Cea mai frumoasa poezie de dragoste!

"...niciodată, iubito, n-am să merg fără tine,
eşti prezentă în sângele meu galopând,
te simt ca pe-o băutură în vine,
cuţit ce-mi taie sfoara unui gând.
niciodată, iubito, n-am să ador altceva
decât sânii tăi mici far-a bluzei perdea,
legănarea soldurilor tale fierbinţi,
ce scoate pe Corso
vânzătorii din minţi.
niciodată, iubito, n-am să umblu hai-hui,
în palma mereu îmi vei sta ca un cui
răstignit în această râvnită dulceaţă
ce ţine o viaţă.
în cosmos trimis să comand escadrile
să cuceresc un meteorit
din altă cale lactee,
străpungând în iureş norii atomici.
vei fi, dintre stele,
singura râvnită femeie
şi-n moarte de-ar fi să cobor fără lift
să umblu
prin ale iadului odăi cu metroul,
tot la tine, iubito, m-aş gândi,
admirându-ţi, în zmoală,
trusoul..."

...nu e cea mai, dar frumoasă.

… Când iubirea înseamnă rătăcire…
O să rup o săgeata din inima mea
Şi o să ating cerul cel înalt.
Ca simplă atingere bolta va ţipa
Şi din ea va tâşni sângele cald...

E prea lungă şi mi-e lene să o scriu pe toată. Sună ridicol... Nu-s genul cu romantismele şi chestiile siropoase.

Iubesti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubesti - când suavă icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubesti - când simtiri se desteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubesti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îti este-n aceeasi măsură
si lavă pătrunsă de lună.
Iubire, Lucian Blaga

Luceafarul-M Eminescu, Floare albastra M Eminescu, Peste varfuri M Eminescu si lista poate continua.
Sper ca te-am ajutat si iti place ce ti-am recomandat.
Dar postarea ta nu este o intrebare.

"Certitudini" de Walt Whitman.Sau cele scrise de Puskin & Lermontov.

Lorelei-Heinrich heine
http://www.dedragoste.com/1814-heinrich-heine-loreley

Mihai Eminescu

De câte ori, iubito

De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena - o pata;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasare pluteste cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus.
Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acum, nici bine nu... ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi.
...

Suntem tot mai departe deolalta amindoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec si inghet,
Când nute pierzi în zarea eternei dimineti.