| PVAAVU329 a întrebat:

Am probleme de atenție și concentrare. Nu mă pot concentra pe un lucru decât câteva secunde și îmi ia foarte mult timp să învăț și să rezolv exerciții și probleme (E&P) la chimie și fizică (la chimie mă pricep, dar mai sunt E&P mai grele, pe care nu știu să le rezolv; la fizică mă descurc). De exemplu, îmi ia o jumătate de oră să rezolv 9 E&P, dintre care 2 mai grele (nici nu le-am rezolvat) în timp ce restul sunt ușoare și medii. Ar fi trebuit să rezolv 15 E&P de la cele mai ușoare la cele mai grele în 20, maxim 30 de minute (și eventual să le fi sărit pe acelea grele).
Distragerile mele sunt interne (gânduri în mare parte repetitive), nu externe, deci mediul nu are importanță.
Cât timp (săptămâni, luni, poate chiar ani) ar trebui să-mi acord ca să ajung la performanța de a mă concentra 50 de minute în continuu urmate apoi de 10 minute de pauză și să pot repeta acest ciclu timp de 6 ore, fără să mă epuizez ci doar să obosesc?
Nu accept răspunsuri de genul:
-„Poți lua suplimente"‐ nu ajută aproape deloc.
-„Toată lumea are probleme din astea"‐Nu mă interesează. Nu vreau scuze, vreau soluții.
-„De ce vrei să ajungi la o așa performanță? Nu e necesar." Nu vă privește de ce și sunt convins că e necesar.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
5 răspunsuri:
| HUAWEHUAWE a răspuns:

Vezi ca sunt complexe rau, am citit 2 secunde si imi dispare toata concentrarea interesul atentia

| PVAAVU329 explică:

Nu am ADHD. Acum te rog, răspunde la celelalte întrebări, dacă poți.

| Pacientul0 a răspuns:

Dacă te ții zilnic de exerciții de concentrare, poți ajunge să lucrezi 50 de minute fără pauză cam în 3-6 luni.
Începe cu sesiuni scurte (5-10 minute), apoi crește treptat timpul, săptămână de săptămână.
E normal să dureze, nu te descuraja dacă nu vezi rezultate imediat. Fii constant, iar după câteva luni vei vedea diferența.
Dacă ai zile proaste, nu renunța, continuă a doua zi.
Succes, ai răbdare cu tine! Se poate.

| shyde a răspuns:

Ai putea avea ADD. Oricum, adevarul este ca nu vei gasi o solutie, asa ca nu te obosi. Evolutia omului nu a fost in directia educatiei prea multa vreme. Istoria omenirii a avut predominant oameni vanatori-culegatori si apoi fermieri/muncitori. Geneticii tale nu ii pasa ca nu te descurci la stiinta. Nu ai componente genetice care sa te ajute sa stralucesti la asta, ai un creier care e format cu alte scopuri decat lucrurile abstracte si mai putin utile ca vanatoarea, pradatorii, ceea ce omul a evoluat sa urmreasca pentru supravietuire, si probabil ca niciodata nu vei scapa de aceasta problema.
Te vei lupta cu ea si vei avea o performanta mediocra dar suficienta. O sa ai o mica imbunatarire si cam atat. Apoi, cand te apuci de servici vei realiza ca toata cheatia asta n-a contat la nimic si iti vei vedea de alte prioritati, uitand cu totul de prostiile alea de la scoala. Nici eu nu m-as pastila doar de dragul de a imi forta creierul sa faca ce nu-i e pe plac oricum.