Este o sclavie pentru persoanele limitate.
Pentru persoanele care se multumesc cu ceea ce li-se ofera, si reufza sa priveasca in profunzime realitate.
Depinde din ce perspectivă o iei. Dacă o iei din perspective mai largi, la un nivel mai mare, da, este o sclavie căci noi muncim iar conducătorii și bogații în general au mai mult decât ar face un om normal în mii de ani de muncă. Cum ți se pare asta? Dacă o iei din punctul tău de vedere, tu muncești ca să îți întreții familia și pe tine pentru a căpăta niște beneficii, e ca un schimb aparent corect, după muncă și răsplată. Dacă pentru toți ar fi așa nu ar mai fi vorba de sclavie.
Depinde de la persoană la persoană. Intr-un fel e mult mai bine ca înainte când aveai limite, ci nu aveai nici un drept la libertate, ci erai chiar forțat să faci unele lucruri.In prezent totul e Okay.Mai ales la noi în RO unde avem libertate cam multa.De acea nu as pleca de aici din tara. Fata de Germania sau Italia unde totul e pus la ordine plus restricții.
Sclavie in adevaratul sens al cuvantului, cu siguranta nu este, insa multi dintre romani nu sunt tratati corect la locul de munca, atat din punct de vedere financiar, cat si din punct de vedere al comportamentului superiorilor. Nu mai vorbesc de faptul ca unii muncesc din greu, iar altii se imbogatesc, unii fura o gaina si fac ani grei de puscarie, iar altii fura milioane de euro si primesc pedepse usoare. Nu este corect ceea ce se intampla, dar nici sclavi nu ne putem numi.
Si tu care ai ochi... slavul cui esti? Sau ai impresia la cei 14-16 anisori ai tai ca stii totul despe comunism si democratia iti ingradeste libertatea? Sau poate ne zici ceva teorii ale conspiratiei
Sclavul sistemului... toti suntem. Sa stii ca daca am 15 ani nu inseamna ca sunt tampit. Sunt unii care au varste mult mai inaintate si nu prea se vede. Daca o iei din start cu "14-16 ani" deja esti cu un pas in grupa acelor oameni.
Hei hei hei, nu deveni personal. Iti este greu sa stai obiectiv?
La cata rabdare figurala ai- nu cred ca-ti este posibil, lol
Sa fi vazut tu cum era sa fii sclavul comunismului si nu te mai plangeai acum ca esti scalvul sistemului. Nu te obliga nimeni sa traiesti in civilizatie. Cu ce te subjuga sistemul?
Simplu. Tu crezi ca ai bani. Dar stii ce sunt banii? Banii sunt timpul irosit pentru bucata aceea de hartie. Te trezesti sa mergi la servici la 8. Lucrezi 8 ore timp de 5-6 zile. De multe ori primesti bani numai pentru mancare. Mai ales persoanele care stau in chirie, banii le ajung numai sa manance. Dupa ce sistemul le-a dat 1 zi libera, sau nu, atunci lucreaza iarasi 5-6 zile 8 ore sau mai mult. in weekend nu prea are ce sa faca, caci este obosita si jumatate de zi duminica sta in pat. Ritmul: Lucrat-Mancat-Dormit-Lucrat- etc.
Fa pe placul masoniilor in continuare si apara-l pe dusman, tradatorule. Capitalismul este ceea mai mare mascata sclavie.
Stiu perfect cum este, domnule capitalist. Oricum, pentru comentariul asta deja te las in pace, nu am cu cine discuta. Du-te si voteaz-o pe Gorghiu, pe Blaga, pe Iohannis, pe Ciolos si pe toti desteptii tai.
Nu se putea mai bine spus! Multumesc ca nu mai trebuie sa-i explic eu.
Nu te opreste nimeni sa te duci in padure, sa iti petreci cele 8 ore vanand si cautand mancare... cand te imbolnavesti iti bagi piciorul in el de spital si medicamente... te tratezi cu feriga mestecata.
Renunti la Germanik, renunti la TPU, renunti la net, renunti la site uri pe care poti vorbi cu fete, renunti la cantatul la chitara pe skype, renunti la topul TPU samd.
Cine te opreste?
Pai si daca nu te obliga nimeni ce mai cauti in sanul societatii sa fii sclav? de ce nu esti in munti?
Ma duc sa votez, ca spre deosebire de voi eu am si dreptul sa fac acest lucru. Iti doresc sa cresti intr-o societati socialista dominata de asistati sociale si condusa de pomanagii electoriali. Sa astepti cu curul pe canapea sa iti dea statul.
Voi doi aveti impresia ca intr-o tara socialista / comunista nu mai trebuie sa lucrezi? Cati asistati sociali crezi ca poate sustine statul? Asa ca nu mi ati explicat niciunul nimic... la munca tot de duci. Va repet, nu va place societatea capitalista si nu ii puteti face fata valea in munti si autosustineti va...
Capitalismul este un comunism mai prietenos, daca vrei sa stii.
Oricum aici pun capat, caci nu am timp sa stau toata ziua la PC.
Poti fii sigur ca poporul roman, in 20 de ani se va numii poporul dacic.
Vei vedea tu.
Si nu mi ai raspuns la intrebarea de ce nu esti in munti unde nu exista sistemul sa te sclavageasca... astept raspunsul
Nici tu nu mi ai raspuns de ce nu te muti in munti sa nu ai fii scalvul societatii... astept un raspuns
De fapt nu primesc nu raspuns pentru ca nu ai ce sa zici... ca orice motiv ai cauta vei ajunge la concluzia ca societatea iti ofera prea multe sa poti renunta la ea.
Deci am ajuns la concluzia ca societatea e vitala pentru omul modern si nicidecum o sclavie... ma bucur