Uite că am făcut bine că l-am blocat pe anonimg. Că dă sfaturi care intră în competența medicului psihiatru.
Auzi la el: citirea Bibliei te scapă de mirosuri neplăcute.
Dușul este recomandat zilnic; mai ales vara chiar și de două ori pe zi. De asemenea prosoapele vechi trebuiesc înlocuite cu altele noi, mai ales acelea în care s-a impregnat mirosul.
Consumă vegetale și grăsimi vegetale. Cât mai puțină carne și conserve, cu atât mai bine.
Starea de bine, de schimbare, este dată de o motivație puternică; și cea mai puternică motivație este de natură spirituală, de cunoașterea lui Dumnezeu. Un capitol pe zi din Biblie este un bun început.
Este cu neputință să separăm sănătatea fizică de cea spirituală.
Mergi la medicul de familie și cere o trimitere la medicul specialist dermatolog. Mirosul urât provine de la glandele sudoripare care elimină în exces urina și nu prin vezică. Spun dermatolog, pentru că trebuie să faci teste de piele să vezi ce se întâmplă cu pielea ta, dar ți se vor face și analizele medicale pentru a vedea ce organ nu funcționează corespunzător.
O altă cauză, poate fi endocrinologică.
Oricum, poți să te speli, inclusiv cu leșie, până nu rezolvi problemele interne nu va dispărea mirosul.
...înainte să-ți zic că este bromhidroză sau ceva mai rău, trebuie să te întreb:
Te speli?
Dacă da, cât des și ce șampon folosești... Mulțumesc