Salutare!
Voi cum ați ajuns la religia voastră actuală? V-ați născut așa sau v-ați convertit pe parcurs?
Toate cele bune!

Pe parcus, foarte multă lume m-a mințit și de aceea am ajuns în situația asta.

Inca mai e de lucru la religia mea actuala. Nu m-am nascut cu ea, nici nu m-am convertit pentru ca nu am gasit o religie in care sa cred cu adevarat. Am fost foarte mult timp ateu, nu ma regaseam in niciuna din religie cunoscute, dar vedeam avantajele unei religii la cei care credeau, indiferent cat de absurde mi se pareau acele lucruri in care credeau ei. Asa ca a fost nevoie sa devin creativ si sa-mi gasesc propria cale.
Tu?

Așa m-am născut, așa rămân.

Cred ca 98% din populatia globului s-a nacut in religia de care apartin.

Eu personal tind sa resping religiile dar sa tin cont de oamenii care fac parte din ele si ce au de spus cu privire la ele. Am observat ca in toate exista avantaje si dezavantaje, parti bune si mai putin bune, aspecte pozitive si mai putin pozitive. Pana la urma noi suntem mai importanti decat religia fiindca noi suntem cei care o practicam si o creem practic.

Eu cred că oricine își afirmă religia în mod consțient se convertește la ea într-un mod sau altul chiar dacă teoretic "s-a nascut" cu ea. Eu de multe ori mă simt ca un convertit pentru că am făcut acei pași.

Eu nu am fost religios. La scoala, educatia era comunista, atee si anticrestina. Mi-aduc aminte si acum cum profesoara de biologie facea misto de credinta unora in Dumnezeu, cand ea considera ca totul era rezultatul procesului numit evolutie. Am crescut ateu, dar la un moment dat, ma miram de aversiunea mitocaneasca si golaneasca a unor atei fata de Iisus. Ma intrebam de ce-L urasc? Si am inceput sa citesc despre El, am inceput sa caut despre minuni, aparitii, supranatural. Am citit despre Garabandal, Zeitun, Fatima, Medjugorje. Nu mi-am putut explica niste premonitii. Am inceput sa citesc Biblia si apologetica si mi s-a parut totul coerent si de bun simt, iar invatatura lui Iisus fenomenala, dumnezeiasca. Pana in ziua de azi ma mir de Iisus Hristos!

Abordarea dumneavoastră este interesantă, mă bucur că ați reușit să găsiți o variantă care să vă facă fericit!

În cazul meu, povestea e un pic mai complicată. O lungă perioadă de timp, am luat de bun tot ce se preda la școală în cadrul orei de religie, ba chiar am participat la Olimpiade, etc... Totuși, foarte ironic, chiar Olimpiada m-a făcut curioasă și m-a determinat să caut mai multe despre Biblie. Făcând asta, am descoperit aspecte care nu mi-au mai fost prezentate înainte, inclusiv versete de-a dreptul scandaloase, ce îl puneau pe Dumnezeu într-o lumină extrem de proastă.

Inițial, am mers la preot și i-am expus dubiile mele legate de acuratețea și caracterul divin al Bibliei. Spre dezamăgirea mea, domnul respectiv m-a luat subtil în râs, a spus că Biblia este 100% scrisă sub inspirație divină și a mai menționat ceva despre cum "știința și religia merg mână în mână" (între timp am mai căutat și analizat Biblia, acolo există contradicții dubioase și multe lucruri care NU corespund cu ce zice știința). Deoarece eram presată de timp, am luat decizia proastă de a da din cap și de a pleca, dar în adâncul meu, singurul lucru care mă mai lega de Creștinism a murit. (sună cam pompos, ce-i drept, dar așa s-a întâmplat!)

O bună perioadă de timp m-am considerat spirituală și am crezut într-un Dumnezeu propriu - sau cu alte cuvinte, într-o formă de divinitate creată de mine. Cu toate acestea, încetul cu încetul, privind toată suferința și imperfecțiunile lumii în care trăim, am ajuns la concluzia că existența unei astfel de "entități" (dacă o pot numi așa) este puțin probabilă.

În prezent, oscilez între Ateism și Agnosticism. Totuși, asta nu înseamnă că nu sunt deschisă la idei noi: dacă cineva ar fi capabil să îmi demonstreze existența unui Dumnezeu, nu mi-ar fi rușine să recunosc că am greșit, ba chiar aș fi dispusă să mă întorc la el. Din păcate, din câte se pare, acest lucru nu se va întâmpla prea curând, deci voi rămâne așa cum sunt.

Acesta e cel mai mare defect al oricarei religii - nu poate fi demonstrate, dar pe de alta parte daca ar putea fi demonstrate nu ar mai fi religie, ar fi pur si simplu realitate, nu ar mai implica "credinta"

Exact! Întocmai de aceea prefer să rămân atee, nu pot avea credință "oarbă" într-o divinitate care nu își confirmă existența în niciun fel...

Depinde si de divinitate acum, spre exepmlu eu cred in una
neimplicata direct in vietile noastre, una care nu ne controleaza, nu ne ajuta, nu ne pedepseste. Aici ai putea sa-i "demonstrezi" existenta tocmai prin absenta ei totala La modul serios acum, cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa isi gaseasca propria cale, nu sa urmeze orbeste ce spun altii fara sa-si puna intrebari, aia nu mai e credinta, e spirit de turma.

Adevărat, acest spirit de turmă mi se pare de-a dreptul cretin. Sunt convinsă că religia asta dogmatică a "tăiat aripile" multor oameni cu un potențial uriaș. Dacă nu erau influențați de atitudinea închisă a Bisericii față de știință, poate alegeau să își facă o carieră în acest domeniu și schimbau lumea! În plus, cred că religia a ținut omenirea pe loc în multe privințe. La o adică, toată lumea știe că Biserica Catolică a ucis aproape orice om avea "tupeul" să sfideze autoritatea și să răspândească fapte "scandaloase" (cum ar fi că Pământul este rotund și gravitează în jurul Soarelui...)

Din pacate Biserica a avut niste interese cat se poate de "lumesti" si din cauza acestor interese a luat foarte multe decizii proaste, decizii de pe urma carora au suferit foarte multi oameni.
In zilele noastre nu prea mai au putere dar naravurile sunt aceleasi, sunt interesati de castiguri materiale doar, nu prea le mai pasa de spiritualitate, de asta vor si disparea peste ceva ani.

Clar... mereu mi s-a părut amuzant cum Biserica predică despre egalitate, smerenie, cum bogații trebuie sa le dea săracilor tot ce au... în timp ce personalitățile mari din sfera religiei se lăfăie în lux!

În plus, dacă suntem cu toții egali, de ce sunt priviți oamenii bisericii ca pe niște dumnezei? Știu că în altar, există un loc special dedicat mitropolitului, cu portret cu tot. Nimeni altcineva nu are voie să se așeze acolo, dar mie mi se pare absurd. La urma urmei, nu a spus Biblia că în fața lui Dumnezeu suntem egali? De ce există astfel de ipocrizii și exagerări din mândrie în Biserică?

Aparent, tot noi suntem aroganți pentru că nu credem în dumnezeul lor! (da, am niște păreri mai dure când vine vorba se biserică!)

Nici nu poate fi vorba de egalitate cat timp barbatii sunt mult mai egali decat femeile si doar ei au dreptul de a detine diverse functii in biserica. Religia a ajuns doar o metoda de a face bani de urma credulilor. Biserica are o gramada de afaceri - pensiuni, gatere, agentii de turism si multe altele. Totul pentru a acumula cat mai multi bani, iar pe urma cand construiesc o biserica noua ceva se apuca sa stranga bani de la oameni, de la primarii, de la firmele din zona, in niciun caz nu ar folosi banii lor.

Mda, în Biserică, egalitatea este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!

Eu am fost cumva forțată să ies fiincă nu aveam încotro. Simțeam că toți din religia mea în care m-am născut (penticostală) mă urăsc doar pentru că m-am născut, fiincă m-am născut cu altă orientare (homosexuală și homoromantică).

Iar acum mă incadrez undeva între Deism și creștinism selectiv

Părinți mei fiind penticostali, de mica m-au încurajat sa ma rog si m-au învățat învățăturile Bibliei. La18 ani in urma unor lecturi atee am inceput sa am îndoieli in privința existenței lui Dumnezeu. La 19 ani in urma unei deprresii sentimentale mi-am pierdut credința de tot, am ajuns la concluzia ca Dumnezeu sau e rău sau nu există, ca se fapt numeni nu are cum sa stie care e cauza reala a existentei.
La 23 de ani cineva credincios m-a încurajat sa il prococ pe Dumnezeu dacă exista sa mi se reveleze. Mai degrabă credeam ca nu se va întâmpla nimic, dar ce s-a întâmplat ulterior mi-a revolitiinat viața. Am scris la intrebarrile mele cum a fost experienta. De atunci nu m-am mai îndoit niciodată de existenta lui Dumnezeu.

Fondatorii la aproape toate ramuurile stiintei au fost cresrini practicanți.

Din păcate, asta nu demonstrează nimic. Faptul că mulți mari oameni de știință au fost creștini practicanți nu înseamnă că Dumnezeu există.