| Adrian618163 a întrebat:

Buna ziua, alaltăieri am fost oprit în trafic de un echipaj de la poliția romana, pe motiv că nu am acordat prioritate în sensul giratoriu, aceștia m-au sancționat cu 60 zile de suspendare și amenda contravențională în valoare de 870 lei, eu eram pe banda 2 cu direcția înainte spre aeroportul Henri Coandă, acțiunea s-a petrecut în Buftea, traficul era anevoios și toată lumea forța, eu incercam sa intru puțin câte puțin când un alt șofer pătruns deja în sensul giratoriu a frânat brusc și mi-a oferit timp sa intru, echipajul era în spatele acestuia și au considerat că acesta a evitat să mă lovească și de aceea a frânat brusc, procesul verbal este cam gol, aceștia au spus doar că nu am acordat prioritate și datele autovehiculului meu, am 2 martori care erau cu mine in mașina și au văzut cum se petrece întâmplarea, m-am trezit cu echipajul că mă urmărea să mă opresc 1 km mai târziu. Pot rezolva ceva cu contestația?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Cred ca ai sanse de cam 50% daca faci plangere contraventionala, in maximum 15 zile de la data procesului-verbal de contraventie, bineintes daca si martorii confirma ce ai spus, mai ales cel din masina care ti-a facut loc.

| Adrian618163 explică (pentru Ioandelasal):

Cel din mașină care mi-a făcut loc nici nu știu cine e, pentru că a fost ceva întâmplător și nu l au oprit și pe dânsul, am martorii care erau cu mine in masina

14 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Ce poți rezolva cu contestația e amânarea suspendării, câștig de cauză cam greu pentru că după ceea ce ai scris tu aici pare că totuși nu ai acordat prioritate

| sierra1 a răspuns:

Polițiștii erau măcar 2?
dacă da, ai pierdut - e cuvântul lor impotriva cuvântului tău

| Frank51 a răspuns:

Contestația reprezintă o chemare în judecată, rezolvarea de care spui constă tocmai în soluționarea procesului, ori în favoarea ta, ori în favoarea polițistului, în funcție de dovezi, cercetare, șamd.

Dacă poți rezolva ceva? Desigur că poți.

Întrebarea este, ești pregătit să faci asta?

| Adrian618163 explică (pentru Frank51):

Da, sunt pregătit de oare ce mă consider și sunt nevinovat

| AmandinaDragan a răspuns:

Meritai sa iti suspende 3 luni carnetul.

| Adrian618163 explică (pentru AmandinaDragan):

Ca ce chestie?

| Adrian618163 explică (pentru AmandinaDragan):

Sper sa mergi pe bicicletă toată viața ta, vulpea când nu ajunge la struguri spune că sunt acrii

| AmandinaDragan a răspuns (pentru Adrian618163):

Ca asa iti trebuie.

| Adrian618163 explică (pentru AmandinaDragan):

Du te ba dracu că ești pe site ul asta doar sa faci troll, eu zic sa taci din gura daca nu vrei să ajuți, macar nu mai răspunde prostește la toată lumea

| AmandinaDragan a răspuns (pentru Adrian618163):

Nu acorzi prioritate, intri in forta in giratoriu, aveai si alcoolemie de 0, 76 si testul la narcotice pozitiv. Si vrei sa ai permis?

| Adrian618163 explică (pentru AmandinaDragan):

Du te fa in mm de proasta, ce pzdm fumezi?

| AmandinaDragan a răspuns (pentru Adrian618163):

Ai scapat ieftin. Eu iti luam permisul si-l anulam. Il puneam pe soferul ala care te-a evitat sa te dea in judecata pentru tentativa de omor si ca politist ma ofeream martor. Daca nu oprea intrai in el si-l puteai omora. 90km/h nu e viteza de intrat in giratoriu. Cand intri in giratoriu ai 30 de km/h.