De ce mulți oameni religioși confundă credința cu religia, considerând că a fi credincios presupune automat a aparține unei religii specifice și a participa la ritualurile unei biserici sau cult religios?

Nu confundă nimeni nimic. Religia este relația dintre o comunitate și divinitate. Niciodata în istoria omenirii relația asta n-a fost exclusivă unui individ particular în afară de dubioși, șamani sau Mohamed. A fi credincios înseamnă a fi loial. Asta înseamnă credincioșie. Iar loialitatea asta se exprimă într-un context clar.

Termenul de 'religie' este foarte vag si cu cat citesc mai mult despre subiect, cu atat devin mai confuz legat de ce inseamna.

Unii cred ca elementul cel mai important e credinta in sine, altii ca traditiile, altii ca stilul de viata, altii ca starea mentala si gandurile. Avand in vedere cat de vag este termenul, e si de asteptat ca oamenii sa il incurce cu alte concepte.

Sunt confundate deoarece nu se face distincția între credința formală și cea autentică. În primul rând, aici vorbim despre credința autentică. Credința formală se bazează pe ritualuri și tradiții, fără o legătură profundă cu divinitatea. Pe de altă parte, credința autentică presupune o relație personală cu divinitatea, bazată pe convingeri sincere. De exemplu, unii merg la biserică din obișnuință (credință formală), în timp ce alții trăiesc valorile religioase, chiar dacă nu urmează toate ritualurile (credință autentică). Astfel, credința autentică nu depinde de aparențele exterioare sau de apartenența la o religie, ci de un angajament interior și de trăirea reală a principiilor spirituale.

Religia e mai mult despre respectarea unor reguli, de obicei din obișnuință sau pentru a face parte dintr-un grup. In schimb, credința autentică se bazează pe o relație personală și sinceră cu divinitatea, dincolo de ritualuri și reguli.

Ca o comparație: un religios poate face lucruri bune din frica de pedeapsă, din promisiunea unei recompense sau dintr-o obișnuință, pe când cel care are o credință autentică acționează din convingere, ghidat de o înțelegere profundă și personală a propriilor valori spirituale.

"credința autentică se bazează pe o relație personală și sinceră cu divinitatea"

De unde stii? Foarte multe interpretari diferite ale religiei sustin ca sunt elemente mai importante decat astea.

Pentru că asta presupune credința adevărată. De pildă, Avraam, considerat premergător și figură fondatoare în multe religii, în special în cele abrahamice (iudaismul, creștinismul și islamul), a fost considerat de Dumnezeu un om credincios prin faptul că a avut o relație cu El și a ascultat de Dumnezeu, cu toate că nu avea nicio religie și nu participa la niciun ritual religios.

Interpretarea asta nu doar ca nu e acceptata de toate religiile, nu e acceptata nici macar de toate denominatiile crestine. O sa presupun ca esti ori protestant/a, ori ai intrat mult in contact cu idei protestante.

Nu mă consider protestant, în primul rând pentru că nu aparțin unei religii anume. Mă definesc ca un om spiritual și credincios, dar nu religios.

Acum că am clarificat acest aspect, vreau să subliniez că aceste idei nu sunt exclusiv ale protestanților, nici ale mele, ci sunt extrase din Biblie. Chiar Isus Hristos pune accent pe credința interioară, mai degrabă decât pe cea exterioară, iar acest lucru se reflectă în multe dintre învățăturile Sale. Un exemplu clar în acest sens este Evanghelia după Ioan, capitolul 4, versetul 24, unde Isus spune: „Dumnezeu este Duh și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și adevăr.

Fiecare se raportează cum considera la viața.
Chiar nu are importanță ce face unul si altul.
Ideal sa ramai in energia si in taina ta.
Este un subiect unde discutiile sunt de prisos.

Da, este un subiect care necesită o analiză mai detaliată.

Pentru unii, credința este un lucru ușor de înțeles și dobândit, pentru alții, mai greu, știi ce zic. Dar fiecare are dreptul la opinie și orice idee este binevenită, atâta timp cât este conform Bibliei.
Seara frumoasa iti doresc.

Multumesc pentru funda,

Cu plăcere

Iti poti inventa oricand propria religie si sa te comsideri mare credincios daca crezi ca asta te ajuta.

Credința nu se refera la convingere ci la loialitate. Normal ca pentru a fi loial ai nevoie de o anumita, oarecare convingere, dar nu se rezuma deloc la asta. Atat credinta autentica cat si cea formala se exprima prin intermediul ritualului. Așa cum David a zis in psalmul 50: "arderile nu le vei binevoi" ca dupa la o distanta de doar cateva versete sa zica "atunci voi pune pe altarul tau jertfe".

Urăsc trendul asta in care formalismul religios se confunda cu insasi religia. Ironic, de fapt TU esti cel care confunda lucrurile. Credinta fara religie nu exista. Loialitatea se exprima intr-un context prin actiuni concrete. Nu exista sa crezi in Dumnezeu fara religie. Creștinismul este 100% o religie. Iar ce nu e religie nu e mai mult decat o filozofie impotenta si m.asturbare intelectuală sau emoțională. Daca vii si-mi spui că poti sa crezi in Dumnezeu fara religie o sa presupun ca e vorba de o m.asturbare emoționala la mijloc.

Fara organizatii care sa promoveze "credinta", orice ar fi ea, dispare. De ce crezi ca a disparut "credinta" in Zamolxe, de exemplu? Cu alte cuvinte, credinta e doar un instrument folosit de unii pentru a obtine diverse beneficii de la altii. Faptul ca exista cativa "freelanceri", e total irelevant, fara organizatii care sa promoveze produsul, dispar si astia.

Cuvântul "religie" vine din latinescul "religare" ce înseamnă "relegare; adică relegarea omului cu Dumnezeu. Și un om care a devenit legat de Dumnezeu prin credință, nu poate să nu-și împărtășească credința cu cei care iubesc pe Dumnezeu la fel. (Se înțelege că atunci când omul este legat de Dumnezeu înseamnă de fapt o relație -o relație de prietenie, de dragoste; o cunoaștere a lui Dumnezeu descoperită omului de Duhul Sfânt -El ia din ceea ce este al lui Dumnezeu și va descoperi omului).
Unii oameni merg la biserică pentru ca să fie mântuiți; alții merg la biserică pentru că sunt mântuiți. Ambele categorii de oameni sunt bune; până când prima categorie o va ajunge din urmă pe cea de-a doua. Că dacă nu o ajunge din urmă este rău. Oamenii să nu creadă că mântuirea lor ține de preoți sau pastori. Ci mântuirea, fiind personală, ține de relația personală cu Dumnezeu, de o cunoaștere personală a Lui. (Că vor fi și oameni mântuiți care nu au cunoscut pe Dumnezeu dar au trăit frumos ca și când L-ar fi cunoscut, asta este altceva; asta ține de timpuri și vremuri de întunecime spirituală; de o cultură străină cu totul de Dumnezeu, cum sunt și în prezent țările asiatice, și mai ales de acele zone numite de întreaga creștinătate "fereastra 10/40" unde nu există prezență creștină).

Deoarece credința ta "simplă", fără fapte, este moartă.

Dacă te referi la credință ca la un sistem de idei și cunoștințe transmise, atunci da, acestea se pot pierde cu timpul în lipsa unei organizații, dar eu nu mă refer la credința formală.

Scuzați-mă pentru mesajul întârziat, dar țin să vă contrazic.
Credința adevărată nu ține de ritualuri, ci de fapte bune și de legătura sinceră cu Dumnezeu. Ritualurile sunt doar o modalitate de a-ți exprima credința, dar nu asta contează cel mai mult. De exemplu, în Matei 15:8, spune: „Poporul acesta se apropie de mine cu gura, dar inima lor este departe de mine." Așadar, credința autentică se vede prin fapte de iubire și ajutor față de cei din jur, nu prin ritualuri exterioare.
Până la urmă, ceea ce contează cu adevărat e cum trăiești și cum îi ajuți pe ceilalți, nu doar cât de bine respecți ritualurile.

Exact, dar nu faptele provenite din ritualuri religioase; acelea sunt un mod de a-ți exprima mulțumirea față de divinitate.

Și da, ne putem exprima mulțumirea față de divinitate în multe feluri, inclusiv prin a-i ajuta pe semenii noștri la necaz.

Nu vreau să creez o religie nouă, pentru că sunt deja destule pe Pământ.
Și nu te face cu nimic mai credincios faptul că născocești o religie...

Credința adevărată poate exista și în afara religiei. De fapt, aș îndrăzni să afirm, susținut, bineînțeles, de versete biblice, că adevărații credincioși nu sunt legați de o religie anume. De pildă, Iacov, fratele lui Iisus Hristos, spune, citez: «Religia curată și nepătată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este aceasta: să vizitezi pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să te păzești neîntinat de lume.» Iacov 1:27.
Religia s-a dezvoltat pentru a organiza, a transmite și a aduce oamenii împreună în jurul unor credințe comune, însă credința autentică este ceva profund personal și individual, dincolo de structurile formale.

Dacă ritualurile n-ar fi importante Dumnezeu nu le-ar fi cerut niciodata de la nimeni. Pana si ajutorarea de semeni e unul din acele ritualuri

Ritualurile au rolul lor, dar nu sunt legate de credința adevărată. Așa cum o nuntă ceremonială, fără iubire autentică, nu are semnificație reală, tot așa ritualurile religioase sau tradiționale sunt goale dacă nu sunt însoțite de o credință sinceră și profundă.

Logic că ritualul trebuie să fie însoțit de o dorire reală. Asta nu înseamnă că ritualul e fără valoare. Vezi Psalmul 50.

Nu am spus că ritualurile sunt fără valoare, ci că sunt fără valoare în lipsa credinței. Totuși, ele pot fi fără valoare în contextul în care nu mai sunt cerute de Dumnezeu. De exemplu, jertfa animală pe altar nu mai este cerută și a devenit fără valoare, întrucât a fost înlocuită cu o nouă jertfă – jertfa lui Iisus Hristos, care este mult mai transparentă în aducerea aminte a păcatelor și în curățirea față de ele.

Jertfa lui Hristos este tot o jertfă ritualică în contextul altor ritualuri. Ritualul încă există, încă e necesar. Religia nu poate fi altcumva decât ritualică.

Vă contrazic aici.
Jertfa lui Hristos nu este considerată un ritual în sensul strict al termenului, ci un act de sacrificiu esențial și unic al mântuirii, conform învățăturii creștine.
Ritualurile, cum ar fi Euharistia (Sfânta Împărtășanie), sunt practici care comemorează și actualizează acest sacrificiu, dar nu îl reînoiesc, deoarece jertfa lui Hristos este considerată completă și perfectă în sine.

N-a zis nimeni că o reînnoiește. Euharistia este participarea directă la jertfa eternă a lui Hristos. Nimic nu este reînnoit ci omul care participă la Euharistie intră în eternitatea jertfei