| justpushit23 a întrebat:

nu știu dacă asta e o categorie potrivită, dar se leagă cumva...
Obișnuiesc să fac sport de 1 an de zile, sală, înot ocazional, bicicletă, etc. De fel sunt un tip activ, iar acum ceva timp am trecut printr-o despărțire, poate pentru voi sună o banalitate, însă pentru mine nu a fost deloc. De mult timp nu fusesem tratat așa cum am fost de ea și de mult timp nu m-am mai simțit așa bine... Dintr-o dată, a plecat, totul s-a rupt odată cu mine. Nu mai am aceeași motivație, același creier puternic, totul parcă s-a rupt. Mănânc non-stop, ies pe-afară toată ziua doar ca să fiu distras de ceva, iar seara tot ce prind mănânc, foarte mult de asemenea. La sală merg, dar nu așa des cum mergeam înainte, totul s-a dat peste cap și oricât am încercat să uit sau să trec peste, încă nu m-am putut obișnui cu ideea asta, a ce s-a întâmplat.
Aș dori niște sfaturi dacă puteți, fără bătaie de joc. Pentru mine e ceva serios, mulțumesc.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| Donsavas a răspuns:

Mancatul asta excesiv e de la deficiență de serotonina.
Esti in depresie serotoninergica. Problemele de natura emoțională epuizează serotonina din creier. Aceasta încetează să se mai elibereze pe fond nervos, cand ai probleme cu încrederea. O sa ti revii. Inainte aveai un nivel normal de serotonina fiindca făceai mult sport si mângâi normal. Reia obiceiurile de dinainte si te vei reechilibra biochimic!

0 răspunsuri: