| Selenastyl2013 a întrebat:

Stiti cumva ce este Comparatia?

9 răspunsuri:
| croissant a răspuns:

Definitie:
Comparaţia constă în alăturarea a doi sau mai mulţi termeni cu scopul evidenţierii primului termen.
Comparaţia arată prin cuvinte asemănările adevărate sau închipuite dintre două sau mai multe lucruri ori fiinţe.

Clasificare:
Comparatia poate fi de două feluri:
(a) comparaţia în care sunt spuse însuşirea sau însuşirile lucrurilor şi fiinţelor;
(b) comparaţia în care însuşirea sau însuşirile sunt subânţelese.

Exemple de comparaţii din prima categorie:
„Iată un voinic călare, / Alb ca fulgul de ninsoare" (poezie populară);
„Harnică-i mândrula mea,/ Subţire şi mlădioasă / Ca o floare de frumoasă" (poezie populară).

La fel sunt şi: „un om înalt cât un munte", „o fată care aleargă mai iute decât o căprioară", o mândră care „aşa merge de frumos, de parcă scrie pe jos"; ca şi: „Soarele rotund şi palid se prevede printre nori / Ca un vis de tinereţe printre anii trecători" (Vasile Alecsandri),

În loc de ca, de ca şi, cât, decât, (de) parcă, uneori se foloseşte alt cuvânt pentru a introduce o comparaţie, de exemplu drept, însemnând în versurile următoare „ca" sau „ân loc de... cu": „Ne-ati venit apoi, drept minte o sticluţă depomadă, / Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă" (M. Eminescu), versuri în care poetul vrea să spună: „Ne-ati venit apoi, în Ioc de minte cu o sticluţă de pomadă" şi „în loc de armă cu un beţişor de promenadă".

Exemple de comparaţii din categoria a doua: „am un bade ca ş-un steag" (poezie populară), „Şi pe cer sunt încă stele, / Nu-s ca ochii mândrei mele" (poezie populară); „Văd poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere" (M. Eminescu). Din ele se subînţelege că badea e „înalt" sau „mândru" ca un steag; că ochii mândrei sunt „strălucitori" ca stelele, că limba scrisă de poeţi e „dulce" ca fagurele de miere.

| Alexandru98 a răspuns:

Comparația este un procedeu artistic care constă în alăturarea a doi termeni (obiecte, persoane, idei, fenomene, acțiuni etc.) cu însușiri asemănătoare, urmărindu-se evidențierea anumitor caracteristici ale primului (de comparat), prin intermediul celui de-al doilea (cu care se compară). Relația de asemănare este pusă în evidență prin folosirea unor grupuri de cuvinte sau a unor cuvinte cum ar fi: ca, precum, asemenea, la fel ca etc.
Exemplu: „Și e liniște pe dealuri/ Ca într-o mănăstire arsă"

| DiannaDia a răspuns:

1. exista dex happy 2. nu are rost sa-ti mai explic deoarece ai jos. enjoy :*

| Against a răspuns:

Comparaţia constă în alăturarea a doi sau mai mulţi termeni cu scopul evidenţierii primului termen.
Comparaţia arată prin cuvinte asemănările adevărate sau închipuite dintre două sau mai multe lucruri ori fiinţe.

| Indestructible a răspuns:

Nu ştiu, mă depăşeşte...

| adinaiuliana a răspuns:

Examinare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele.Figură de stil care constă în alăturarea a două obiecte, persoane, acțiuni etc. pe baza unor însușiri comune.

| biscuiteletau a răspuns:

Comparatia (lal. comparatio "asemanare") este figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni (obiecte, persoane, actiuni) cu scopul de a evidentia trasaturile asemanatoare si de a da o mai mare claritate si expresivitatea limbajului. Legatura dintre acesti doi termeni - termenul care se compara, respectiv "subiectul" comparatiei (T1), si termenul cu care se compara (T2) - se face prin cuvintele: ca, astfel ca, intocmai ca, asemenea, cum, aidoma, asemanator cu etc.

| Pissicuts a răspuns:

Definitie:
Comparaţia constă în alăturarea a doi sau mai mulţi termeni cu scopul evidenţierii primului termen.
Comparaţia arată prin cuvinte asemănările adevărate sau închipuite dintre două sau mai multe lucruri ori fiinţe.

| redroseree a răspuns:

Comparatia este firgura de stil in care se evidentiaza doi termeni.Primul termen comparant si al doilea termen comparat

Întrebări similare