Buna dimineata TPU! Sunt mama a unui copil complicat..As vrea sa spun mai intai ca o sa contactez si un psiholog, dar as vrea sa cer parerea si unor parinti.Andrei, baiatul meu, are 12 ani.De la 10 ani, el este din ce in ce mai "rece", ostil.Si de atunci, nu l-am mai vazut deloc sa planga, sa aiba emotii... Adica este doar in aceasta stare, si sunt din ce-n ce mai ingrijorata...Si imi doresc sa-l ajut cumva, sa stiu ce s-a petrecut de atunci.El sta cam toata ziua p-afara, cu prietenii sai. Am incercat sa vorbesc cu el despre sex si relatiile cu fetele. Mi-a spus ca nu il intereseaza (asta despre sex) si (despre fete) ca nu vede la 13 (Are 12, dar luna viitoare face 13 oricum) ani, cu ce l-ar ajuta daca ar avea iubita. Tot in aceasta conversatie, i-am spus ca este frumos sa iubesti pe cineva. El mi-a spus ca asta este singura emotie pe care si-o "controleaza" si ca nu va avea de gand sa se indragosteasca, cel putin cativa ani, pana poate, repet POATE, isi va schimba modul de gandire. Legat de asta, imi amintesc ca eram la o sedinta cu parintii,(la scoala lui), il luasem si pe el, si mai erau cativa colegi. Printre care si o fata, foarte frumoasa, care il placea si inca il mai place mult. In seara aceea, Andra, isi facuse curaj sa il intrebe daca Andrei o place, si. Cand ea l-a intrebat, el a zis fara ocolisuri "NU!". Si de fata aceea multi baieti de varsta lui sunt topiti dupa ea. Chiar nu stiu ce sa-i mai fac.
De 2 ani este din ce in ce mai rau, parca ar fi suparat. Cu ce as putea sa il ajut, oare? Cand il intreb ce are, zice mereu "Nimic."
De 2 ani este din ce in ce mai rau, parca ar fi suparat. Cu ce as putea sa il ajut, oare? Cand il intreb ce are, zice mereu "Nimic." 
Ordonare:
După relevanţă
Din pacate, din diverse motive stiute sau nu de tine, ai pierdut sansa sa-i fii, pe langa mama, si prietena. Daca acelasi lucru se intampla si cu tatal sau, atunci sarcina ta este acum aproape imposibila, dar nu in totalitate. Cu mult calm si multa inteligenta, fii mereu langa el fara a mai forta lucrurile. Atunci cand va avea nevoie de ajutor, ai putea avea sansa sa ti-l ceara tie!
Răspunde
Daca o sa continuati sa il tratati de parca ar avea o problema, o sa isi mentina comportamentul inchis.
La varsta asta isi schimba gandirea, si ii e greu sa comunice, mai ales ca nici el nu e sigur ce vrea. Stiu ca si ai mei s-au temut cand ma apropiam de pragul de 12 ani, atunci lasam partial joaca, invatam si 'altele', printre care, in majoritatea cazurilor, "golaneala".
Probabil a inteles ca trebuie sa fie dur, lucru oarecum firesc, fiind la inceputul transformarii din baietel in barbat.
Indiferenta fata de fete, e un gest matur, as putea spune. Va avea de castigat din asta. Dovada acea colega care e atrasa de el.
Eu zic sa nu il stresati, schimbarea de comportament e absolut normala. Nu mai e un copil de 8-9 ani, care se bucura de vacanta jucandu-se pe calculator. Incercati sa mentineti prietenia cu el intelegandu-l, daca aveti noroc va va povesti ce gandeste, si ce face.
Da..Ideea este ca nu imi spune nimic, simt ca nici nu ii pasa de mine. De 2, aproape 3 ani nu mi-a mai spus nimic, mereu il intreb, dupa ce ma duc la el in dormitor imi spune ca sta in pat si se gandeste. Il intreb ce gandeste si imi zice ori 'Nimic'' ori ''Sunt gandurile mele, sunt in capul meu. Ce e in capul meu, ramane in capul meu'' si pleaca. Inainte, seara, cand era relaxat, imi spunea tot ce a facut in ziua respectiva ce a simtit, ce i-a placut, ce l-a deranjat. Acum, cum am mai spus, este doar in starea asta.
Răspunde
Asa am fost si eu, la varsta lui.
Inainte discutam de toate cu mama, imi explica si curiozitatile pe care le aveam despre sex, apoi, fara sa-mi dau seama de ce, am rupt si eu legatura.
Nu imi aduc aminte prea bine acea perioada, dar stiu ca ma intreba uneori cum a fost la scoala (asta si in timpul liceului), si eu chiar nu stiam ce sa-i raspund, si eram cumva mirat/enervat de faptul ca era insistenta, cand eu la scoala eram plictisit, cu ochii in telefon, iar lucrurile interesante nu voiam sa le discut cu ea. Ei ii spuneam chestiile pe care trebuia sa le afle pentru sedintele cu parintii, cum ar fi profesorii multumiti/nemultumiti de noi. Atunci ieseam afara ca un golan, stateam cu cel mai bun prieten si vorbeam pur si simplu, treceau orele, nu faceam nimic, dar nu voiam in casa. Discutam in primul rand de ce vom face in viitor, dupa 16 ani. Lucrurile ce ne interesau atunci (13-14 ani), erau cum o sa ne incepem viata sexuala, la ce liceu vrem, ce masina vrem la 18 ani. Dintre astea, cu mama, probabil am discutat (negociat) doar de masina, si permis.
Nici cand am intrat la liceu, intr-o clasa plina de retarzi (nu jignesc, chiar asta era adevarul), tin minte ca nu discutam cu mama despre cum mi-am dat seama ca aia sunt prosti, sau cum am cucerit-o pe cea mai frumusica din clasa, in prima saptamana. I-am zis doar ca vreau sa ma transfer intr-o clasa normala.
Nici acum, la 22 de ani, cand oscilez intre locuitul singur si "acasa" (adica mai exista o locuinta a familiei, si m-am instalat acolo, dar nu sunt independent, si stau mai mult acasa), nu povestesc cu ai mei prea multe. Imi cunosc prietenii, au incredere in mine, si cand plec de acasa, spun doar aproximativ incotro, si cand ma intorc. Mai anunt si cat timp sunt plecat, insa: daca ies la o distractie, nu zic "mama, ma duc sa ma imbat", sau "ma duc sa vad daca se lasa nasoala aia cu care mi-e cam rusine, daca imi iese ma duc la mine si ne vedem maine, daca nu, vin acasa pe la 2-3".
Eu inca comunic, anunt unde plec, si cu cine. Am prieteni care cu greu le spun parintilor daca iesim pana in oras, sau plecam in vacanta o saptamana.
Nu toti copiii sunt interesati de fete/baieti de la 13 ani. Daca el nu intreaba lasa-l in pace, dar asigura-l ca ii vei fi alaturi si il vei sprijini cand va fi nevoie.
Pe de alta parte poate, fiind femeie poate nu simte nevoiea sa ti se destanuie.Stai de vorba cu tatal lui, prezinta situatia! Sugereaza-i sa iasa cu copilul la o pizza ca sa stea de vorba,, ca intre barbati''.
Problema este ca acum 2 ani, era cel mai prietenos, iubitor, si ascultator copil. Si brusc, a inceput sa fie asa.
Probabil s-a intamplat ceva, a observat ceva ce nu i-a placut, a descoperit ceva si l-a schimbat sau poate prietenii l-au schimbat.
Incearca sa-i fii mai intai prietena inainte de mama, asta e cel mai important.
Incerc, dar nu ma lasa... Sunt depasita de situatie.
Si eu am o mama cam la fel ca tine.Stresanta.Deja a devenit un instinct de baza sa spun "N-am nimic" sau "nu" la intrebari precum "Ai patit ceva?" sau "Ti-e foame?".
N-are nimic.Lasa dumezeului in pace.Nu-l mai stresa. Spunand "nimic" poate chiar vrea sa spuna ca n-are nimic si tu tot continui sau poate nu vrea sa-ti spuna ce are.
Eu unul m-am saturat de oameni ca tine si ca profesorii aia.Nu suntem niste animalute care sa fie dresate asa cum vreti voi si sa comunicam cat mai mult si cu oricine.Asta faceti voi : vorbiti prea mult si sunteti enervanti.
Tu nu poti sa intelegi... Eu stiu 100 % ca are ceva. De la 10 ani, devine din ce in ce mai ostil. Sper ca stii ce inseamna. Oricum, iti urez o zi buna.
Hmm imi pare rau de voi. Sa stii ca majoritatea adolescentilor la varsta asta se "transforma" adica isi schimba putin conportamentul. Probabil pe fiul tau il supara ceva, sau chiar l-a speriat sau socat ceva sau cineva. Nu este o solutie sa isi faca iubita sau ceva de genul pentru ca intr-adevar este mic dar probabil i-a spus Andrei nu pentru ca nu o place sau poate este suparat. Eu, de exemplu cand sunt suparata pot sa spun un nu ferm dar in sinea mea alt raspuns, eu il spun ferm categoric daca sunt suparata. Este foarte posibil si el sa fie suparat. Poate ceva din viata, din familie, sau de la scoala sa il supere. Am o intrebare: are vreun prieten amic ceva? Daca da, incearca sa vorbesti cu el/ei si sa le spui situatia pentru ca e foarte probabil ca Andrei sa ii/le fi spus. Cel mai bine e sa incercati sa faceti activitati amuzante in familie, in aer liber cu rudele si prietenii sa va distrati. Sa il pui sa mearga cu prietenii undeva sa se distreze. Sa incerce la scoala sa vorbesca cu copiii inclusiv Andra. Sa isi ceara scuze spunandu-i ca e o fata draguta insa lui nu-i place de nimeni. Totusi ar trebui sa consultati un psiholog pentru ca noi, cei de pe TPU va putem da doar sfaturi dar un specialist va poate ajuta mult mai mult. Ceea ce am mai vrut sa spun e ca multi copiii sunt prada internetului, e posibil ca si el e, poate a vorbit cu persoane necunoscute care l-au speriat sau cineva de la scoala sau vreun strain sa il fi speriat. Copiii pot fi foarte usor manipulati, sper sa nu fie si cazul vostru. Daca are account pe vreo retea de socializare gen facebook ai face bine doar sa verificati de fata cu el daca e tot bine si nu se "intampla" nimic acolo. Sper ca te-am ajutat, va urez succes si o sa fie totul bine
Iti multumesc ca mi-ai acordat timp sa imi raspunzi. Am pomenit de ''faza cu iubitele'' deoarece am vrut neaparat sa zic si de intamplarea aceea, respectiv de cat de rece a fost si in cazul acela. Am uitat sa mentionez ca da, am vorbit cu prietenii lui. In anturajul lor, mi-a spus Costin, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, ca este foarte agresiv, si ca au ajuns si cei de aproape 17-18 ani de acolo sa ii fie frica de el... Si asta m-a ingrijorat si mai tare. Daca facem activitati in familie, se simte fortat.Cu prietenii se duce si la munte, a fost la cort cu prietenii lui, si in unele saptamani face trasee montane.Si cu prietenii se duce prin oras, ii mai dau sume destul de mari de bani sa se duca la restaurante cu prietenii lui.El are banii lui, si se mai duce la MC, nu prea mananca acasa, asta am uitat sa mentionez.
Hmm asta nu e bine ca merge la MC....mai bine ar trebui sa il invatati sa manance acasa sanatos. De activitati in familie inteleg ca este fortat dar nu s-ar distra daca ati merge in par sau in curte sa va jucati cu baloane pline cu apa sau sa mergeti la cinema? Ma rog nu stiu... Sunt sigura ca il supara ceva. Din cate am citit mai sus e foarte posibil sa fie legat de scoala. Ai discutat cu profesorii? Ei ce cred? Cum se comporta, nu are conflicte cu colegii? Cred ca ei vad destul de multe, deci cred ca au observat macar ceva. Vorbeste cu Andrei despre scoala, intreaba-l ce il supara? Spune-i ca tu ii poti oferi ajutorul, sa aiba incredere in tine. Totusi tot cred ca ar trebui sa discutati cu un psiholog. Cele bune, si nu ai pentru ce- de asta suntem pe TPU ca sa ne ajutam reciproc. Bafta!
Imi cer scuze ca am repetat sa mergeti la psiholog, am citit inca o data intrebarea si ati spus la inceput ca o sa mergeti, nu am atras atentia. Si de Costin sunteyi sigura ca a spus totul in intregime? Pentru ca eu nu pre cred.
Stiu ca nu este bine sa mearga la MC, si asta el o stie foarte bine. De fiecare data, isi cumpara o salata, un suc sau altceva. Nu mananca nesanatos. Uneori prefera sa nu manance decat sa combine ''Proteine cu carbohidrati''. Ideea este ca i-am spus, de fiecare data cand il intreb ce il supara, ce are, ce i s-a intamplat cum am spus mai sus, zice : ''Nimic.'' La scoala are note bune, face exact ce i se spune. Noteaza, face tema, invata si dupa stie ca e liber sa faca ce vrea.El stie sa se faca placut cand vrea. Intre colegi, el nu a vrut neaparat sa se faca placut, dar lor li se par ''cool'' atitudinea asta.:/ Profesorii au spus ca el este negativist, el a spus ca e realist. Diriginta a spus ca este anti-social, el a spus ca nu vorbeste cu toti ''...'' SI am uitat sa spun ca inainte sa intre in starea aceasta, spre exemplu, ii era frica de doctor si de orice ac. Dupa, asta fiind singura metoda prin care il ''santajam'', nici nu ii mai pasa daca il duc sau nu sa faca analize, spre exemplu. Am incercat sa sun de cateva ori niste psihologi. Au spus ca este normal ''adolescentei''. Am fost la cativa psihologi cu el, toti au zis ca ii era frica, dupa ca este depresiv, dupa ca este suparat. Am eliminat cam toate variantele si iar vreau sa consult altul.
Nu a avut de spus prea multe despre el... Doar ce este agresiv... :/
Adica avea o anume frica...
E bine ca are note bune si ca invata. Dar nu ati observat, nu sta mult pe net sau asa ceva? Poate aveti vreun unchi sau vreo matusa cu care el poate vorbi liber?
Nu... Adica inainte, pe la 10 ani, statea, si se juca si un joc numit Mycraft sau Minecraft..Acum sta cu prietenii sai p-afara, cum am mai spus.
Te vad bunica peste doi ani
Salut! Eu as zice sa-l urmaresti din umbra.La ce desene animate/filme se uita? Nu cumva au mesaje subliminale? As zice sa restrictionezi accesul la net, tv si la mc o perioada scurta.Vezi daca e vreo diferenta. Apoi du-te la psiholog.
Ceva i-a schimbat starea de spirit. Oare ia droguri usoare? Copii incep din ce in ce mai devreme.
Cum spuneam, pentru o vreme, urmareste-l fara ca el sa stie.Peste tot daca ai timp.
Pomeneste-i de psiholog, in cel mai bun caz o sa iti tranteasca usa in nas, in cel mai bun caz.
Baiatul tau are o suparare mare sau o dezamagire mare pe care nu vrea sa ti-o impartaseasca.
Poate sa aiba si alta inclinatie sexuala si de aceea sa nu ii placa fetele...
Nu stiu sigur, incerc sa ma pun in locul tau si sa imi dau seama...
Oricum ceva il apasa tare si la varsta aceea nu cred ca e vorba de o jucarie pe care si-o doreste si nu are tupeul sa iti spuna, e ceva mai altfel...
Baiatul dumneavoastra a ineput sa realizeze ca e "barbat'. tot mai multi copii in ziua de azi sunt presati de societate sa fie maturi si independenti.Va recomand sa il lasati pe tatal copilului sa vorbeasca cu el despre viata lui sociala pentru ca el nu prezinta o sursa de intimidare. Spune ca "dragostera este singurl sentiment ce il mai poate controla" este posibil sa ii fi placut o fata si ea sa il fi ignorat si asta sa fi creat un zid in jurul lui. O sa isi revina cu timpul cand o sa realizeze ca nu e asa distractiv sa fi adult.
Nici cu tatal lui nu vorbeste... Chiar e mai ''complicata'' relatia cu el.
Probabil la acea vârstă a văzut sau a auzit ceva ce l-a deranjat și l-a pus pe gânduri, alegând să se închidă în el. La vârsta de 10 ani se poate gândi că exemplele pe care bunele noastre televiziuni le promovează i se pot întâmpla și lui și astfel se închide în el și încearcă să se țină tare pentru a nu suferi. E doar o variantă. Contactează un psiholog și cere-i un sfat până la o primă ședință. Ei întâlnesc mai multe cazuri de genul acesta, pe când noi, nu prea avem ce să îți spunem. Un specialist este cel mai bun tratament în astfel de probleme!
Sănătate și spor cu Andrei!
Multumim. Am incercat sa rezolvam problema cu cativa psihologi. Unii au spus ca este normal, ca este o ''schimbare de comportament '' normala varstei lui.:/ Altii n-au reusit nimic lentru ca n-a cooperat..Si el nu se uita la televizor...
Asta nu înseamnă că pe stradă sau din auzite nu află de chestii ce l-ar pune pe gânduri.
Da. Dar ideea este ca nu sta pe ganduri, este mult mai ostil, agresiv.
Din ce observ aveti un copil de nota 10. Faptul ca a devenit realist si nu i se pare treaba asta motiv de coco-jambo si sa fie tot un zimbet si prietenul tuturor nu mi se pare deloc deplasat. E bine ca isi vede de scoala si maninca sanatos. Practica vreun sport? Ce stiti despre prietenii lui? Are varsta optima sa se apuce de un sport serios care sa ii consume energia si sa il ajute si fizic. Cam orice sport, nu fac recomandari. Poate are unul favorit. Incercati sa ii oferiti alternative viabile timpului petrecut cu grupul de prieteni dar fara a forta deloc nota. Poate chiar unii dintre prieteni practica un sport/ceva de genul si i-ar place sa mearga si el. Si eu am fost antisocial. Inca sint in unele situatii, chiar daca am 35 de ani deja. E o stare pe care inveti sa o lasi deoparte la un moment dat, dar nu vei ajunge prea curind sa inghiti lumea din jur cu bucurie fara a iti pune intrebari si a nu fi de acord cu ce e in jur. Presupun ca e si foarte inteligent. Gasiti ceva care sa il tina ocupat, repet. CEVA serios, palpabil, care sa il atraga.
N-are nimic.
Asa eram si eu.
Si mi-a trecut.
Asa e la varsta asta.
Si mai usor cu ''prostiile'' ca iubirea este nu stiu cum..nu este adecvat, ar trebui sa-si vada de scoala, de abia la 18 de fete.
Deci.
Eram si eu ca el.
Maica-mea ma intreba ca ce-am patit,ce s-a intamplat,ce am.
Si mereu ii ziceam ''nimic''
Si da, ma credeam si eu realist.
Dar culmea, sa vorbeasca mama mea la o varsta atat de fragila despre ''dragoste'' ''fete'' ''sex''? daca vorbea despre asta, mama nu era chiar matura deloc si nu merita sa ma aiba ca copil vrea sa-mi distruga viata?!
Copilul tau este doar realist.
Nu este ca ceilalti oameni atat de cu ''capul in nori''
El stie ceva, si e doar realist.
N-are nici o problema nimic.
E ok.
Dar tu iti faci prea multe griji DEGEABA.
Relatia dintre dumnevoastra si tatal baiatului e una buna? Pentru ca si asta ar putea fi o problema
Cam. La fel. Adica nici lui nu ii spune nimic. Pastreaza in el totul.
Draga mea, nu ca sunt eu psiholog, dar cred ca ideea ta de a lua legatura cu un psiholog este buna.
Sunt indicii, nu neaparat ca fiul tau are probleme, dar ca ar putea avea nevoie de un pic de ajutor cu ceva.
Cauta in orasul tau un psihoterapeut pozitiv, care nu cauta probleme cu lumanarea si mergi intai tu ca sa-i povestesti ce si cum se intampla. Doar din discutia asta poti sa-ti dai seama de lucruri pe care le poti face diferit in relatie cu baiatul tau si usor usor situatia se poate ameliora chiar si fara sa duci copilul la psiholog.
Altfel... eu cred in relatia dintre o mama si fiul ei. Cauta sa te conectezi cu el in jurul lucrurilor care SUNT acum pentru el de interes. Poate jocuri, poate un film...In timp, el se poate deschide daca simte ca vii tu alaturi de el si nu-i ceri lui sa vina alaturi de tine.
Iti tin pumnii!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
