| AlexandruMihai96 a întrebat:

Vreau si eu sa-mi dati un sfat din propriile voastre experiente de viata, pentru ca eu, sincer nu stiu cum sa ma mai comport cu oamenii in general. Vreau sa imi fac ordine in viata, sa schimb modul de gandire dar nu stiu cum.
Eu sunt student in al doilea an de facultate si prin cate experiente am trecut, nu stiu…..parca nu pot sa ma invat minte, fiindca mereu cred ca tot raul ar fi spre bine. Treaba este ca eu sunt de fel o persona mai calma, mai linistita si cumpatata care se gandeste inainte de a face ceva sau a scoate ceva pe gura pentru ca imi e teama sa nu fac vreo greseala si sa spun ceva prost si sa par penibil. Vreau sa stiu si eu de la voi, sa imi raspundeti la aceste intrebari:
1) De ce va este voua cel mai frica in viata?
2) Care este lucrul cel mai important la voi in viata ca si personalitate? Care sunt intamplarile sau greselile mai bine zis peste care voi nu puteti trece?
Am sa raspund eeu pentru inceput:
1) Cel mai frica imi este mie in viata de bataie. Imi este frica de bataie in primul rand fiindca de la liceu unde toti sa zicem ca atunci se formeaza ca si oameni, eu nu prea am putut deloc sa ma impun. Sincer, eu am urat liceul ala din ficati. In primul rand, ala nu era liceu, era mai mult o jungla. Nu am putut sa ma integrez fiindca, eu eram baiat mai serios si sincer nu puneam botul la toate glumele lor proaste si fara sens doar de a impresiona pe unul sau altul sau sa vada lumea ca eu sunt smecher. Asa ca eu mi-am vazut de treaba, de scoala si de tot ce ma interesa pe mine. Problema este ca de fiecare data, in pauza sau mai stiu eu cand, fie unul sau altul, mereu imi dadea o palma dupa ceafa sau un pumn. Repet, fara sa il bag in seama. Am incercat la inceput de tot sa ma impun si sa le arat ca nu sunt asa de slab cum ma cred ei. Nu i-am injurat sau ceva de genul, doar exact cum faceau ei, faceam si eu. Dupa ce am facut treaba asta, ura lor era mai tare si bataia mai dura. Si pana la urma eu daca dadeam, ma bateau mai tare. Si din cauza asta, am ajuns sa imi fie frica sa ma bat cu cineva. Nu e vorba ca nu am forta sau ceva de genul, ci pur si simplu, daca eu ii dau un pumn la unul, imi este tema acea persoana ma baga in spital. A doua cea mai mare frica a mea este frica de esec si situatiile penibile. Eu de fel sunt un pic mai timic, si de fiecare data imi pun intrebarea "Ma, e bine ceea ce zic sau daca fac in felul asta? O sa par un om de treaba sau am vorbit cand trebuia sa tac si acum I se pare persoanei respective patetic si penibil ceea ce am zis?" De aceea imi fac tot felul de scenari in minte despre cum cred eu ca o sa se intample acel lucru.
2) Cel mai important lucru in viata mea, mai important decat cariera, mai important decat facultatea, mai important decat orice pe lumea asta, pentru mine ca si om este sa castig increderea si respectful celorlalti din jurul meu. Dupa ce am terminat liceul, m-am inscris la facultate la Brasov, si m-am dus acolo sa uit de trecut si sa iau viata de la capat, sa cunosc oameni noi, mentalitati noi si sa fac ce impresie am vrut eu. Nu mi-am imaginat niciodata ca o sa dau peste un colectiv atat de limitat in vorbe. Aveam impresia ca sunt ca niste roboti programati care stiu sa spuna decat aceste lucruri: DA, NU, NU STIU! Si nu faceam nimic iesit din comun. Pur si simplu discutam cu ei, despre cursuri despre..lucruri normale sa zic. Acolo grupurile erau deja formate pentru ca majoritatea se cunosteau de la liceu. Adica grupul ala, nu vorbea cu grupul ala etc. Fiecare cu p***a masii, pe romaneste. Si nu aveam pentru cine sa lupt, cui sa ii arat ca pot realiza ceva? Daca puteam face ceva, nu le pasa, daca aveam succsc, nu le pasa, daca esuam, nu le pasa, daca muram maine nu le pasa. Am reusit fara sa vreau sincer sa ma integrez in alt colectiv de la alta specializare din cadrul aceleiasi facultati. Si ma comportam exact la fel, si acolo am fost mai acceptat. Am avut o colega care si ea s-a lasat si nu a putut sa se integreze nici in colectiv. Si am stat de vorba cu ea si i-am povestit exact ce va povestesc eu acum voua, mai putin cum era in liceu, ma rog. Si ea mi-a spus ca ei se comporta intentionat asa ca sa-mi lase mie un gust amar si o impresie proasta din cauza caa……AM INCERCAT SA INTRU CU FORTA IN VIATA LOR! Cand am auzit treaba asta, nu mi-a venit sa cred. Am incercat sa invat si am facut cerere de transfer in anul II la specializarea respectiva la care am vazut ca merge mai bine din punct de vedere al colegilor + ca materia in primul si al doilea an era exact aceeasi, deci nu aveam ce sa pierd nici pe partea asta. M-am interesat, si cei de acolo mi-ai spus ca nu se poate, nu se poate. Asa ca pana la urma am retras dosarul, nu aveam pentru ce sa ii mai chinui si pe parinti fiindca acolo eram la taxa, si nici eu nu avea rost sa imi mai fac sange rau si sa ma imbolnavesc. Asa ca am retras dosarul si m-am transferat la facultatea din orasul meu, la acelasi domeniu. In timpul ala cat am stat la facultatea la care m-am retras ( cea din Brasov), am inceput sa cumpar carti despre psihologie si despre succes. Am crezut ca acolo o sa gasesc un sfat care probabil o sa ma ajute intr-o anumita masura, la situatiile din viata de zi cu zi, gen cum combati emotiile, cum sa te comporti si sa reactionezi in situatia cutare….etc, lucruri din acestea de autoeducare. M-am abonat la canale pe Youtube despre dezvoltatea personala si am pus in aplicare ce scria acolo si pentru un moment chiar mergea. De exemplu am aflat ca atunci cand vorbesti cu o persoana, e foarte important sa zambesti si sa o privesti in ochi. Pentru cine e curios, canalul se numeste Fii Puterea.

Anul trecut cand am inceput primul an la facultatea din orasul meu (Targoviste), am incercat sa pun in aplicare ceea ce am invatat din ce am citit si m-am uitat pe intenet despre asa ceva, despre dezvoltarea personala. La inceput inainte sa fac cunostinta cu colectivul actual sa zic, am crezut ca o sa fie prapad si aici si ca o sa mearga mai nasol, ca iar o sa fiu dat deoparte, batjocorit si nu o sa fiu in stare sa ma impun pentru ca nu stiu cum. Dar surprinzator, nu a fost chiar asa. Din contra, chiar am ramas uimit cat de frumos este si cat de uniti suntem. Imi dadea la un moment dat lacrimile, pentru ca nu credeam ca o sa rasara soarele si pe strada mea. Apropo la liceu, nu am fost deloc un colectiv pentru ca ne uram intre noi, ne sabotam intre noi. Pana si dirigu a vrut sa ne lase pentru ca regreta ca nu a reusit sa faca un colectiv din noi. In fine. Deci la facultate, eram mai uniti unii cu altii, glumeam, radeam, mergeam la cursuri impreuna, ne strangeam mai multi si luam masa impreuna la restaurant etc. Intr-o seara am mers cu un coleg la un bar si am mai discutat. Nu stiu ce a vazut la mine, dar mi-a spus ca s-a uitat la toti si a observat ca eu sunt un baiat de incredere. Si a inceput sa imi spuna in seara aia tot ce avea pe suflet, el chiar daca era fericit si incerca sa fie in centrul atentiei la modul pozitiv ma refer, facea glume cu noi, de fapt sufletul lui plangea in hohote. Mi-a spus ce I s-a intamplat, cat de tradat a fost de o anumita persoana sau mai multe. Si chiar m-am bucurat enorm pentru ca si-a deschis sufletul catre mine si ma considera o persoana de incredere si un prieten. Asa a fost in prima luna, dupa aceea il vad pe Radu (asa se numea baiatul respectiv) ca se ducea in ultima banca, nu vorbea cu nimeni si era demoralizat. Eu nu stiam ce s-a intamplat cu el si nu stiam cum sa il scot din starea in care era. Dupa aceea mi-a spus un alt coleg cu care ma intelegeam ca a aflat niste lucruri despre el, cum ca era la liceu asa, ca facea aia si aia, practic ce mi-a spus Radu in seara aceea cand si-a descarcat sufletul. Eu nu stiam cum sa il scot din starea aceea pentru ca imi pasa sincer de el, fiindca si eu am fost ca el, si mai am momente in care sunt si imi plange sufletul in mine. M-a refuzat, mi-a spus ca nu are nimic, in fine l-am lasat sa se linisteasca. Peste ceva timp, cam dupa prima sesiune in colo, am observant ca colectivul nostrum s-a mai rarit in sensul ca nu mai eram asa uniti si fiecare nu stiu cat de mult s-au schimbat ei, dar am observat un comportament mai ciudat fata de mine. Mai intai Radu, apoi ceilalti unul cate unul. Stateam si ma framanta gandul acesta. " Ce s-a intamplat? De ce s-au racit asa? Am gresit cu ceva fata de ei? E ceva in comportamentul meu ce i-a deranjat si eu nu-mi dau seama?" Am discutat treaba asta cu un coleg si mi-a spus ca nu a obserat pentru ca nu prea a avut asa mai tangente cu ei, decat cu vreo 2-3, printer care si eu. Mi-a spus ca eu sunt un baiat OK, ca nu I s-a parut nimic iesit din comun la mine, si sa raman asa cum sunt fiindca e foarte bine. Am vrut sa discut si cu sefa clasei despre asta, atunci cand am fost singuri la masa decat eu cu ea. Ea vedea ca ma framanta gandul asta si mi-a dat un raspuns de genul: "N-ar fi mai bine sa nu-ti pese?" Sincer, am observat ca nu avea chef de vorba, asa ca am lasat-o balta discutia. Dar m-am gandit la ce mi-a raspuns ea. Si nu stiu ce sa zic, in sensul ca mi-e chiar imi pasa de ce crede lumea despre mine. Asta e lucrul cel m-ai important la mine, sa fiu respectat de toti cei cu care am deaface, sa castig respetul tuturor, sa nu mai fiu asa retras si sa ies din anonimatul acesta, din introvertirea asta, sa spuna toti cu care am avut de aface "Alexu a fost baiat de nota 10!". Mereu mi-a placut ca atunci cand vorbesc cu cineva, lumea sa ma vada ca pe un domn, ca pe o persoana care stie sa te asculte cand ai o problema, ca pe o persoana in care sa ai incredere si sa iti deschizi sufletul, sa zica si cele mai apasatoare lucruri, ca pe o persoana cat mai diplomata, si cu cat mai mult bun simt. Chiar daca am fost de nenumarate ori batjocorit, luat la misto, si tradat, tot mai am sclipirea/ speranta aceea in ochi, ca tot raul va fi spre bine, si ca mai tarziu isi vor da seama si isi vor arata recunostinta, si o sa ma aprecieze. De aceea eu mereu iert si iert si iert si nu tin dusmannie. In momentul in care cineva are incredere in mine, ma respecta pentru ceea ce sunt si ma apreciaza, persoana aia are tot respectul meu, si daca as putea m-as arunca si in foc pentru acea persoana. Dar daca a apucat o data, de doua, de 3 ori sa ma ia la misto, sa ma pacaleasca, sau sa imi rada in fata, atunci am incheiat socotelile cu acea persoana, iar in cazul in care nu pot s ail evit, atunci o s ail privesc si o sa ii vorbesc cu mai multa reticenta si dispret. Parintii imi mai spun cateodata ca nu am ambitie deloc, dar treaba sta in felul urmator: daca nu am pentru cine, cui sa ii arat ca pot sa fac ceva, daca sunt bun la ceva dar nu vede nimeni, pentru ce, pentru cine sa lupt? Ca pana la urma atunci cand cineva imi ridica moralul sau ma sustine in ceea ce fac si ma apreciaza pentru cee ace sunt, asta imi face mie sufletul mai puternic si imi da mai multa incredere in mine, si imi creste si mie respectul de sine. O profesoara mai in varsta mi-a spus ca pun accent pe lucruri marunte, dar sa stiti ca pentru mine, nu sunt deloc marunte. De aceea ajut mereu o persoana atunci cand ma solicita, las programul meu si ceea ce mi-am planificat eu in ziua aia ca s ail ajut pe celalalt, chiar daca la un moment dat m-a ranit. Chiar si un multumesc sincer, sau o bataie sincera pe umar, pentru mine inseamna enorm. Asta e lucrul cel mai important in viata, sa fiu respectat de cat mai multi, ca lumea sa ma vada ca pe un om Ok, nu ca pe un om de care sa isi bata joc din nou si sa profite cand au nevoie si sa faca misto. De aceea si atunci cand cineva face o gluma, impugn anumite limite. Daca gluma aceea a fost facuta o data de 2, 3 ori este in regula. Dar daca gluma aceea se transforma intr-un obicei prost, si incep sa transforme gluma in misto…atunci nu mai sunt de accord.Cunosc personae care au fost depresivi, care din cauza suferintei,sau din cauza unei fete care l-a distrus au ajuns aproape sa se sinucida, unul chiar s-a taiat pe maini si pe picioare, mai ceva ca in filmele horror. Iar acum nu il mai afecteaza nimic. Sau ma rog, tine in el, si nu vrea sa arate. Dar si eu am tinut in mine si acum aproape ca m-am imbolnavit si eu, in sensul ca efectiv nu mai stiu cum sa reactionez, vorbesc cateodata singur si imi fac tot felul de scenarii in minte. Cand ma uit la alte personae cum au success in viata, cum se descurca cu alte personae, ca nu se lasa intimidati, ca au scoala vietii, ca reuseste sa-I aduca aproape de el si ca au tupeu (nu tupeu din asta jegos, sa injure ca la usa cortului sau mai stiu eu ce, sa nu se controleze), si ca nu comenteaza nimeni la ei si fac dupa aceea o comparative intre mine si ei, ma uit in oglinda si imi vine sa imi dau palem singur. Nu stiu unde naiba gresesc, cu cat incerc sa aduc o persoana mai aproape din mine, cu atat la un moment dat se indeparteaza, si nu neaparat intr-un mod placut. De aceea am inceput sa citesc carti si sa ma uit la video-uri despre dezvoltare personala, despre autoeducare, am inceput sa ma duc la psihologul facultatii, am inceput sa studies seductia, am crezut ca poate acolo, macar acolo sa gasesc niste intamplari sau un sfat care sa ma ajute. Nu prea sunt eu de accord chiar cu tot ce scrie acolo, dar…poate o sa imi fie util mai tarziu. La capitolul abordari, indifferend ca e vorba de o fata sau un baiat, dar in general la fete, imi spun asa in minte replicile ca sa nu am emotii si sa nu ma balbai, dar in momentul in care vreau sa ma duc la ea, pur si simplu nu am curaj pentru ca imi e teama sa nu creez o impresie proasta, pentru ca in general prima impresie conteaza. De multe ori primesc raspunsuri asa seci gen cum primeam la Brasov, sau ma rog, vad pe fata ei ca nu o intereseaza discutia si nu stie cum sa plece de acolo. De aceea am inceput sa caut sfaturi despre cum sa am mai mult curaj, ce sa spun in momentul in care merg sa abordez, sau ce sa fac la prima intalnire, etc. De la marea majoritate primesc raspunsul asta " Fi tu!" Pai bun, asta sunt eu, si nu sunt multumit de mine, si vreau sa ma schimb, dar nu stiu nici macar incotro sa o iau si de unde sa incep. Eu caut ajutor ca sa pot sa imi fac ordine in viata si sa schimb modul de gandire, sa scap de teama asta de esec, sis a nu mai fiu introvertit asa, pentru ca nu mai pot. Nici nu am cu cine sa ies in oras, pentru ca unii ba nu pot, ban au chef, ba nu stiu ce…Din cand in cand ma mai duc in parc sa mai iau o gura de aer, sa imi mai limpezesc creierul, ziceam in mintea mea" Plec acum, iau o gura de aer, si poate reusesc sa intru in vorba cu cineva, o fata de exemplu". Dar de cele mai multe ori ma duceam, ma plimbam o tura de parc, ma gandeam la chestiile astea" Ma ce sa fac?" si plecam acasa. De aceea va Acer si voua ajutorul in aceasta privinta sau macar sa imi transmiteti povestea vosstra de viata, cum ati trecut peste aceste lucruri? Multi zis ca ar trebui sa nu-mi pese, dar…v-am spus, daca nu mi-ar pasa eu nu as stii cum sa procedez in asa fel incat sa ma fac placut, si in final cine o sa fie cel care sufera? Eu, bineinteles! Intr-adevar sunt unele lucruri pe care le accept si unele peste care nu pot trece. Ca fiecare am am si eu anumite principii. De exemplu mie niciodata, nu mi-a placut sa fiu pupincurist sau libidinos. Niciodata! In momentul in care ma cert cu cineva, automat persoana respeetiva nu o sa mai vorbeasca nu mine, pentru ca au ranit-o vorbele mele, dar pe de alta parte nici eu nu o sa vorbesc din orgoliu, pentru ca nu eu am gresit fata de ea, si ea fata de mine.Macar daca are curajul si o sa-si ceara scuze sincer, atunci o sa o iert si o sa uit ce s-a intamplat. Oricat de demoralizat as fi, chiar daca imi pierd toti prietenii, amici, tot tot tot, demnitatemea de barbat nu cred ca mi-o voi pierde asa usor. Intr-adevar imi mai calc pe inima si las de la mine, pentru ca sincer, nu-mi place sa ma dusmanesc cu cineva.Mama mi-a spus la un momentdat ca nu pot sa schimb lumea. Dar nu vreau sa schimb pe nimeni. Eu vreau doar sa ma protejez pe mine insumi si sa fiu respectat, sa imi protejez demnitatea si respectul de sine!
Stiu ca am scris un roman intreg aici, dar macar am putut sa ma descarc sis a spun tot ce ma apasa pe suflet. Sunt momente in care pur si simplu stau in pat linistit si imi dau lacrimile cand ma gandesc la aceste lucruri "Ma de ce nu merge, unde gresesc?" De aceea am nevoie de parerea voastra si de sfatul vostru sincer! Eventual daca cineva dintre voi este din Targoviste, mi-ar face placere sa vorbim mai mult si eventual sa ne intalnim fata in fata. Poate m-ar ajuta si mai mult! Numai bine!

Răspuns Câştigător
Bula
| Bula a răspuns:

Pe scurt, problema ta este ca NU STII SA TE VINZI, chiar daca ai o educatie si educatie buna. Este insuficient!
Colegii de scoala si-au batut joc de tine fiindca ei au vrut sa se "afirme", iar tu ai fosttinta lor perfacta.

Si eu am trait sentimente asemanatoare, dar si multi altii. Nu degeaba este proverbul"Facerea de bine e... ".
Explicatia e simpla: ceilalti sunt la distanta intelectuala (si de exprienta de viata) prea mare de tine, nu reusesc sa priceapa ce le sfatuiesti. Ei inteleg pe masura intelepciunii (?) lor. Ei se cred "destepti", se "pricep" la toate, doar esenta lucrurilor nu. Este exact ca si cand cineva ia carnetul de sofer, crede ca stie tot despre condus si despre masina, dar se pierde cand ramane pe drum fara benzina ("pana prostului") si le face pe toti vinovati, mai putin pe el insasi.

Si eu ajut multa lume aici, pe TPU. Incerc sa fiu de inteles pentru totii, le explic "cu lingurita". Totusi sunt unii care dau calificative "eronat" si dau si Ignorare (cu toate ca-i dau link pe DEx sau Wikipedia pentru sustinerea mea.
Vorba aceea "Orice i-ai spune, prostul tot prost ramane" este foarte adevarat, dar si eu mi-am dat tarziu seama.

Iar in ceeace te priveste, imi pare bine ca stii sa te apreciezi, atat partile pozitive, cat si cele negative, deci reusesti sa te cunosti.
Din pacate, din ce in ce sunt mai putin care inteleg, pricep si apreciaza personalitatile care se ocupa si cu detaliile vietii, e mai comod sa traiasca idoctrinati (de moda, politica, publicitate etc.) care le ocupa mintile si nu le mai ramane loc cu ce sa invete, sa gandeasca si sa decida corect.

Tu urmeaza drumlu tau. Vei gasi putini care sa fie pe masura ta.
Nu te injosi de dragul sa fii pe placul celor mai putini educati, DOAR daca EI iti cer acest lucru. Altfel iti vei pierde degeaba timp pretios din singura ta viata pe care o ai.

Prietenii sunt care te apreciaza si pe care le apreciezi si tu. Prieteni buni sunt foarte putini, dar sunt de calitate, pe viata.

Succes!

7 răspunsuri:
| Lucian4 a răspuns:

Sunt multe de zis, tu doar ''ai incercat sa mergi la psiholog'' sau ai fost ce ti-a zis? TREBUIE sa fii hotarat in orice iti propui, daca vrei sa te schimbi TREBUIE sa faci, sa mergi...
Tu nu realizezi ceva in viata ca sa vada altii/pentru altii. nu trebuie sa demonstrezi nimanui nimic, pierzi timpul cu demonstratii.
Parintii tai au incerdere in tine nu trebuie te interseaza ce zic altii (mereu sa-ti zica cineva ca am inceredre in tine ca tu sa poti face ceva, asa vrei?)
Sefa clasei si profa-n varsta au dreptate, sa nu-ti pese PREA MULT, sa fi un pic mai ignorant. Banuiesc ca esti zodia rac sau pesti

| AlexandruMihai96 explică (pentru Lucian4):

Scuze, dar n-am inteles prea bine prima intrebare. De facut, da, am facut 2 sedinte pana acum si s-ar putea sa mai fac, depinde de programul meu, cum stabilesc cu dansa. Nu vreau nici chiar asa cum ai zis tu, sa-mi zica cineva ca are incredere in mine ca eu sa fac ceva, dar macar un "Bravo Alexule!" acolo in momentul in care realizez ceva. Daca o sa fiu ignorant, si nu o sa-mi pese, probabil nici nu cred ca o sa am ambitie sa realizez ceva. Asa, in momentul in care cineva imi spune sau imi transmite l-a deranjat, ma gandesc si poate imi dau seama si incerc sa repar greseala ca pe viitor sa nu o mai fac, cu alte persoane.

| AlexandruMihai96 explică (pentru Lucian4):

Scuze, dar n-am inteles prea bine prima intrebare. De facut, da, am facut 2 sedinte pana acum si s-ar putea sa mai fac, depinde de programul meu, cum stabilesc cu dansa. Nu vreau nici chiar asa cum ai zis tu, sa-mi zica cineva ca are incredere in mine ca eu sa fac ceva, dar macar un "Bravo Alexule!" acolo in momentul in care realizez ceva. Daca o sa fiu ignorant, si nu o sa-mi pese, probabil nici nu cred ca o sa am ambitie sa realizez ceva. Asa, in momentul in care cineva imi spune sau imi transmite l-a deranjat, ma gandesc si poate imi dau seama si incerc sa repar greseala ca pe viitor sa nu o mai fac, cu alte persoane. Apropo, sunt zodia gemeni!

| Lucian4 a răspuns (pentru AlexandruMihai96):

Da. f bine ca ai fost si a facut sedinte! raman la parerea ca sefa clasei a avut dreptate, este si de varsta ta, te cunoaste mai bine.
https://danieldavidubb.wordpress.com/2012/06/20/decalogul-rationalitatii/

| Naty1 a răspuns:

Wtf! nu am putut sa citesc tot scuze dar in mare am sa iti raspund.
De ce mi-e frica? De foarte multe deoarece sufar de anxietate ceia ce cred ca ai si tu dar le infrunt ca sa supravietuies dar gandurile peste care nu pot trece ....sa am vreo boala foarte grava, sa am din nou luxatii de rotula, sa nu pot sa realizez nimic in viata.
Greseli pe care le-am facut si peste care nu pot sa trec : m-am lasat pe mine pentru binele altuia, nu am mers la psiholog la timp sau sa incerc la timp sa ma vindec de anxietate, nu m-am apucat de munca imediat dupa terminarea scoli.

anonim_4396
| Anonim a răspuns:

1.Sa pateasca ceva persoanele dragi.(prin persoane dragi ma refer si la minelaughing)
2.Greseli facute de mine sau de altii? Daca de altii atunci ar fi minciuna.

| AndreiWeisz a răspuns:

Mama mia, dar ai scris ceva nu gluma. Am citit mai pe sarite la final, ca am inteles deja ideea ta, nu era necesar sa o mai repeti de cateva ori. Mno sincer, problema ta este ca ai nevoie de validare sociala. Baiul si mai mare este ca esti introvertit, deci iti e destul de greu sa obtii acel feedback pe care il cauti (si eu sunt introvertit daca conteaza). La liceu au facut si de mine destul de misto si s-au cam luat de mine de multe ori, in special pentru faptul ca ma abtineam sa le raspund. In momentul in care am pus piciorul in prag si am luat atitudine, o data nu s-au mai luat de mine. Bine, eu sunt si mare fizic vorbind, pot sa fiu foarte impunator daca imi propun. Ideea e ca trebuie sa inspiri respect ca sa primesti inapoi. Nu poti sa te schimbi tu doar ca sa ii placi fiecarei persoane din jurul tau, ar fi lipsit de sens si ar insemna sa fii mereu altcineva.
Colectivul de care zici...vine de la sine. Debeaba incerci sa te integrezi intr-un grup daca simti nevoia sa te schimbi pentru a fi acceptat. Am priceput ideea ca vrei sa inspiri incredere si respect si tot ceea ce ai mai scris tu, deci iti sugerez sa incepi prin a lua o atitudine mai hotarata, mai masculina. Statul, frecatul din palme si emotiile nu sunt calitati prea apreciate la un barbat, invata sa te controlezi si sa pari un tip hotarat, care stie exact ce vrea. Cauta oameni care seamana cu tine ca si caracter, e greu sa stai cu oameni foarte spontani si extrovertiti, daca tu nu esti ca ei. Cauta oameni ca tine si sunt sigur ca totul va fi mai ok.