| AvalohAlyn a întrebat:

Cateva informatii documentate despre persoana Mantuitorului Iisus Hristos care este Fiul lui Dumnezeu.
Spre deosebire de întrebarea "Există Dumnezeu?", foarte puţine persoane au pus întrebarea dacă Iisus Hristos a existat cu adevărat. În general este acceptată ideea că Iisus a fost un om care a trăit în Israel în urmă cu aproape 2000 de ani. Discuţia începe însă când vine vorba despre a analiza identitatea lui Iisus. Aproape fiecare religie importantă arată că Iisus a fost un profet, sau un învăţător bun sau un om foarte credincios. Problema este că Biblia ne învaţă că Iisus a fost infinit mai mult decât un profet, un învăţător bun sau un om foarte credincios.

În cartea sa "Mere Christianity" (Creştinismul redus la esenţă), C.S. Lewis a scris: "Încerc prin aceasta să previn pe oricine ar putea să spună lucrul acesta absolut ridicol pe care oamenii îl spun adesea despre El [Iisus Hristos]: "Sunt gata să accept că Iisus a fost un mare învăţător moral, dar nu accept faptul că El a pretins a fi Dumnezeu." Acesta este un lucru pe care nici nu trebuie să îl spunem. Un simplu om şi numai atât care ar fi spus ceea ce a spus Iisus nu ar putea sa fie un învăţător moral indiferent cât de mare. Dacă ar fi numai om, atunci nu ar putea fi decât fie un lunatic – pe acelaşi nivel cu un om aiurit – fie Satan în persoană. Trebuie să faci alegerea ta în acest caz. Fie acest om a fost – şi chiar este - Fiul lui Dumnezeu, fie a fost un nebun sau chiar mai rău de-atât... Tu ai putea să nu îl asculţi considerând că este un nebun, ai putea să îl scuipi şi să îl omori ca pe un demonizat; altfel, nu ai putea decât să cazi la picioarele Sale şi să Îi spui ca îţi este Domn şi Dumnezeu. Dar haideţi să nu mai venim cu nici un fel de nonsensuri cum că ar fi fost un mare învăţător, dar numai om. El nu ne-a lăsat această opţiune deschisă. El nu a intenţionat asta."

Deci, cine a pretins Iisus că este? Cine ne spune Biblia că a fost El? În primul rând, haideţi să aruncăm o privire la cuvintele lui Iisus din Evanghelia după Ioan 10:30: "Eu şi Tatăl una suntem." La prima vedere, această declaraţie nu pare o revendicare de a fi Dumnezeu. Totuşi, examinaţi care a fost reacţia evreilor la cuvintele lui Iisus: "Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru că eşti o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu" (Ioan 10:33). Evreii înţeleseseră faptul că Iisus declarase că El este Dumnezeu. În versetele următoare, Iisus nu şi-a retras niciodată vorbele prin a le spune evreilor că El nu ar fi Dumnezeu. Aceasta indică faptul că Iisus a spus adevărul cu privire la aceea că El era Dumnezeu, declarând "Eu şi Tatăl una suntem" (Ioan 10:30). Ioan 8:58 este un al exemplu în acest sens. Iisus a spus: "Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu". Din nou, ca răspuns, evreii au ridicat pietrele pentru a-L omori cu ele (Ioan 8:59). Anunţul lui Iisus cu privire la identitatea Sa prin expresia "Eu sunt" reprezintă o aplicaţie directă a Numelui lui Dumnezeu din Vechiul Testament (Exod 3:14). De ce ar fi vrut evreii să Îl omoare cu pietre pe Iisus dacă El nu ar fi spus ceva despre care ei să fi crezut că este blasfemiator, în cazul acesta, să pretindă că este Dumnezeu?

Ioan 1:1 spune: "Cuvântul era Dumnezeu". Ioan 1:14 spune: "Cuvântul S-a făcut trup." Aceasta indică foarte clar aceea că Iisus este Dumnezeu întrupat. Toma, ucenicul lui Iisus, I S-a adresat astfel: "Domnul meu şi Dumnezeul meu" (Ioan 20:28), iar Iisus nu l-a corectat pe Toma în nici un fel. Apostolul Pavel Îl descrie ca "...Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos" (Tit 2:13). În 2 Petru 1:1, apostolul Pavel repetă expresia "... Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos". Însuşi Dumnezeu Tatăl mărturiseşte despre identitatea completă a lui Iisus: "pe când Fiului I-a zis: "Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate". Profeţiile cu privire la Hristos din Vechiului Testament au anunţat de asemenea dumnezeirea Lui: "Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al Păcii."

Astfel, după cum a argumentat şi C.S. Lewis, a crede în Iisus doar ca într-un învăţător bun nu este o opţiune de luat în considerare. Iisus a pretins în mod clar şi fără echivoc că este Dumnezeu. Dacă El nu este Dumnezeu, atunci ar fi un mincinos, şi în felul acesta nu ar mai putea fi considerat nici un profet, nici un bun învăţător şi nici un om credincios. În dorinţa lor de a oferi explicaţii suplimentare cu privire la cuvintele pe care Iisus le-a spus, "savanţii" moderni au pretins că "adevăratul Iisus din istorie" nu a spus multe dintre lucrurile pe care Biblia I le atribuie. Cine suntem noi să discutăm Cuvântul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte cuvintele pe care Iisus le-a spus ori nu? Cum ar putea un "savant", la 2000 de ani după Iisus să ştie mai bine ceea ce a spus ori nu Iisus decât cei care au trăit în preajma Lui, care L-au slujit şi care au fost învăţaţi chiar de Iisus Însuşi (Ioan 14:26)?

De ce este atât de importantă întrebarea cu privire la adevărata identitate a lui Iisus? De ce contează atât de mult dacă Iisus a fost sau nu Dumnezeu? Cel mai important motiv pentru care Iisus trebuie să fie Dumnezeu este că dacă nu ar fi Dumnezeu, atunci moartea Sa nu ar fi fost suficientă pentru plata păcatelor întregii lumi (1 Ioan 2:2). Numai Dumnezeu putea plăti o astfel de pedeapsă infinită (Romani 5:8; 2 Corinteni 5:21). Iisus a trebuit să fie Dumnezeu pentru a putea plăti pentru pedeapsa noastră. Iisus a trebuit însă să fie şi om pentru a putea muri pentru noi. Mântuirea este posibilă numai prin credinţa în Iisus Hristos! Dumnezeirea lui Iisus este motivul pentru care El este singura cale de mântuire. Dumnezeirea lui Iisus este motivul pentru care El a proclamat: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14:6).


Iisus nu a fost surprins niciodată în Biblie spunând exact " Eu sunt Dumnezeu." Aceasta nu înseamnă totuşi că El nu a pretins că este Dumnezeu. Iată de exemplu cuvintele lui Iisus din Evanghelia după Ioan 10:30: "Eu şi Tatăl una suntem." La prima vedere, asta nu pare a fi o revendicare de a fi Dumnezeu. Totuşi, examinaţi care a fost reacţia evreilor la cuvintele lui Iisus: "Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru că eşti o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu" (Ioan 10:33). Evreii înţeleseseră faptul că Iisus declarase că El este Dumnezeu. În versetele următoare, Iisus nu şi-a retras niciodată vorbele prin a le spune evreilor că El nu ar fi Dumnezeu. Aceasta indică faptul că Iisus a spus adevărul cu privire la aceea ca El era Dumnezeu, declarând "Eu şi Tatăl una suntem" (Ioan 10:30). Ioan 8:58 este un al exemplu în acest sens. Iisus a spus: "Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu". Din nou, ca răspuns, evreii au ridicat pietrele pentru a-L omori cu ele (Ioan 8:59). De ce ar fi vrut evreii să Îl omoare cu pietre pe Iisus dacă El nu ar fi spus ceva despre care ei să fi crezut că este blasfemiator, în cazul acesta, să pretindă că este Dumnezeu?

Ioan 1:1 spune: "Cuvântul era Dumnezeu". Ioan 1:14 spune: "Cuvântul S-a făcut trup." Aceasta indică foarte clar că Iisus este Dumnezeu întrupat. Faptele Apostolilor 20:28 ne spun: "... păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său." Cine a câştigat Biserica cu sângele Său? Iisus Hristos. Dar Faptele Apostolilor 20:28 declară că Dumnezeu a câştigat Biserica cu sângele Său. Prin urmare, Iisus este Dumnezeu!

Toma, ucenicul lui Iisus, I S-a adresat astfel: "Domnul meu şi Dumnezeul meu" (Ioan 20:28). Iisus nu l-a corectat pe Toma în nici un fel. Tit 2:13 ne încurajează să aşteptăm venirea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru – Iisus Hristos (vezi si 2 Petru 1:1). În Evrei 1:8, Tatăl declară despre Iisus: "pe când Fiului I-a zis: "Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate."

În Apocalipsa, un înger l-a învăţat pe apostolul Ioan să se închine numai lui Dumnezeu (Apocalipsa 19:10). În mai multe locuri din Scriptură Iisus primeşte închinare (Matei 2:11; 14:33; 28:9, 17; Luca 24:52; Ioan 9:38). El nu a interzis niciodată oamenilor să I se închine. Dacă Iisus nu ar fi fost Dumnezeu, El le-ar fi spus oamenilor să nu I se închine, după cum a făcut îngerul din Apocalipsa. Există şi multe alte versete şi pasaje din Scriptură care argumentează dumnezeirea lui Iisus.

Cel mai important motiv pentru care Iisus trebuie să fie Dumnezeu este că dacă nu ar fi Dumnezeu, atunci moartea Sa nu ar fi fost suficientă pentru plata păcatelor întregii lumi (1 Ioan 2:2). Numai Dumnezeu putea plăti o astfel de pedeapsă infinită. Numai Dumnezeu ar putea lua păcatele lumii (2 Corinteni 5:21), numai El ar putea muri, şi apoi învia – demonstrând astfel biruinţa Sa asupra păcatului şi a morţii.


---------------A existat Iisus Hristos cu adevarat?----



În mod obişnuit, atunci când cineva pune această întrebare, persoana în cauză nu prea pune preţ pe dovezile furnizate de Biblie. Noi nu susţinem această idee că Biblia nu poate fi considerată ca sursă de dovezi în sprijinul existenţei lui Iisus. Noul Testament conţine mii de referinţe la Iisus Hristos. Unele dintre acestea sunt datate din perioada scrierii Evangheliilor, în cel de-al doilea secol după Hristos, adică la ceva mai mult de 100 de ani după moartea lui Iisus. Chiar dacă aceasta este situaţia (pentru care există încă dispute), în termeni de dovezi istorice din antichitate, scrierile realizate la mai puţin de 200 de ani după desfăşurarea evenimentelor în sine sunt considerate ca dovezi foarte credibile. Mai mult, marea majoritate a specialiştilor în domeniu (creştini şi necreştini) vor garanta că Epistolele lui Pavel (cel puţin unele dintre ele) au fost scrise în fapt la mijlocul primului secol după Hristos, adică la mai puţin de 40 de ani de la moartea lui Hristos. Din punct de vedere al dovezilor antice de tip manuscris, aceasta este o probă extraordinar de puternică în favoarea existenţei unui on numit Iisus în Israelul primului secol al erei noastre.

Este de asemenea foarte important să recunoaştem că în anul 70 d.Hr., romanii au invadat şi distrus Ierusalimul, măcelarind locuitorii acestuia. Oraşe întregi au fost efectiv rase de pe faţa pământului! Nu ar trebui, astfel, să fim surprinşi dacă multe dintre dovezile existenţei lui Iisus au fost distruse. Mulţi dintre martorii oculari ai lui Iisus au fost ucişi. Este foarte probabil că aceste evenimente au limitat păstrarea dovezilor scrise ale martorilor oculari ai lui Iisus Hristos.

Având în vedere faptul că lucrarea lui Iisus s-a desfăşurat într-o zona relativ neimportantă dintr-un colţ al Imperiului Roman, a rămas totuşi o cantitate surprinzător de mare de informaţii despre Iisus care poate fi regăsită în sursele istorice laice. Iată unele dintre cele mai importante dovezi istorice ale existenţei lui Iisus:

Tacitus, scriitor roman din primul secol, considerat unul dintre cei mai exacţi istorici ai lumii antice, a făcut menţiuni legate de creştini "superstiţioşi" ("numiţi după Christus", care este numele latin al lui Hristos), care au avut de suferit în timpul regimului lui Pontius Pilat sub domnia lui Tiberius. Suetonius, secretarul şef al împăratului Hadrian, a scris că a existat un om numit Chrestus (sau Hristos) care a trăit în timpul primului secol (Analele 15.44 ).

Flavius Iosefus este unul dintre cei mai renumiţi istorici evrei. În lucrările sale intitulate Antichităţile, el face referire la Iacov ca "fratele lui Iisus, care era numit Hristos". Există un pasaj controversat în lucrarea sa (18:3) care spune: "În acea vreme exista Iisus, un om înţelept, dacă am putea să îl numim om. Pentru că el a fost unul care a făcut lucruri neobişnuite, suprinzătoare.... El a fost Hristosul... El s-a arătat viu din nou a treia zi, după cum au prevestit profeţii sfinţi şi după cum zece mii de alte lucruri mărturisesc despre El". O altă traducere a acestui pasaj este: "A existat în acea vreme un om înţelept numit Iisus. Comportamentul Său a fost bun şi a fost vestit prin virtuţile Sale. Şi mulţi oameni dintre evrei şi dintre alte naţiuni au devenit discipolii Săi. Pilat L-a condamnat să fie omorât prin crucificare. Însă cei care au devenit discipolii Săi nu au abandonat învăţăurile Sale. Au spus că El s-a arătat acestora a treia zi după crucificarea Sa şi că El era viu; astfel, probabil că El era Mesia, despre care profeţii au povestit înainte deja minunile Sale."

Iulius Africanus îl citează pe istoricul Tallus într-o discuţie legată de întunericul care a urmat crucificării lui Hristos (Scrierile Extant, 18).

Plinius cel Tânăr, în Scrisorile 10:96, a surprins practicile de închinare ale primilor creştini, inclusiv faptul că ei se închinau lui Iisus ca Dumnezeu şi erau persoane cu o etică înaltă, încluzând de asemenea şi referinţe legate de Cina Domnului.

Talmudul babilonian (Sanhedrinul 43a) face referire la crucificarea lui Iisus în ajunul Paştelui, ca şi la acuzaţiile formulate lui Hristos în ceea priveşte practicarea vrăjitoriei şi încurajarea apostaziei evreilor.

Lucian din Samosata a fost un scriitor grec din secolul al doilea care a admis că lui Iisus I se închinau creştinii, ca El a introdus noi învăţături religioase şi ca El a fost crucificat pentru ei. El spunea că învăţăturile lui Iisus includ frăţietatea credincioşilor, importanţa convertirii şi a respingerii celorlalţi zei. Creştinii au trăit conform legilor lui Iisus, s-au considerat mântuiţi şi au fost caracterizaţi printr-o atitudine de indiferenţă privind moartea, dedicare voluntară şi renunţarea la bunurile materiale în favoarea celorlalţi.

Mara Bar-Serapion confirmă faptul că Iisus a fost considerat un om înţelept şi plin de virtuţi, considerat de mulţi ca rege al Israelului însă dat la moarte de evrei şi sursă a învăţăturilor urmate de discipolii Săi.

Apoi avem toate scrierile gnosticilor (Evanghelia adevărului, Apocrifa lui Ioan, Evanghelia lui Toma, Tratat asupra Învierii etc.), toate acestea avându-L în centrul atenţiei pe Iisus.

În fapt, am putea chiar să reconstruim evanghelia numai din sursele non-creştine timpurii: Iisus a fost numit Hristosul (Iosefus), a făcut "minuni", a condus Israelul în noi învăţături, a fost omorât înaintea Paştelui pentru ei (Talmudul babilonian) în Iudeea (Tacitus), însă a pretins a fi Dumnezeu şi că se va întoarce (Eliazar), lucru în care au crezut cei care L-au urmat – închinându-se Lui ca Dumnezeu (Plinius cel Tânăr).

În concluzie, noi credem că există dovezi zdrobitoare ale existenţei lui Iisus Hristos, atât din istoria laică cât şi din cea biblică. Poate că cea mai mare dovadă că Iisus a existat este faptul că mii de creştini din primul secol, inclusiv cei 12 apostoli, au fost dispuşi să îşi dea vieţile lor ca martiri ai lui Iisus Hristos. Oamenii sunt dispuşi să moară pentru ceea ce ei cred că este adevărat, însă nimeni nu este dispus să moară pentru ceva ce ştie că ar fi o minciună.


Este un lucru foarte bine cunoscut că Iisus Hristos a fost executat public, prin crucificare, în Iudeea, în primul secol d.H., aflată sub conducerea lui Pilat din Pont, la cerinţa sinedriului evreiesc. Relatările istoricilor necreştini despre Flavius Iosefus, Cornelius Tacitus, Lucius de Maimonides şi chiar despre sinedriul evreiesc confirmă relatările martorilor creştini despre aceste aspecte istorice importante referitoare la moartea lui Iisus Hristos.

În ceea ce priveşte învierea Sa, sunt câteva aspecte relevante care fac din aceasta un caz convingător. Specialistul în drept Lionel Luckhoo (înregistrat în Cartea Recordurilor pentru apărarea a 245 de cazuri consecutive de crimă care s-au soldat cu o achitare) a rezumat entuziasmul şi încrederea creştină în tăria cazului privind învierea atunci când a scris "Am petrecut mai mult de 42 de ani ca avocat al apărării în multe părţi ale lumii şi încă sunt activ în acest domeniu. Am fost norocos să asigur un număr de succese în audierile de la procese şi spun, fără nici un echivoc, că dovezile pentru învierea lui Iisus Hristos sunt atât de copleşitoare încât mă silesc să le accept prin dovada că ele nu lasă nici un fel de loc îndoielii".

Răspunsul comunităţii seculare la aceleaşi dovezi a fost cu precădere apatic, în conformitate cu angajamentul lor ferm pentru naturalismul metodologic. Pentru aceia care nu sunt familiarizaţi cu termenul, naturalismul metodologic reprezintă efortul uman de a explica toate lucrurile prin prisma unor cauze naturale şi doar cauze naturale. Dacă un presupus eveniment istoric sfidează explicaţia naturală (de exemplu, o înviere miraculoasă), în general, experţii seculari treatează acest lucru cu un scepticism copleşitor, în ciuda dovezilor, indiferent cât de evidente şi de netăgăduit sunt.

Din punctul nostru de vedere, un astfel de ataşament de neclintit faţă de cauzele naturale în ciuda dovezilor de sine stătătoare, dimpotrivă, nu favorizează investigarea imparţială (şi prin urmare adecvată) a dovezilor. Suntem de acord cu Dr. Wernher von Braun şi mulţi alţii care cred că prin forţarea opiniei publice să aibă o anumită părere asupra dovezilor, se împiedică obiectivitatea. Ori, conform cuvintelor Dr. von Braun, "Să fi forţat să crezi doar o singură concluzie…astfel ar fi violată însăşi obiectivitatea ştiinţei."

Spunând aceste lucruri, haideţi să examinăm câteva aspecte care sunt în favoarea învierii.

Prima categorie de dovezi privind învierea lui Hristos

Pentru început, avem mărturiile martorilor oculari, mărturii care pot fi demostrate ca fiind adevărate. Apărătorii timpurii ai credinţei creştine menţionează sute de martori oculari, unii dintre ei înregistrând propriile experienţe. Mulţi dintre aceşti martori oculari au îndurat în mod voluntar şi hotărât torturi prelungite şi chiar moartea decât să nege mărturia lor. Acest lucru dovedeşte sinceritatea lor, amăgirea lor fiind exclusă. Conform înregistrărilor istorice (Cartea Faptelor Apostolilor 4:1-17; Scrisorile lui Plinius către Traian X, 96 etc.) majoritatea creştinilor ar fi putut pune capăt suferinţei lor prin simplul fapt de a renunţa la credinţa lor. În schimb, se pare că cei mai mulţi au ales să îndure suferinţa şi să proclame învierea lui Hristos din morţi.

Cu siguranţă, deşi martiriul este remarcabil, nu este în mod necesar şi convingător. O credinţă nu este confirmată nici măcar prin autentificarea ei de către credincios (prin demonstrarea sincerităţii ei/lui într-un mod clar). Ceea ce face ca martirii creştini timpurii să fie remarcabili este că ei ştiau dacă ceea ce mărturiseau era adevărat sau nu. Ei ori au văzut că Iisus Hristos trăieşte şi este bine după moartea Sa, ori nu au văzut. Acest lucru este extraordinar. Dacă totul ar fi fost doar o minciună, atunci de ce aşa de mulţi oameni ar fi răspândit-o, date fiind circumstanţele lor? De ce toţi s-ar fi agăţat de o astfel de minciună neprofitabilă în faţa persecuţiei, închisorii, torturii şi morţii?

Deşi la 11 septembrie 2001 teroriştii sinucigaşi au crezut cu siguranţă în ceea ce au proclamat (ca dovadă că au fost gată să moară pentru acest lucru), ei nu putut şi nu au ştiut dacă ceea ce au crezut era adevărat. Ei şi-au pus credinţa în tradiţiile care au trecut peste ei de multe generaţii. Prin contrast opoziţie, martirii creştini timpurii au fost prima generaţie. Ori au văzut ceea ce au pretins, ori nu.

Printre cei mai renumiţi oameni care au mărturisit despre ceea ce au văzut s-au numărat apostolii. Ei, în mod colectiv, au trăit o schimbare de netăgăduit în vieţile lor ca urmare a apariţiei lui Hristos după înviere. Imediat după crucificare, ei s-au ascuns fiindu-le frică pentru vieţile lor. După înviere, ei au ieşit pe stradă proclamând curajos învierea, în ciuda persecuţiei tot mai intense împotriva lor. Care este motivul pentru schimbarea lor atât de bruscă şi dramatică? Cu siguranţă că nu a fost câştigul financiar. Apostolii au renunţat la tot ce aveau pentru a predica învierea Domnului, inclusiv la viaţa lor.

A doua categorie de dovezi privind învierea lui Hristos

Cel de-al doilea aspect ce susţine învierea se referă la numiţi oameni cheie sceptici, cei mai notabili fiind Pavel şi Iacov. Pavel era, în mod intenţionat, un persecutor violent al bisericii primare. Conform celor mărturisite de el, după o întâlnire neaşteptată cu Hristos cel înviat, a trecut printr-o schimbare imediată şi radicală de la a fi un persecutor depravat al Bisericii, la a fi unul dintre cei mai roditori şi mai altruişti apărători ai ei. Ca mulţi alţi creştini timpurii, Pavel a suferit de sărăcie, persecuţie, bătăi, închisoare şi execuţia pentru angajamentul său de neclintit învierii lui Hristos.

Iacov a fost sceptic, însă nu aşa de ostil ca Pavel. Întâlnirea cu Hristos l-a transformat într-un credincios de neasemuit, un lider în Biserica din Ierusalim. Încă avem una dintre scrisorile lui către Biserica primară, scrisoare în general acceptată de către învăţaţi. Ca şi Pavel, Iacov a fost gata să sufere şi să moară pentru mărturia lui, lucru ce atestă sinceritatea credinţei sale (vezi Faptele Apostolilor şi cartea lui Flavius Josephus "Antichităţi evreieşti, cap XX.ix.1).

A treia şi a patra categorie de dovezi privind învierea lui Iisus

Un al treilea şi al patrulea aspect al acestei evidenţe se referă la confirmarea mormântului gol de către inamici şi faptul că în Ierusalim s-a înrădăcinat credinţa în învierea lui Iisus. Domnul Iisus a fost executat şi îngropat în mod public în Ierusalim. Ar fi fost imposibil ca credinţa în învierea Lui să aibă originea în Ierusalim în timp ce trupul Lui se afla încă în mormântul de unde Sanhedrinul evreilor L-ar fi putut exhuma, L-ar fi putut expune publi şi ar fi dovedit astfel că ideea învierii ar fi fost o minciună. În schimb, în efortul de a explica dispariţia lui, sinedriul i-a acuzat pe ucenici că ar fi furat corpul (şi de aceea era mormântul gol). Cum explicăm noi faptul că mormântul era gol? În continuare sunt prezentate trei dintre cele mai obişnuite explicaţii:

În primul rând, în privinţa furtului trupului. Dacă aşa s-a întâmplat, ucenicii ar fi ştiut că învierea a fost o minciună. De aceea, ei nu ar fi fost aşa de dispuşi să sufere şi să moară pentru ea (vezi primul aspect al dovezii martorilor oculari). Toţi martorii ar fi ştiut că nu L-au văzut în realitate pe Hristos şi de aceea, ar fi minţit. Cu atâţia conspiratori, cu siguranţă că cineva ar fi mărturisit, dacă nu să pună capăt suferinţei lui, cel puţin să pună capăt suferinţei familiei şi prietenilor săi. Prima generaţie de creştini au fost cu siguranţă brutalizaţi, în special în urma incendierii Romei în anul 64 d.Hr. (un foc pe care se presupune că l-a ordonat Nero pentru a face loc extinderii palatului său, dar pentru care i-a învinuit pe creştinii din Roma în efortul de a se disculpa pe sine). Istoricul roman Cornelius Tacitus relatează în cronicile Imperiului Roman (publicate la doar o generaţie după incendiu):

"Nero a mărit opresiunea şi a torturat în cel mai violent mod posibil o clasă de oameni urâţi pentru ceea ce făceau ei, şi numiţi creştini de către populaţie. Christus, de la numele căruia îşi au ei originea, a suferit pedeapsa extremă în timpul domniei lui Tiberiu din mâinile unuia dintre procuratorii lui, Pontiu Pilat, şi o superstiţie imensă, verificată pentru moment, a cucerit nu doar Iudeea, prima sursă a acestui rău, ci chiar şi Roma, unde toate lucrurile hidoase şi ruşinoase din toată lumea şi-au găsit centrul şi au devenit populare. În consecinţă, au fost arestaţi mai întâi toţi cei care au pledat vinovaţi; apoi, pe baza informaţiilor obţinute de la ei, o mulţime imensă de oameni a fost acuzată, nu atâta pentru crima de a da foc oraşului, pe cât pentru ura lor împotriva oamenilor. Morţii lor au fost adăugate batjocuri de tot felul. Îmbrăcaţi în pieile animalelor, au fost devoraţi de câini şi au pierit, sau au fost ţintuiţi pe cruci, ori blestemaţi să fie aruncaţi în foc şi au ars, slujind drept torţe în noapte, după lăsarea serii" (Analele, XV.44).

Nero şi-a luminat grădina folosind creştini pe care i-a ars de vii. În mod sigur cineva ar fi spus adevărul de frica unor astfel de suferinţe teribile. Realitatea este că, totuşi, nu există nici o înregistrare istorică privind măcar un singur creştin din acea perioadă care să fi renunţat la credinţa lui pentru a curma aceste suferinţe. Dimpotrivă, avem multiple dovezi privind disponibilitatea la suferinţă şi moarte a sutelor de creştini care au fost martori oculari ai apariţiilor lui Hristos de după învierea Sa.

Dacă ucenicii lui Iisus nu i-au furat trupul, cum am putea să explicăm mormântul gol altfel decât prin înviere? Unii au sugerat că Hristos Şi-ar fi înscenat moartea şi apoi a scăpat din mormânt. Acest argument este pur şi simplu absurd. Conform martorilor oculari, Hristos a fost bătut, torturat, crucificat şi străpuns. El a suferit vătămări interne, pierdere masivă de sânge, asfixiere şi I-a fost înfiptă o suliţă în inimă. Nu există nici un motiv pentru care am crede că Iisus Hristos (şi orice alt om într-o astfel de situaţie) ar fi putut să supravieţuiască unei morţi contrafăcute de un asemenea fel, să stea într-un mormânt pentru 3 zile şi 3 nopţi fără să primească îngrijiri medicale, fără apă şi mâncare, să fie capabil să îndepărteze o piatră masivă de pe mormânt, să scape neprins (sau fără a lăsa măcar o urmă de sânge), să convingă sute de martori că El a înviat din morţi, să fie în stare de sănătate bună, şi apoi să dispară fără urmă. O astfel de gândire este ridicolă.

Al 5-a categorie de dovezi privind învierea lui Hristos

În final, această a 5-a categorie de dovezi se referă la caracterul special al mărturiei celor care L-au văzut pe Hristos. În toate referinţele majore cu privire la înviere, femeile sunt citate ca fiind primii martori oculari. Aceasta ar fi o invenţie fără pereche întrucât în culturile vechi evreieşti şi romane femeile erau lipsite de respect. Mărturia lor era privită ca lipsită de substanţă şi neglijată. Având în vedere acest fapt, este extrem de improbabil ca oricine ar fi vrut să promoveze o minciună în Iudeea secolului 1 să aleagă femeile ca fiind primii martori oculari. Dintre toţi bărbaţii care erau ucenici şi care au pretins că L-au văzut pe Iisus înviat, dacă ei minţeau şi învierea era un fals, de ce ar fi ales ei cei mai nepotriviţi şi de necrezut martori pentru asta?

Dr. William Lane Craig explică următorul lucru: "Atunci când înţelegi rolul femeii în societatea evreiască din primul secol, ceea ce este cu adevărat extraordinar este că această istorie cu mormântul gol prezintă nişte femei ca acele persoane care au descoperit primele mormântul gol. Femeile se aflau la coada ierarhiei sociale în Palestina primului secol. Există şi proverbe rabinice vechi care spuneau că "Fie ca aceste cuvinte ale Legii să fie arse mai degrabă decât să fie date femeilor" şi "binecuvântat este acela ai căror copii sunt băieţi, dar vai de cei ai căror copii sunt fete". Mărturia femeilor era privită ca atât de lipsită de valoare încât ele nici măcar nu putea apărea în calitate de martori la procesele evreieşti. În lumina acestui lucru, este absolut remarcabil că principalii martori ai mormântului gol sunt aceste femei... Orice altă menţionare mai târzie ar fi putut să fi portretizat pe ucenicii bărbaţi ca descoperind mormântul gol – cum ar fi Petru şi Ioan. Faptul că femeile au fost primii martori ai mormântului gol, este cel mai bine explicat prin realitatea că – convine sau nu – ele au fost cele care au descoperit mormântul gol! Aceasta arată că scriitorii Evangheliei au înregistrat în mod onest ceea ce s-a întâmplat, chiar dacă acest lucru i-ar fi pus în încurcătoră. Acest lucru vorbeşte de la sine despre caracterul istoric al acestei tradiţii." (Dr. William Lane Craig, citat de Lee Strobel în cartea "The Case For Christ", Grand Rapids: Zondervan, 1998, p. 293)

În concluzie

Aceste categorii de dovezi: sinceritatea demonstrabilă a martorilor oculari (şi în cazul apostolilor, schimbarea inexplicabilă şi convingătoare a vieţilor lor), convertirea şi sinceritatea demonstrabilă a principalilor inamici şi sceptici, care au fost transformaţi în martiri, realitatea mormântului gol, atestarea mormântului gol de către inamici, faptul că totul a avut loc în Ierusalim, unde credinţa în înviere a început şi s-a dezvoltat rapid, mărturia femeilor şi semnificaţia mărturiei lor în contextul istoric respectiv, toate acestea atestă cu putere caracterul istoric autentic al învierii Domnului Hristos. Aşa că noi ne încurajăm cititorii să ia în considerare aceste dovezi. Ce îţi sugerează ele ţie? Gândindu-ne la ele noi înşine, afirmăm ca şi Sir Lionel:

"Dovezile privind Învierea lui Iisus Hristos sunt atât de copleşitoare încât mă silesc să le accept prin dovada că ele nu lasă nici un fel de loc îndoielii".


Mantuitorul este Calea, Adevarul si Viata.

Ce parere aveti? Care este opinia voastra cu privire la existenta si invierea Mantuitorului Iisus Hristos?

11 răspunsuri:
| costis a răspuns:

Daca ar fi fost doar un om cu o teorie a lui, si-ar fi asezat-o in scris si ar fi ales o companie de oameni scoliti si priceputi la vorba. Ucenicii au fost insa
tineri fara carte avand doar "priceperea" sinceritatii si a dorintei de a afla. Unul dintre ei nu a crezut in cuvantul celor 11, ci vrut sa vada adevarul cu ochii lui.

| Arthur a răspuns:

" Învierea reprezintă şi o victorie asupra morţii sub toate aspectele ei. Iisus a învins moartea din toate punctele de vedere şi noi, cu siguranţă, o vom învinge la un moment dat când vom reuşi să urmăm nu numai declarativ dar şi practic, Calea, Adevărul şi Viaţa! "

| Guildo a răspuns:

Invierea lui Isus, un dulgher rezvratit din Iudeea, a fost folosita ca pretext pentru un nou cult, care s-a transformat intr-un final intr-o religie. Aceasta religia a reusit sa ii motiveze pe oameni, ca sa lupte cu greutatile acelor vremuri romane. Insa, Isus nu a inviat niciodata, corpul sau a fost cel mai probabil furat din mormant, iar apoi, au venit cu aceasta poveste, care l-a transformat pe Isus, intr-o legenda.

| Hombre a răspuns:

"Dovezile privind Învierea lui Iisus Hristos sunt atât de copleşitoare încât mă silesc să le accept prin dovada că ele nu lasă nici un fel de loc îndoielii".
Or fi coplesitoare ca poveste dar e si adevarata?
Atat de multe amanunte despre vorbele lui Isus de parca zici ca erau ziaristii cu reportofoane dupa el, ori ucenici lui erau nestiutori de carte si ne punem intrebarea, de unde au stiut evanghelisti vorbele lui Isus daca nu le-a consemnat nimeni si nici unu dintre ei nu afirma ca au fost martorii evenimentelor?

| Hombre a răspuns (pentru Arthur):

Si cum nu se v-a intampla niciodata considera ratată ascensiunea spre vesnicie, asa ca la destrabalare, macar te alegi cu ceva ca doar n-o sa pleci cu mana in fund la groapa. laughing

| AvalohAlyn explică (pentru Guildo):

La intrebarea mea care incepe cu ''Dincolo de credinta oarba...'' s-a dovedit clar ca trupul lui Iisus nu a fost furat.Defapt e imposibil sa fi fost furat.

| Guildo a răspuns (pentru AvalohAlyn):

Tu vorbesti de niste intamplari de acum 2000 de ani, parca s-au intamplat acum o saptamana, in curtea ta. Daca americanii au pus la cale atentatul de la 11 septembrie? Daca iluminati controleaza lumea? Daca oamenii nu au ajuns niciodata pe Luna si a fost doar o inselatorie uriasa? Poate sunt doar niste conspiratii, dar totusi ne pun putin pe ganduri si este vorba de ultimul secol. Ce sa mai spun de ce s-a intamplat acum 2000 de ani. Nu inteleg cum te consideri atat de omniscient in ale istoriei... Deschide ochii si uita-te la lumea in care traiesti!

| doctorandus a răspuns:

Da, a existat Isus din Nazaret, dar Hristosul (ideea de Mesia) este pura fictiune.

| Arthur a răspuns (pentru Hombre):

Dacă aş fi călugăr ai avea motiv de îngrijorare, dar aşa pot să-ţi aduc la cunoştinţă că nimic din ce este omenesc nu-mi este străin.

| Lory_Naty_1996 a răspuns:

Wow tu chiar nu te saturi de scris dar ma rog, Isus Hristos NU exista! Multi spun ca exista iar cand cineva le pune o intrebare de baraj cum ar fi "Daca exista de ce nu il vedem?" iar multi raspund cu o minciuna ca sa se scoata cum ar fi " Nu il putem vedea pentru ca daca l-am vedea am muri". laughing

| ania a răspuns:

Eu sunt convinsă 100% că Iisus Hristos este cine spune Noul Testament că este și anume Dumnnezeu întrupat, Mântuitorul lumii și al meu,