTI AVEA TOTUL, LUNA, OAMENII, UNIVERSUL LA PICIOARE, DACA TU NU ITI SETEZI UN MINDSET CORECT, NU TE POȚI BUCURA DE CEEA CE AI.Esti un nefericit și un frustrat, nu că vreau sa te jignesc, dar asta e crudul adevăr.
Vrei un trup dezvoltat? Mergi la sala.
Vrei sa devii un cuceritor bun? Ia lecții de la alții care au trecut prin așa ceva sau experimentează tu personal experiențe de iubire.A doua ar fi mai ok deoarece îți dezvolta și inteligența emoțională, pentru că da, noi oamenii avem și așa ceva.Degeaba ai iq 150% daca tu nu știi cum să vorbești cu o fata!
Legat de dorințele tale, TREBUIE SA LUCREZI CA SA AI REZULTATE! NU POTI STA TOATĂ ZIUA CU MACIUCA-N MANA SI SA DAI VINA PE SOARTA CA E NEDREAPTĂ! NEDREAPTĂ E CU TOATĂ LUMEA,NU DOAR CU TINE!
In al doilea rând,cum menționam și mai sus,nu trebuie sa te simți descurajat de un refuz,viața merge înainte,sunt femei gârlăăăă,dar ca sa le atragi,trebuie in primul rand sa ai in primul rand o prestanta prin stima de sine ridicată și un vis,eventual și niște hobby-uri! NIMENI NU STA CU CINEVA PLICTISITOR PENTRU NIMIC! Pune-te tu in locul lor,ai sta cu una care te plictisește? Cel mai probabil că nu.
Și încă ceva,când vine vorba de fete,trebuie sa în vedere că nu poți avea pretenții de Kim Kardashian,iar tu arăți ca Adelina Petrișorhappy,aspectul fizic contează foarte mult in societatea asta,da' trebuie sa ai și o personalitate atrăgătoare,că degeaba arăți bine daca ești un libidinos,înțeles ai tu?
In al treilea rând,supărările ti le faci tu singur prin așteptările nerealiste pe care le ai asupra vieții,banii nu sunt totul,iar frumusețea e efemeră.
Repet,vrei un trup fain și așa, investește în tine,mergi la sala sau daca nu vrei,poți face exerciții acasă,sunt la fel de eficiente în a-ți face un trup mișto.
Mentalitatea asta de victimă, toți sunt de vina numai tu nu! Gresit, daca ai vorbit cu mai multe persoane și toate ți-au dat un răspuns identic, clar problema e la tine, nu la ele.
Mentalitatea de victima nu te ajuta cu nimic, te face sa fii un mediocru.Cu ce ești tu mai bun decât un altul? Gandeste-te că tu ești în competiție indirectă cu băieții care o abordează!
Crește, dezvoltata-te și renunță la victimizarea asta care nu-si are locul și ai încredere în procesul de metamorfozare!
Eșecul e un progres semnificativ! Tine minte asta! Alții nici măcar nu încearcă să facă un lucru, tu macar ai incercat!
Și da, fii persistent și perseverent!
Nu ai cum sa dai gres!
Multa bafta! big grin

| nyoentox2002 explică (pentru Hyperion7):

Am zis eu la corp nu arat rău,grad nu sunt nici slăbănog,nu am forme dar îmi stă bine corpul in haine! zici că m-am deconectat de la partea emoțională,am pus suflet în multe fete,și-au bătut joc,și nu sunt libidinos,fostei mele nu ii placea că îi dădeam multă afecțiune,nu era plictisitor că îmi veneau idei de discuții când eram cu ea! Cică la prietena ei vreia sa fiu mai distant cu ea și mai indiferent,dar nu puteam că țineam mult la ea!
Nu am noroc eu la fete că sunt ghinionist!
O sa zici că sunt un pretențios dar nu sunt chestia este că vreau sa fie totul reciproc,că pe o fata sa o plac,să mă placă și ea,nu sa o plac eu și să nu mă placa ea sau să mă placa ea și să nu o plac eu sau să prindă numai unul sentimente că aici totul tine de sentimente! Si zici că mă concentrez doar pe partea materială,mai bine prefer banii decât să sufăr! fericirile pe moment pe care le am sunt când îmi ies car o piesa că fac muzică,dar urăsc când de multe oria chinui sa înregistrez și nu ies flow-urile cum vreau să iasă,ori că nu am inspiratie la versuri,și fericit sunt și când primesc atenție,gen sa fiu in centru atenției sa fiu lăudat, vor astea sa mă lanseze, sa mă duc să cânt la festivaluri asta ar fi o fericire de a mea chiar daca nu o sa primesc multi bani că sunt la inceput de drum! m-aș duce sa cânt și fără bani pe scena știi că o să mă distrez și o sa primesc atenție! și să mă laude, sa mă respecte lumea, asta e un motiv pentru care m-am apucat de muzică!
Aproape zilnic îmi ascult pieselelaughing

| Hyperion7 a răspuns (pentru nyoentox2002):

Daca te face sa te simți mai bine, scrie-mi in privat si discutam mai multe acolo.Sunt mai multe chestiuni de acoperit și pe TPU mi-e lene
Daca vrei sa vorbim, mă găsești pe insta la mihai._. 1829.

| haileewatson a răspuns:

Pai munceste sa te dezvolti si sa devii mai bun. Crezi ca daca stai sa te plangi pe aici se rezolva ceva? Iti place sa fii victima sau ce?
Nu iti place aspectul fizic? Du-te la sala, tine dieta, ingrijeste-te.
Nu esti multumit de venituri? Invata niste skill-uri noi, gaseste-ti job-uri bine platite.
Nu iti place/atrage nimic? Iesi din bula ta, din anturaje si orasul tau, cunoaste oameni noi. fa hobby-uri noi. calatoreste.

| nyoentox2002 explică (pentru haileewatson):

Păi la corp sunt ok,nu sunt gras, nu sunt nici slab schelete, am o greutate normala îmi stă bine corpul in haine dar degeaba daca dacă la față nu arat bine, fața e pe primul loc, că degeaba ai forme daca la față ești urat! Nimeni nu mă place din cauza feței și că sunt închis la piele atâta tot

| sammie a răspuns:

Bună! Înțeleg prin ce treci. Nu ar trebui să-ți pese de ce spun ceilalți despre tine. Ție trebuie să-ți placă cum arăți tu nu celorlalți. Și nu le băga în seamă pe fetele alea. Sigur sunt d-alea care le plac doar băieții cu bani, mușchi și tatuaje, lasă-le! Până la urmă vei găsi o fată care te va place așa cum ești tu. Și nu uita, fiecare persoană e frumoasă în felul ei! Iubește-te!

| anonim3248 a răspuns:

E timpul să pleci și tu din orașul ăla ori într-un oraș mai mare ori în străinătate.

| nyoentox2002 explică (pentru anonim3248):

Pai eu vreau sa lucrez la glovo într-un oraș mai mare! și să îmi fac firma mea și să îmi angajez oamenii mei de pe care sa iau comisioane! La glovo se plătește cel mai mult față de celelalte joburi, că la un job normal, poț lua 4000-5000 lei pe lună pe când un la un job normal nu iei mai mult de 2500 lei pe lună hai maxim 3000!
Glovo are mult mai multe avantaje decât un job normal:Nu ai șefi sa te bata la cap adică tu ești șeful tău, ai un program flexibil adică îți alegi tu orele care vrei să lucrezi!
Daca lucrezi la glovo non stop timp de o lună poți lua și 10000-15000 lei
Eu în orașul meu iau cam între 2000 și 4400 daca lucrez non stop pentru că nu sunt comenzi și frec menta prin parc!

| DeMicUnCălător a răspuns:

Dacă te vezi și te simți frumos. Lumea te va vedea la fel.
Te rog frumos să nu m-ai mentionezi niciodata cuvantul URĂT.
Uită că există.
Nu poți schimba cum ai fost născut, însă poți schimba cum gândești despre tine.

| nyoentox2002 explică (pentru DeMicUnCălător):

Am momente când mă simt frumos am momente când mă simt urat, când lumea zice că sunt urat sunt trist toată ziua

| anonim_4396 a răspuns (pentru nyoentox2002):

Te înțeleg perfect. Am trecut si eu pe drumul ăla.
Încearcă să ignori tot ce nu ține de tine și să întărești ce ține de tine.

| nyoentox2002 explică (pentru anonim_4396):

Eu sunt din ce in ce mai confuz! Nu știu dacă arat bine sau nu!
Gen fostă-mea înainte să fiu cu ea mi-a spus că sunt frumos și după ce ne-am despărțit a zis că sunt urâtlaughingși nu eu am cautat-o ea mă cauta!
Apoi altă fată mă cauta in tot orașul,întreba pe la toți:,,Cum îl cheamă pe crețul ăla de la glovo" și într-o zi era cu prietene ei pe bancă și eu pe alta banca și a trimis-o pe prietena ei să îmi ceara Facebook-ul,apoi i-am trimis mesaj și am vorbit,a zis că a pus ochii pe mine de o saptamană,a zis că sunt frumos,drăguț,simpatic apoi am stabilit o întâlnire a doua zi dimineața,ne-am întâlnit, stăteam pe bancă, ne tineam de mână, și vorbeam și ca să vezi, mia m-ai răspuns la un mesaj și apoi nu m-ai răspuns ore întregi la mesaje, apoi am trimis mesaje la prietena ei și a zis că cică:Are probleme cu familia apoi peste alte ore bune mi-a dat block, așteptând ca prostul să îmi răspundă și am dat din nou mesaj prietenei ei că de ce mi-a dat block și a zis "a zis că nu ești genul ei și nu vrea sa te facă să te atașezi de ea" și atunci am prins ură pe ea și o dezamăgire și am fost supărat și descurajat zile întregi!
Noroc că am avut un prieten care m-am ajutat să îmi revin!
Mereu am avut ghinion și mă gândesc că nu arăt suficient de bine!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Salut! Sa i-ți spun adevarul. Da, esti urât. In ziua de azi aspectul fizic este cel mai important. Personalitatea si educatia si carisma, nu te ajuta cu nimic, nu-i pasa nimanui. Nu te-ai gandit niciodata, de ce toti țaranii de la tine din calsa au iubite si tu nu?! Da, ai ghicit, aia sunt frumosi. Si, da ai dreptate sunt țarani prosti, fara cultura fara personalitate, dar ghici ce?! Nu conteaza, sunt frumosi si fwut, tu esti de treaba si faci labbba. Si asa o sa fie si in viitor, si la job, si la facultate si pe strada si oriunde. Aspectul fizic este tot ce conteaza pentru o femeie. Si banii...

| dullcat a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu este deloc urat conform standardelor actuale.Are fix trasaturile populare pe Instagram si altele, alea care atrag fetele, deci nu-mi imaginez unde traieste de are asa ghinion.

| nyoentox2002 explică (pentru anonim_4396):

Ce cultură generală, daca ai o facultate nu ești mai deștept, crezi că dacă ai o facultate o sa ai mai multi bani? nu tot la un salar mizer de 5000 lei ajungi,poate pentru un om fără studii ar fi ok banii ăstea dar pentru unul cu facultate ar trebui să aibă pretenții la bani mult mai multi, că de ce să își piarda atâțea bani pentru facultate care nu ii ajuta cu absolut nimic! De ce școala nu mă învăță să fiu patron? pentru că ne vrea săraci, este nevoie de forțe de muncă, că lumea se duce pe pl daca ar fi numai oameni inteligenți! nu ar mai fi nimeni să îți aducă mâncarea la ușă, cine să îți ia gunoiul de la poarta etc

| anonim_4396 a răspuns (pentru dullcat):

Este avrege, la fel ca mine. Sa fi avrege este egal cu urât, in ziua de astazi. Sa nu se mai minta si sa ia pastila black pill, cu incredere. Dar asta nu inseamna sa se opreasca din incercat, ca nu sunt toate asa. Te rog sa nu ii bagi pe gat din alea cu fi politicos si educat, ca saracul sigur o sa te creada

| dullcat a răspuns (pentru anonim_4396):

Daca tot preiei termeni din engleza macar scrie cum trebuie: average.
Eu am mai vorbit deja cu el, nu are sens sa ma repet.

| dullcat a răspuns (pentru nyoentox2002):

Salariu mizer de 5000 de lei? Crezi ca daca ai doar liceul ajungi la banii astia? Ok, succes.laughing

In mod clar la tine este confuzie in ce priveste prioritatile. Cauta sa faci ordine iar fetele sa fie pe ultimul loc.Vei gasi ce doresti cand nu te vei mai strafoca si zbate atata ca pestele pe uscat.

| anonim_4396 a răspuns (pentru dullcat):

Imi place noua ta rochie, iti scoate ochii in evidenta

| dullcat a răspuns (pentru anonim_4396):

Inceteaza cu replicile astea irelevante/spam.

| nyoentox2002 explică (pentru dullcat):

Da daca te duce capul poți să faci și mai mult, la glovo sau la Tazz faci mai mult decât un profesor îți garantez, și eu pot sa îmi angajez oamenii mei daca se mai accepta flote, și iau comisioane de pe ei! In ziua de azi toate sunt scumpe nici 5000 nu îți mai ajung:
De ce:
Chiria:1000-1500 lei sa stai singur
Mâncare cam 500-600 lei pe lună
Utilitati:300-500 lei pe luna
Combustibil încă 500 pe luna
Plus asigurare, impozit, taxa de drum, ți se mai strică mașina, o duci la reparat!
Și din 4000-5000 lei maxim îți mai rămân vreo 2000, mai ieși în oras mai cheltui iar cate 100 lei, ieși de 3 ori pe săptămână s-au dus 1200 lei pe lună
Mai rămân 800 lei sa pui deoparte tot mi se pare puțin, daca vrei sa mai strangi macar 3000 euro pentru o mașină ii strangi in 2 ani cred că chiar mai mult!
Și da mai trebuie sa și te îmbraci, nu poți să mergi cu toate rahaturile de la SH, toate sunt scumpe, acum pe o pereche de blugi calumea dau 200 lei, papuci calumea de la 200-300 lei că dacă îți iei papuci la 100 lei intr-o luna doua i-ai făcut praf! Eu mi-am luat haine de vreo 2000 lei din mall și nu înțeleg nimic din ei!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Sunt de părere că ai nevoie de un preot duhovnic și de un psiholog. Urgent!

| nyoentox2002 explică (pentru anonim_4396):

Eu urăsc preoții și biserica, mi-e scarba când aud, de asta am devenit și Ateu, urăsc cuvântul Dumnezeu!
Am văzut o știre despre părintele Calistrat daca îl știi că cică e puțin să dai 200-300 lei la biserica că cică noi ar fi trebui să dăm 10% din banii pentru nuntă,cum vine asta,bag pl in ei preoți,ii ft in gură, toți sunt după bani! niste jegosi care profită de oameni!
De asta eu cred că biserica și religia sunt o prostie, sa ne bage frica că dacă facem nu știu ce ajungem in Iad dar de fapt suntem în Iad adică pământul, pământul este un Iad!
Biserica vrea sa dăm lumea asta că poate va fi și o altă lumea și nu știu ce! Eu ți-am zis punctele mele de vedere, cred că după moarte nu se v-a mai întâmpla nimic, ori o sa ne naștem din nou într-o lume paralelă sau nu știu!

Răspuns utilizator avertizat
| Holiday a răspuns (pentru anonim_4396):

Duhovnicul in loc de iubita si psihologul in loc de ce?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

De ce ai cenzurat cuvântul xanax?

| nyoentox2002 explică (pentru anonim_4396):

Sa nu îmi de-a TPU jos întrebarea că s-a mai întâmplat chestia asta

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Eu te-am căutat pe Facebook, arăți bine!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Problema este că trăiești într-un mediu foarte toxic.
Încearcă să ieși din zona ta de confort și să cunoști oameni noi, eventual să te muți în alt oraș.

| nyoentox2002 explică (pentru anonim_4396):

Pai asta avea de gând să fac dar până în toamnă trebuie sa strâng bani de masina, și după ce îmi iau masină să strâng pentru o chirie și o garanție, nu e așa ușor! Am stat și 6 luni in Brașov și mă plictiseam că nu aveam cu cine sa ies!

| nyoentox2002 explică:

Da da,ele vor să vorbești cu fă, să iți bați joc de ele, ele apreciază pe ăia care își bat joc de ele, eu m-am comportat frumos cu toate, toate și-au bătut joc

| dullcat a răspuns (pentru nyoentox2002):

,,ele vor să vorbești cu fă, să iți bați joc de ele, ele apreciază pe ăia care își bat joc de ele, eu m-am comportat frumos cu toate, toate și-au bătut joc'' Cine vrea asa ceva? Ai iesit cu fete de rromi? Cauta fete normale, nu rebele cu daddy issues.

| nyoentox2002 explică (pentru dullcat):

In ziua de azi nu se mai găsesc fete care sa mă plac și să le plac și eu, mereu mi se întâmplă să plac fete care nu mă plac și să nu plac fetele care mă plac

| dullcat a răspuns (pentru nyoentox2002):

Mai, va fi imposibil sa gasesti pe cineva care te place cand tu singur te urasti si vrei sa fii altfel decat te-ai nascut, vrei sa fii alb, vrei sa fii nu stiu cum.In exterior transmiti fix ce ai pe interior.Tu esti plin numai de lucruri si ganduri otravitoare pe care le absorbi din parerile unor nesimtite care te insulta online etc.Ar trebui sa fii mult mai matur la aceasta varsta si sa te doara fix in dos de parerea altora.

Cauta sa mergi la psiholog, sa intelegi ce se intampla cu tine si sa evoluezi ca persoana. Legea atractiei spune cam asa: cu cat incerci mai tare, cu cat esti mai disperat, cu atat mai mult respingi ceea ce vrei sa atragi, efortul fiind invers proportional.Eu mi-am gasit iubirea vietii dupa o despartire cand am decis ca ma doare fix in aia pe care nu o am.laughing) Obosisem sa mai caut si sa fiu ceea ce nu sunt, am cautat sa ma concentrez pe mine, relatia sa fie ultima prioritate si cariera prima. Apoi ne-am intalnit cat se poate de intamplator, nici el nu cauta absolut nimic atunci, niciun fel de relatie. Repet, pune fetele pe ultimul loc, probeaza aceasta teorie si vezi cum decurg lucrurile pentru tine.

| Hyperion7 a răspuns (pentru nyoentox2002):

Atenție aici,nu le poți băga pe toate într-o singură oala,doar pentru că nu ai știut tu cum sa le iei,asta nu înseamnă că toată lumea e împotriva ta.
Eu unul te asigur că sunt și fete care merita stimate și care merita apreciate, mai rare, da, dar tocmai asta face diferența.Ce-i bun, e pus deoparte pentru cei care luptă și merg înainte indiferent de impedimentwinking

| nyoentox2002 explică:

Pai de ce să muncesc pe deal când eu lucrez la glovo, nu are nicio logică!
Cu părinții mei nu am treabă, eu nu mă prea întâlnesc cu ei că avem intrări separate!
Nu știi cum e sa lucrezi cu bicicleta pe caldură, toată ziua, mai ales când sunt dita mai dealurile!
Și toate și toti mă judecă că lucrez la glovo pentru că mă văd toată ziua cu geanta aia mare in spate și cu bicicleta când ei lucrează la Supermarket-uri fastfood-uri bleah

| anonim3248 a răspuns (pentru nyoentox2002):

Femeile pe care le vrei tu ai scris că au plecat din orașul tău.

| nyoentox2002 explică:

Pai mă simt plictisit și parcă nu îmi mai place nimic și nu știu cum să ies din monotonia asta! Și nu știu în ce să îmi mai găsesc fericirea! Și mă oftic că văd pe toți în parc că se giugiulesc și stau călare unul peste altul, și mi-e ciuda că și până și astea de 13 ani au relație!
Faza e că am probleme și cu Anxietatea, și dacă cineva îmi strică starea îmi anulez orele de la glovo pe ziua respectiva! Pe mine gândurile mă mai omoară! Odată am pus o fata la story pe insta că ea mi-a zis și o altă fata m-a întrebat dacă sunt împreună cu ea și am zis că nu, și a zis ceva de genul:,, O fata ca ea nu s-ar uita la tine pentru că ești urât"
Fosta cu care am fost 9 zile cu ea, ultima data a încercat să facă misto de mine, spunea că sunt negru și urât și mi-a trimis un videoclip o nunta cu 2 negrii și a zis că sunt eu și nevastamea!
Și alte fete zic că arat bine dar sunt mici, femeile în vârstă spun că sunt frumos eu nu știu ce să mai cred! O fata s-a băgat în seamă cu mine și a zis că sunt frumos, drăguț, apoi după 2 zile,ești drăguț dar nu ești genul meu, și mereu mă întreb ce îmi lipsește și mă întreb nu arat suficient de bine că sa mă placa vreo fată! am ajuns la o concluzie că nu mă place nicio fata și mă oftic, și apoi caut atenție, validare, de asta m-am apucat de muzică că sa primesc atenție!

| Hyperion7 a răspuns (pentru nyoentox2002):

Fericirea ți-o faci singur Manhappy
Sa zici că nu ești fericit e cel mai mare clișeu everwinking
Pai cine te pune sa nu fii fericit? Cine te pune sa nu lupți pentru fericire happy?
Că ai trăit sau trăiești într-un mediu toxic asta nu este o scuză că nu ești fericit! Trebuie sa îți setezi targeturi,fie ele oricât de mici, îndeplinirea lor îți aduc fericire. Daca mergi la sală și pui mușchi,te face sa te simți bine. Daca îți îmbunătățești relațiile cu fetele,devii mai încrezător șamd
TOTUL PORNESTE DE LA MINDSET!
Si eu am fost crescut intr-un mediu toxic,dar asta nu m-a împiedicat să fiu fericit!
Poate o sa spui că delirez,însă daca o sa încerci ce ți-am zis,o sa vezi pe propria-ți piele big grin
Cât despre restul comentariului.
Doar pentru că ești luat în râs și așa,asta nu înseamnă că așa și este! Fii cerebral și nu mai pune la inima toate rahaturile! Toti te vor mediocru, tu lupta sa ajungi ceva! Fă din toată situația asta o sursa de motivație și treci la treabă, o fi greu la inceput, însă când vei continua, o sa simți că a meritat din plin.

| nyoentox2002 explică:

Comportamentul? neah cu toate m-am comportat frumos dar degeaba!

| 4evergentleman a răspuns:

Că trăiești într-o țară de idioți și nu e vina ta asta.

| 4evergentleman a răspuns:

Caută o fata care se aseamănă cu tine la culoare daca ești rasiat și ai rezolvat problema

Răspuns utilizator avertizat
| Ka0ru a răspuns:

Ești absolut patetic că te-ai dat la COPILE de 15-16 ani. Sper să ramâi singur.

| nyoentox2002 explică (pentru Ka0ru):

Ce sa fac daca fetele de vârsta mea caută băieți mai mari și nu eu m-am dat la ele, ele m-am căutat! și realizez că nu prea sunt coapte la minte sunt crescute in puf! Dar nu am ce sa fac daca fetele de vârstă mea mă consideră mic

| Ka0ru a răspuns (pentru nyoentox2002):

Băi, tu ești teafăr la cap? Tu ca adult trebuia să le spui că nu e ok și că nu ești interesat, asta dacă chiar nu aveai intenții jegoase cu ele. Normal că nu sunt coapte la mine, sunt COPII. Alea de vârsta ta nu te vor pentru că nu ai luat nici măcar bacul și lucrezi la Glovo, în timp ce ele, bravo lor, au plecat la facultate. De ce să se uite în jos? Caută și tu pe una ca tine, nu mai aspira la ceva ce nu meriți.

| nyoentox2002 explică (pentru Ka0ru):

Facultatea nu are nicio treabă, multi nu au facultate, sunt și fete multe fară facultate! Crezi că nu sunt și fete care lucrează la job-uri normale? Și facultate nu te ajuta la nimic, știu multi cu facultate care lucrează la MC sau la Profi! Si știi cât ia un profesor începător? 2400 lei adică oleacă mai mult decât minimul pe economie cât ia un om normal, unul care lucrează la banca ia maxim 4000 lei ce mi se pare puțin poate chiar 3500 lei, un polițist ia cam 3500 lei alta mizerie de salariu, și eu că curier glovo iau cel puțin 4000 lei și dacă mă pun fac și 10000, știu pe alții care au făcut și 16000 lei! ce zici de asta? plus că îmi mai pot angaja și oameni și pot avea alt venit în plus, adica le plătesc salariile, cartea de muncă, și iau 10% de pe fiecare om, de ex un om daca face 2000 lei pe săptămână ii iau 200 lei x 4=800 lei dar ia imagineaza-ti daca am 10-20-50 angajați, alte flote au și 200 oameni și ei nu mai sunt nevoiți să muncească!
Și altă chestie, eu fac și muzica, sunt începător, fac de aproape 3 ani, am vorbit cu cineva și îi place 2-3 piese de ale mele și vor să mă lanseze, și o să cant la concerte, festivaluri!
Sunt multi care au și 6 clase și se pișă pe ăia cu facultate! Facultatea te vrea sclav, tot sistemul de invatamant este corupt, vor sclavi, roboti pe banda rulanta, vor cățeluși care sa asculte ordinele! Știu foarte multe persoane fără facultate cu 4-8-10-12 clase cu bac și fără care îi duce capul să facă bani mai mult decât astea cu facultate!
Mulți cantareti care sunt bogati nu au facultate!
Apropo de ce nu mă învăță școala sa fiu bogat, profesorii predau ce ei nu au reușit si se chinui le un salar da 25 milioane, serios mă faci să râd?

| Ka0ru a răspuns (pentru nyoentox2002):

Hai ca esti amuzant (:
Spor in continuare la lipsa de femei!

| niiiiy a răspuns:

Imi pare rau ca treci prin momente dificile. Ceri ajutor de la cineva de incredere sau de la un specialist. Aspectul fizic nu te defineste. Concentreaza-te pe dezvoltarea personala si gaseste activitati care iti aduc bucurie. Nu te compara cu altii, fiecare persoana are preferintele lor. Ingrijirea de sine si sanatatea mentala sunt importante. Nu esti singur. Gaseste sprijin in jurul tau si indrazneste sa discuti deschis despre sentimentele tale.Incurajez sa nu te gandesti la s.e, pentru ca exista intotdeauna solutii si cai de ajutor. Discuta cu cineva apropiat sau cauta sprijin la linia telefonica de prevenire a s...r. De asemenea, poate fi benefic sa te dedici unei activitati fizice, cum ar fi sala, care poate elibera stresul si imbunatati starea de spirit. Aminteste-ti ca nu esti singur si ca poti gasi sprijin in jurul tau. Ai grija de tine si cere ajutorul cand simti nevoia.In timp ce infrunti provocari, poti cauta si activitati care iti aduc bucurie si implinire. Poate fi vorba de hobby-uri, voluntariat, sau orice altceva care te face sa te simti bine. Mult Succes, stai chill frate, o viata ai! **Viața este foarte simplă, doar că noi insistăm să o complicăm. – Confucius**

| nyoentox2002 explică (pentru niiiiy):

Faza e că nimic nu mă mai face fericit și că nu îmi place mai nimic

| Catlove33 a răspuns:

Toti oamenii sunt frumosi, in felul lor.
Sper ca te-am ajutat, si nu tote femeile sunt asa.
Am si eu o sora singura de 22 de ani si este fericita singura.
''Totul la timpul lui''

| anonim_4396 a răspuns (pentru Catlove33):

Nu! Nu exista toti oamenii sunt frumosi in felul lor. Si tu stii bine asta. Exista asa daca esti barbat
* Urât-urât
*Averege- urât
*Simpatic- meah
* Chad- frumos, inteligent, cu simtul umorului, si special.
La femei este simplu
*Urâta-frumoasa si speciala
*Grasa- frumoasa si printesa
*Averege- frumoasa si regina
Frumoasa- frumoasa, speciala, inteligenta, amuzanta si educata. Eu cred ca op, este posibil sa foloseasca dublu standard. Vrea femeie top, el nefiind top. La fel ca grasele, se vaita de singuratate si ca nu le vrea nimeni, dar cand un tip normal le baga in seama, salta nasul pe sus, ca ele sunt prea bune pentru el. Alea bocesc pentru ca nu le fwwwute nici un chad. De aia sunt singure, si daca le spui sa nu mai bage atata mancare in ele, zice ca faci body sgaming. Asta-i realitatea si sper sa invete si op.

| nyoentox2002 explică (pentru anonim_4396):

Nu am zis că vreau femei top! eu caut reciprocitate, sa plac o femeie sa mă placa și ea! că dacă nu e reciproc totu-i dus pe pl

| anonim_4396 a răspuns (pentru nyoentox2002):

Nu exista reciprocitate! Trebuie sa intelegi ca doar femeile, copii si animalele de companie primesc dragoste neconditionata. Barbatul pentru a fi acceptat ( nu iubit) trebuie sa ofere ceva. Ori sa fie chad, ori sa fie bogat. Atat! Pt femei, totul vine pe tava, ca barbat trebuie sa muncesti din greu pentru orice, inclusiv pentru ceea ce numesti tu " dragoste"

| dullcat a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu-i mai impuia capul cu experienta ta amara.Jur ca unii nu ar trebui sa dea sfaturi.Are timp toata viata sa testeze teoria ta. Daca te consideri average asta esti. Daca te consideri urat asta esti.Te ineci in acelasi discurs de victima si tu si restul de pe acest site.

| anonim_4396 a răspuns (pentru dullcat):

Eu nu ma consider victima! Eu sunt ft bine, eu nu am nevoie de o pi**ă ca sa fiu fericit. Si sfaturile mele, desi sunt neplacute, sunt realiste. Poate sa accepte realitatea, sau poate sa asculte chestiile imaginare de la voi. Cat despre teoria black pill, am spus ca nu se aplica 100%, dar se aplica la majoritatea.

| dullcat a răspuns (pentru anonim_4396):

Chestii imaginare? Sunt barbati care si-au gasit sufletul pereche, totusi suntem 8 miliarde pe planeta asta.E o realitate, nu fictiune. Daca nu vrei sa o accepti asta e.Dar nu-i mai trage in jos pe altii mai tineri decat tine.

| anonim_4396 a răspuns (pentru dullcat):

Suflete pereche?! : ) Esti super amuzanta! Nu exista asa ceva, exista doar, compromisuri. Daca de maine, Doamne fereste, iubutul tau, nu mai are bani, pleci in secunda 1. Sau daca de maine, iubitul tau nu te mai atrage sexual, pleci in secunda 1. Si tot pe el o sa dai vina. Suflete pereche, auzi si tu happy

| dullcat a răspuns (pentru anonim_4396):

Viitorul meu sot a ramas in pandemie fara job.Si am ramas alaturi de el.Nici eu nu eram angajata pe atunci.Acum stam amandoi foarte bine la acest capitol.Repet, nu mai generaliza in functie de experienta ta si a catorva cunoscuti.Astia ca tine se plang pe toate siteurile posibile, deci evident ca numarul pare foarte mare, insa de fapt realitatea sta altfel.

| anonim_4396 a răspuns (pentru dullcat):

Bn, ok sa zicem ca faci parte tu din procentul ala de 5% dintre femei. Dar asta nu schimba realitatea. Lasati baitul sa vada cum sta treaba cu femeile si societatea, sa se puna pe el insusi pe primul loc si sa il doara in cot daca il refuza maricica, sa fie barbat. Sa ofere, doar daca i se ofera, sa fie dragut, doar daca este si aia draguta cu el.

| dullcat a răspuns (pentru anonim_4396):

Eu nu il las? Am scris mai sus ca fetele ar trebui sa fie ultima lui prioritate, de doua ori.
Ce spui tu acolo,, sa se puna pe el insusi pe primul loc si sa il doara in cot daca il refuza maricica, sa fie barbat. Sa ofere, doar daca i se ofera, sa fie dragut, doar daca este si aia draguta cu el.'' este de bun simt si este normalul pentru orice persoana care se respecta si tine la sanatatea psihica, indiferent de sex.

| anonim_4396 a răspuns (pentru dullcat):

Ok, ma opresc pentru ca nu are rost. Sper doar sa vada si op mesajul asta.
Op, nu mai fi fraier. Cel mai mult pentru femei conteaza cati bani ai si cum arăti! Si 90 % dintre femei, sunt perverse, hoațe si mincinoase. Poti sa asculti sfaturile frumoase dar nerealiste, sau poti sa asculti sfaturile mele urâte dar reale.

Răspuns utilizator avertizat
| anonim_4396 a răspuns (pentru alexxxxxxxxxxxxzzzzz):

Ma confunzi, dragul meu! Nu as face asta niciodata, si in plus am fost insurat si am avut destule iubite. Nici macar nu mai imi doresc vreo relatie. Dar lasand asta la o parte, ai putea sa faci si dovada?! Un print screen, un reepost?! Si daca postam, recunosteam ca aici sunt anonim. Nu mai minti, te rog frumos, sau poate doar m-ai confundat.

| nyoentox2002 explică (pentru dullcat):

Degeaba sunt 8 miliarde de oameni pe pământ că din alea 8 miliarde sunt bărbați mai rămân 4 miliarde, apoi mai sunt, bebeluși, copiii mai scazi încă 2 miliarde, mai ramai cu 2 miliarde, 1 miliard mai sunt femei de vârsta mea sau un pic mai mari care au relație și copii, mai scazi încă 1 miliard, mai rămân cu 1 miliard și din ala miliard,
Și apoi se scade totul până la 20 milioane că atâtea sunt români, că eu nu mă pot combina cu o fată daca nu pot vorbi cu ea că numai română știu!
Și din alea 20 milioane mai scazi, bătrâni, bărbați, fete cu relații și măritate!
Și fete vârsta apropiată (17-22 ani)
Sunt multe care nu mă plac, altele stau in alte orașe îndepărtate de mine, ia mai zi cate obtiuni mai am niciuna! Astea din oraș de la mine sunt niște zdrențe ordinare!

| dullcat a răspuns (pentru nyoentox2002):

,, Astea din oraș de la mine sunt niște zdrențe ordinare!"
Cu mentalitatea asta fii sigur ca nu vei gasi pe nimeni...

| nyoentox2002 explică (pentru dullcat):

Pai numai de zdrențe am dat, toate și-au bătut joc! Urăsc orașul în care m-am născut, ii urăsc pe toți!
Tot orașul mă urăște pentru că sunt negru! Fostă-mea a zis că s-a pus cu mine din milă, și a zis că sunt și negru și urat!
Urăsc că sunt negru, urăsc că nu arat bine și urăsc că îi văd pe alții fericiți și eu nu sunt

| dullcat a răspuns (pentru nyoentox2002):

,,Urăsc că sunt negru, urăsc că nu arat bine''
Ai scris gresit trasaturi exotice.Sa stii ca tu nu esti etichetele rasiste sau pline de ura aruncate de altii! Inceteaza sa mai crezi asta.Sunt popoare care apreciaza nespus felul in care arati tu, fiind standarde de frumusete.Doar pentru ca nu ai dat peste cineva potrivit nu inseamna ca trebuie sa arunci si tu cu noroi in propria persoana asa cum fac altii.

Iar in locul tau m-as bucura, deoarece oamenii cu tonuri mai inchise de culoare sunt mai putin predispusi la a face cancer de piele.Plus ca pielea ta imbatraneste mult mai frumos si mai uniform fata de pielea alba care se inroseste, se umple de pete si alte cele.

| nyoentox2002 explică (pentru dullcat):

Pai eu am o piele mai complicata, pe burtă sunt alb pe picioare sunt alb, pe gat pe fata și pe mâini sunt închis, iarna sunt un pic mai deschis decât vara dar tot negru mă face lumea!
Daca as fi pe fata la culoare cum sunt pe mâini și pe gat ar fi perfect! Mereu mi-am dorit să fiu alb!

| Catlove33 a răspuns:

Plus in poza arati bine, daca esti tu. smug