| Lamasanu a întrebat:

Ce înseamnă control judiciar 60 zile?

2 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Controlul judiciar este o masura preventiva luata, in cursul urmaririi penale sau a judecatii unui proces penal, impotriva suspectului/inculpatului pentru o fapta penala.
In perioada acestei masuri preventive cel impotriva caruia a fost luata are anumite obliogatii, conform Codului de procedura penala, cu md. si compl. ulterioare, citez:
„ART. 215. Conţinutul controlului judiciar  
(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:  
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia;  
b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;  
c) să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;  
d) să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;
f) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;  
g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;  
h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;  
i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;  
j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;  
k) să nu emită cecuri."