| andreea7jjl7 a întrebat:

De la o vreme m-am apropiat mult de Dumnezeu rugându-l și de zi să o facă pe diriga mea să mai rămână puțin în liceu (o să iasă la pensie)
Dansa regretă plecarea dar motivul plecării ei este faptul ca familia ei are nevoie de ea "as mai putea rămâne câțiva ani, dar familia mea din străinătate are nevoie de mine, regret mult ca plec"
Am facut tot ce ținea de mine. Am încercat sa o conving de multe ori și nu a mers. Și am ales sa mă apropii de Dumnezeu, am ținut post negru o zi întreaga (drept jertfă pentru ea, ca să facă o minune să mai rămână) am renunțat la dorința mea de a-mi cumpăra chitara dorită pentru ea, mi-am luat o biblie și o icoană, merg la biserică mă rog și încă sper ca din septembrie să văd ca ea e încă diriginta mea până în a 12a. (Sunt a 10a) și am momente când mă rog la Dumnezeu și simt în sufletul meu ca e menit ca ea să mai rămână. E ca și mama mea și o iubesc tare mult. Credeți ca dacă e prima dată când fac atâtea pentru cineva poate face Dumnezeu o minune dacă continui să cred în astea 2 luni de vacanță? Să mă trezesc ca e ea la catedră iar în septembrie….

Răspuns Câştigător
| ania a răspuns:

Dumnezeu e gelos orice oameni idolatrizam. Multemeste-i pentru darul timpului petrecut cu ea, pentru bunătatea ei,. Tatal nostru ceresc e cel mai bun parinte, putem povesti cu El in fiecare zi tot ce avem pe suflet. Plus avem la dispoziție Cartea Lui, Biblia e o carte vie, care aduce mangaiere orcui se hrănește cu cuvintele ei.

2 răspunsuri:
| lpavel a răspuns:

Ar putea sa se intample si minunea asta pentru tine dar nu prea cred ca se va intampla din 1001 de motive, dar asta nu ca Dumnezeu nu ar vrea sa te asculte ci ca are motive mai importante cu diriga ta iar tu nu mai faci parte din ea. Si-a indeplinit datoria fata de tine si colegii tai iar acum trebuie sa mearga mai departe. E ca si cum te-ai ruga ca sa traiasca vesnic, nu-i asa ca ar fi imposibil? Asa si cu cererile de acest gen de la Dumnezeu! El este bun si ne iubeste, ne da ce cerem daca intra in niste masuri pe care noi nu le cunoastem si nu implica schimbarea planului sau pentru tine sau altii...

suntserios
| suntserios a răspuns:

Veziti de viata ta si lasa femeie sa isi vada de familia ei.