| bobonel a întrebat:

Salut! Ce se intelege prin nulitate relativa a procesului verbal de contraventie?

4 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform OG nr.2/2001, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 16.(1)Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea.
(1^1)În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent.
(5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.
(6)În situaţia în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
(7)În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
  ART. 17.Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.
  ART. 18.Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile prevăzute la art. 16 alin. (1) şi (1^1). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului, agentul constatator poate apela la poliţişti, jandarmi sau poliţişti locali.
  ART. 19.(1)Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţă, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.  
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod."  
Nulitatea relativa a procesului-verbal de contraventitie intervine atunci cand, la incheierea lui, nu se respecta prevederile legale citate, cu exceptia celor prevazute in art.17, in cazul acestora este vorba de nulitatea absoluta.
De asemenea mai trebuie ca, prin nerespectarea prevederilor legale, sa se fi produs o vatamare contravenientului, vatamare ce nu poate fi reparata decat prin anularea p.-v.c.
In toate cazurile de nulitate relativa aceasta trebuie constatata de instanta de judecata, la cererea contravenientului si dupa ce sunt administrate probe de catre contravenient care sa o dovedeasca.

| Robertandrei4858 a răspuns:

Inseamna ca persoana care a comis o contraventie a depus o contestatie si a castigat, procesul verbal intocmit devenind invalid.

| bobonel explică (pentru Robertandrei4858):

Mersi! Care e diferenta dintre nulitate absoluta si nulitate relativa?

| Ioandelasal a răspuns (pentru Robertandrei4858):

Raspuns gresit, din 2 puncte de vedere: in toate cazurile (nulitate absoluta, nulitate relativa sau alte motive) instanta poate da castig de cauza contravenientului numai in urma unui proces, incepand cu plangerea contraventionala.
Niciun contravenient nu poate castiga fara a depune plangere contraventionala.