Stii ca asta inseamna ca si Big Bang exista, nu? Doar creationistii lupta impotriva lui.
Faza e ca voi nu intelegi un lucru exista 2 tipuri de crestini:
cei autentici care traiesc biblia si incearca sa faca voia lui DUmnezeu si cei artificiali care sunt crestini doar pentru profit si inseala oamenii.
Irational e omul care nu recunoaste caci crede intr-un Creator minunat.
'Irational e omul care nu recunoaste ca crede intr-un creator minunat" ai vrut sa zici? Cand crezi, recunosti, cand stii ca nu exista, recunosti ca nu exista.
Asta e cea mai ciudată afirmaţie pe care am citit-o azi. Nu ştiu de unde le scoateţi, dar voi creştinii sunteţi simpatici în felul vostru când faceţi asta.
E o prostie fără sens ce spui tu acolo, Ema. Toată lumea ar fi necredincioasă, deci atee în cazul în care creştinii ar vedea că religia este ipocrizie, teamă şi corupţie. Ateii luptă împotriva lanţurilor pe care creştinismul le pune pe tavă şi cu care oamenii se încătuşează singuri, nu împotriva unui zeului fudul, numit Dumnezeu.
Prin "esteti" multi ma refeream la faptul ca majoritatea prezinta un pericol pentru minoritate, nu invers si ma refeream la toti teistii care cred in dumnezeul biblic, esti reprezinta majoritatea. Faza e ca noi am inteles de mult asta, ca exista multe tipuri de crestini, dar autentici nu gasesti.
Ce imi place ca fiecare crestin are un alt dumnezeu, desi spune ca e acelasi cu al fratilor lui, are alte conceptii despre viata, despre tot. Cand e ceva care pune o lumina proasta pe voi, imediat impartit tabara in crestini asa, crestini asa..., dar cand cineva va contesta credinta "e imposibil ca x milioane de oameni sa se insele"/"cum iti permiti sa iti bati joc de credinta a x milioane de oameni?".
Dumnezeu exista doar in mintile celor care cred in el, oameni indoctrinati, ca nimeni nu l-a descoperit fara sa fi auzit de la cineva, ceva, acei oameni impart lumea in dumnezeu-diavol, si din moment ce ateii, sau oricare necrestin nu crede in Iisus, e de partea diavolului, dupa mintea crestinilor, asa ca ii hartuiesc din senin, trebuie sa te aperi de hartuitori, cu atat mai mult daca motivul hartuirii e ceva imaginar, sau o minte... gaseste cuvantul pentru luat pe aratura, sa nu spun eu ca sunta jignitor, desi nu e. App de asta, daca doctorul spune ca x sufera de alzheimer, il crezi, vezi simptomele, dar daca acelasi doctor spune "aceeasi zona cerebrala responsabila de cat de religioasa este o persoana este si cea care se activeaza la epileptici in timpul unei crize. Aceasta descoperire este una esentiala din punctul de vedere al intelegerii adevaratelor cauze ale experientelor extraordinare (altfel spus halucinatii), care li se par oamenilor religiosi atat de reale." e minciuna, nu?
Of of of, greu cu logica asta...
daca nu ar exista tigani nu ar exista palate cu turnulete, cam pe principiul asta se bazeaza si filosofia ta
daca nu ar exista mos craciun nu ar exista nici cadouri sub brad, nu?
Nu ma lua cu dragule, vad eu in jurul meu cum sunteti de buni voi crestini
Si de ce ai crede si lua in serios ce scrie intr'o carte? cum sa ne ghidam viata dupa o carte care a fost scrisa tot de oameni pana la rand si voi nu aveti nicio dovada ca este "Cartea lui dumnezeu" dafuqqqq
Iti multumesc, imi place foarte mult sa citesc mai ales carti crestine.
Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu scrisa sub inspiratie Duhului Sfant. Trebuie sa recunosti ca Biblia este o Carte deosebita de celelalte, este unica: In circulatia Ei, in traducerea ei (Biblia a fost tradusa, retradusa si parafrazata mai mult decat orice alta carte existenta). Este unica in supravietuirea Ei chiar prin persecutii. Unica in invataturile ei. Exista lucrari apartinand aproape tuturor marilor scriitori de literatura, scrise special pentru a evidentia influenta pe care Biblia a avut-o asupra lor. Biblia cuprinde proorociile mesianice ale Vechiului Testament care au fost implinite intocmai de Isus Hristos. In intreg Noul Testament apostolii au apelat la doua aspecte pentru a-I dovedi mesianitatea.Primul a fost invierea, iar al doilea implinirea profetiilor mesianice.Vechiul Testament, scris de-a lungul unei perioade de peste 1000 de ani contine cateva sute de referiri la Mesia cel asteptat. Toate acestea implinandu-se in Hristos, realizeaza o confirmare puternica a identitatii Sale de Mesia. Biblia contine 6408 versete cu profetii, dintre care s-au implinit pana acum 3268, in timp ce restul profetiilor privesc evenimente inca viitoare.Asa ceva nu mai exista in nici o alta carte.Este imposibil ca aceste profetii sa se fi implinit la intamplare.
GRESIT. Ar mai urma ceva dar ma abtin. Iti dau un indiciu : din cauza intrebarii, urma sa zic de IQ-ul tau. Si nu te laudam. Confunzi niste termeni si e grav.
1 - Nu ai prezentat dovezi pentru existenta zeului tau. Si eu pot spune "daca Odin nu ar exista, nu ar mai exista nici crestini care sa lupte impotriva lui". Cine e de acord cu mine sa fluiere.
2 - Ateismul nu tine doar de zeul crestin. Tine de toti zeii si de toate religiile. Ti-am mai explicat asta dar vad ca e prea complicat pentru tine.
3 - Tu zici ca exista un zeu, eu spun ca nu cred pana nu-mi oferi o dovada cu adevarat buna. Asta-i tot ce inseamna ateismul. Daca eu iti spun ca am un dragon invizibil in camera ma crezi sau imi ceri dovezi? Asa e si aici. Eu iti cer dovezi pentru zeul tau la fel cum tu ceri pentru dragonul meu. Ti-am mai zis, credinta ta in zeul X tine doar de favoritism si ignoranta.
4 - Da, nu poti sa lupti impotriva a ce nu exista DAR... poti sa lupti impotriva unei idei (bolnave). O idee care sustine ca "noi suntem mai buni ca voi". E interesant ca din cauza acestei "idei" voi va considerati superiori altora care au alte religii sau care nu au si mai mult de atat, va permiteti sa va bagati in vietile private si nu numai ale altor oameni DAR cand se intoarce roata o ardeti indignati, o ardeti cu "dar vai, de ce nu ne lasati in pace?", "ajutor, suntem persecutati".
Stii macar ce inseamna ateu? Spune-mi ce intelegi tu prin "ateu".
Ateism înseamnă necredință în vreun zeu, nu doar zeul biblic. Nu e vreo luptă acolo. Dacă ar exista vreo luptă, ar fi împotriva religiei, religia există, într-adevăr.
Nu cred că vei înțelege, dar faptul că eu nu cred în paranormal, nu înseamnă că fantomele există. Chiar dacă aș lupta împotriva credinței în paranormal, nu înseamnă că se petrec fenomene paranormale.
Daca nu ar exista dumnezeu si implicit religiile crestine, oamenii tot vor crede in alti zei imaginari. Atei vor fi mereu
"He! He! "... comentariul ala spune multe despre tine (din pacate pentru tine, "nu ie de bine").
Ema, dacă spun că unicornii nu există înseamnă că sunt împotriva unicornilor?
Unicornii sunt simpatici dar există doar în desene animate.
Tu și creștinii tăi încercați să ne băgați în secta voastră din momentul în care ne naștem până când murim și noi ar trebui să stăm și să tăcem din gură?
P.S: Dacă-mi arunci un citat din cartea aia de basme și nu spui nimic folosind creierașul tău (care oricum e mic) atunci mai bine taci din gură.
Nu cred că ateii luptă împotriva lui. Ateii sunt doar nişte oameni cu opinii dezvoltate. Nu înţeleg cum îndrăzneşti să spui asta, având în vedere că ateii nu cred nici în Satana şi nici în Dumnezeu. În concluzie, nu luptă nimeni împotriva lui.
Eu nu te-am rugat sa imi analizezi intrebarea d.p.d.vedere gramatical.
Exista o varietate de teorii cosmologice, da, ai dreptate. Dar exista o teorie, de aceea sunt si contra ei. Asa este si cu Dumnezeu, exista, de aceea multi lupta impotriva Lui!
Ateii lupta impotriva a ceea ce din punctul lor de vedere e doar o mentalitate sau un concept. La fel lupta si crestinii impotriva mentalitatii evolutioniste. Dar asta chiar inseamna ca omul a evoluat din maimuta?
Daca cineva chiar crede in sufletul lui ca Dumnezeu exista si lupta impotriva lui Dumnezeu, ala nu mai e ratacit. Ala deja umbla cu stii tu cine.