Aberatii virtuale scrise de un...nimeni,real.
Care este scopul nostru in viata? Pentru inceput, scopul principal universal valabil este de a te cunoaste.Cu cat te cunosti mai bine cu atat iti poti impune limitele a ceea ce poti face. Dintre toate caracteristicile umane, cea mai grea mi se pare auto-cunoasterea.Degeaba incerci sa-ti depasesti limitele incercand imposibilul, nu-ti va iesi. Te vei lovi mereu de acea dezamagire care te da inapoi mai mult decat ai inaintat. Poate poate in unele situatii reusesti, dar dezamagirea din restul este mai mare decat bucuria din reusita.
Cresti, inveti, vine familia. Ce te faci? Deja in punctul cand ai copii scopul personal al vietii tale se diminueaza semnificativ.Incep greutatile, incep grijile, apar ridurile.Viata ta se numara in zile de lucru cu unele scapari de cateva zile pe la mare, iar aceste scapari iti dau falsa senzatie ca viata e inca frumoasa.Nu-i frumoasa, e nasoala, mai nasoala ca zilele pe care le tráiesti.Ai murit, te plange familia, un an, doi, apoi esti dat uitarii.Pa!
Esti o secunda in infinitatea timpului si numele tau, daca esti privilegiat, va fi pe buzele unor persoane ani de zile, sau, daca intr-adevar esti bun, va dura sute de ani. Dar aici intram in sfera geniilor si nu cred ca e cazul sa mai discutam.Incepem copii si murim legume. Daca soarta ne este sa ne chinuim in carucioare sau pe patul de moarte, si mai grav.
Nu stiu voi cum preferati sa muriti, dar eu sunt sigur ca vreau sa fiu ars.Motive?! Nu prea multe.Nu as vrea sa umble ramele prin mine si nici atat sa-mi manance nasul vreun gandac. O sa ziceti: Pái ce mai conteaza, oricum esti mort. Da, dar cu trupul asta am inaintat prin viata, am cucerit, am suferit.De ce sa mi-l manance? Mai bine pus intr-un borcan alaturi de cei dragi, chiar daca sunt cenunsa.Sunt in casa mea.
Deocamdata sunt in floarea varstei, frumos parfumatá dar oflilita de intunericul care o sa viná. Deja viitorul ( nu al meu, general ) este destul de negru.Cateodata nu vad scapare, cateodata imi iau inima in dinti si zic : Eh, o sa gasesc eu o solutie, mereu gasesc, sec.Nici macar nu-i vorba de speranta, e vorba de certitudine, e ceva ce se va intampla, vreau.De ce oare nu am avut sansa sa ma nasc in epoca de piatrá? Ce frumos, o piele pe mine, un arc in brate si, hai la vanatoare Veneam acasa ( acasa insemnand probabil o pesterá friguroasa, dar ce conteazá ) frigeam o pulpa de antilopa, mancam, xxx cu maimuta mea ( nevasta ), som.Asta da viata, fara grija impozitelor, datoriilor, societatii in general.Ma opresc, dar inca nu sunt lamurit.
Care e scopul nostru in viatá?

Scopul nostru în viaţă, este - de a da naştere la rândul nostru, unei alte generaţii, pentru a popula imensitatea Universului.

Daca nu ma desmeticeam sa-mi scot gargauni din cap ca voi face in viata pe dracu ghem si nu invatam la timp sa traesc in armonie cu natura si sa ma bucur de lucrurile marunte viata era un mare c****.

"Nostru" nu am de unde sti.Mereu cand te referi in general la vreun aspect sunt 90% sanse sa gresesti in concluzii. Dar incerc
Cred ca scopul vietii e sa ne simtim multumiti si sa ne mintim ca suntem fericiti.Pentru ca putini sunt cu adevarat fericiti si prea multi vand si cumpara iluzia fericirii
S-ar putea spune ca vom fi capabili sa raspundem si la intrebarea "cine sunt eu" dar eu ma indoiesc de asta.Ni se intampla atatea lucruri incat nici nu macar nu apuci sa te asezi jos si gata, s-a schimbat totul.Si o iei de la capat. Din nou.De mii de ori.Pana la "happy-end-ul" american trebuie sa ne adaptam vremurilor si oamenilor

Nony,
Daca hazardul ne-a adus pe toti aici. Atunci turma de animale (evoluate) care suntem ca si rasa oricat se organizeaza si revolutioneaza, tot animalica, ca sa zic asa, ramane. Atunci spiritul meu e doar suma impulsurilor electromagnetice care imi trec prin creier si cand acesta se stinge, se stinge si constienta si scopul si toata tarasenia. Scopul e atunci ceva utilitar. Animalul are si el scopul lui: adaptarea si supravietuirea. Ce descri tu mai sus suna a supravietuire.
Daca sutem doar bucati de carne umblatoare, nici nu avem nevoie de mai mult decat de supravietuire.
Daca insa nu sutem produsul hazardului, ci suntem inventia altuia e de bun simtz sa dam dreptul inventatorului sa determine care e scopul pentru care ne-a facut.
Poate de aici atata inversunare impotriva existentei unui inventator al oamenilor. Pt ca nu suntem atat de prosti sa nu intelegem ca odata ce suntem inventia altuia, acesta a hotarat si un anumit scop pentru creatia lui si astfel ni se ia noua jucaria, adica dreptul de a ne crea scopuri pentru viata, dreptul de a fi propriul inventator si dumnezeu.
Raspunsul la intrebarea ta e simplu: Daca hazardul ne-a creat raspunsul la intrebare se afla in preludiul scris de tine la intrebare. Nu exista un scop! Singurul scop e instinctual si e supravietuirea.
Eu insa cred ca suntem inventia altuia si de aceea cred ca raspunsul la cea mai importanta intrebare din viata (care e scopul ei?) se descopera (pentru ca exista deja) si nu se creaza de catre noi.
Daca suntem inventia altuia conteaza daca inventatorul e bun sau rau. Daca e bun, nu se joaca de-a v-ati ascunselea cu noi si nu vrea sa ne lase in ceata si va cauta sa comunice inteligibil cu noi care este scopul pentru care am fost creati. Si ne va da si mijloace pentru a-l indeplini.
Daca suntem inventia cuiva singurul mod implinitor de a trai e acela care indeplineste scopul initial pentru care am fost creati. Adica daca am fost creati sa fim aragaze, nu vom functiona bine daca noi ne propunem ca scop in viata sa fim frigiderr. Daca am fost creati sa functionam cu motorina, nu vom functiona niciodata bine daca noi ne propunem ca scop in viata sa functionam pe benzina.
Esti creat/a de hazard sau de un inventator intelligent?

Am citit si recitit textul tau, numai ca eu, intotdeauna impotriva curentelor ma tot intreb: de ce este nevoie sa avem un scop in viata?

Stii ca "scopul" prima oara- ca si obiectul- a aparut prima data in strategia militara? Asa ca ce imi trebuie mie sa cuceresc in viata asta? Eu nu vreau decat sa experimentez: ma alaturi tie si raspund ca prin experimentare ma descopar pe mine, ajung sa ma recunosc, nu sa ma cunosc. Nu imi sunt mie o straina, poate ca am parti pe care mi le neg, insa cred cu tarie ca eu sunt cea mai buna prietena a mea, iar atunci cand nu accept ceva ce nu imi place la mine, atunci imi devin inamic.

Nu cred ca exista o linie a vietii predefinita. Poate ca societatea impune multe reguli, insa nimeni nu este obligat sa le urmeze. De acord ca exista repercusiuni, dar daca vrei sa afirmi acel eu care te face fericit a fi alegi sa iti asumi si consecintele. Si apoi cine te iubeste te intelege, nu te judeca si te accepta sau nu. Cu siguranta mai sunt altii macar asemenea tie care iti vor deschide bratele.

Am vazut scris ca procreerea e un scop in sine. M-am trezit intr-o noapte tragand de prietenul meu sa ii spun ca nu stiu daca vreau copii stiind ca isi doreste cu disperare. Nauc m-a intrebat de ce si i-am explicat ca nu stiu daca as fi o mama buna, dar as vrea sa adopt un copil. A ramas perplex. Nu a mai dormit, s-a ridicat si s vrut sa ramana singur. Traim in tari diferite si nu am vorbit cateva zile. Apoi a sunat si a spus ca "singurul lucru de care sunt sigur acum este ca sunt nebun dupa tine si ca vreau sa fiu cu tine si tu sa fii bine." Facem alegeri si alegerile spun cine suntem. Daca suntem fericiti sau macar multumiti in pielea noastra, ce mai conteaza scopul? (Prietenul meu inca ma iubeste si suntem minunati cand suntem impreuna- bineinteles foarte rar).

Nu stiu daca viata are un scop, dar stiu ca ador, sunt innebunita sa ii ajut pe altii. E bucuria cea mai profunda si cea mai imensa pe care o pot simti. Si nimic nu se compara cu acest sentiment.

Mai conteaza scopul in circumstantele astea?

Imi pare rau ca nu te pot ajuta cu un raspuns clar, insa poate ca raspunsul se afla deja in tine. De fapt, sunt sigura ca il stii deja, dar nu il poti pronunta.

Numai bine.

Nu stie nimeni exact... avem doar niste indicii. Multe din ele le numim instincte, mai avem acea voce si forta interioara numita constiinta. Nu stiu cata legatura are, dar ceva e, si sunt foarte reusite, asa ca iti recomand o serie de documentare, daca-ti plac: BBC Wild South America. E o perspectiva a naturii salbatice si a vietii oarecum deosebita si sunt frumoase si relaxante.
Nu stiu cati ani ai, dar eu pe la 26-27 am facut o oarecare cotitura in perceptia despre viata. Am incetat sa mai vad viitorul atat de sumbru, cand mi-am dat seama ca nu va fi niciodata prea tarziu ca viata sa imi faca surprize. Am mai inteles ca sunt in stare sa indur mai multa amaraciune si teama de perspectiva decat as fi crezut. Asa ca daca tot ma simt ca o frunza in vant de ce sa ma mai lupt in loc sa incerc sa ma bucur de zbor, atat cat va dura? Am atatea nemultumiri si intrebari, dezamagiri si vad ca trece timpul si mi-e groaza de batranete, dar nu uit ca inca sunt sanatos si pot sa ma bucur de cele marunte care fac viata mai frumoasa. Asa ca nu stiu care o fi scopul meu in viata, dar sunt liber sa o consider ca pe un dar, o posibilitate temporara de a face niste lucruri, de a putea controla ceva in lumea materiala, de a ma bucura de o muzica, de o atingere, de o ploaie, de soare si aer, de emotii fie ele si din cele triste, de compania unor prieteni, de o mancare, de un parfum, de o bere, de o plimbare cu bicicleta, de tot ce pot vedea frumos in jur. Nu cred ca e putin lucru.

Viata noastra se inscrie intre Leagan si Mormant, fiind jalonata de aceste doua mari necunoscute, Nasterea si Moartea. Amandoua se petrec fara voia noastra, pentru ca nu am fost intrebati, nici daca vrem sa ne nastem si nu vom fi intrebati, nici daca vrem sa murim.Hotararea o ia Altcineva! Ieri am fost un embrion, maine vom fi tarana. De fapt, viata pamanteasca a fiecarui om se compune dintr-o serie de scopuri omenesti provizorii, puse cap la cap. Unele, pe termen lung, altele pe termen scurt si cei mai multi dintre oameni se lasa inseati de idealuri marunte, scopuri nesimnificative.
Unii considera ca scopul vietii lor este cresterea si educarea copiilor. Acestea nu sunt un scop in sine, ci o indatorire sfanta a parintilor. Dumnezeu a binecuvantat, a consfiintit casatoria cand a zis: "Cresteti si inmultiti-va" (Facerea 1:28), dar El ne-a poruncit aceasta pentru perpetuarea neamului omenesc si nicidecum ca scop in sine, cum cred unii. Sfantul Serafim de Sarov este cel care defineste scopul existentei umane..."Scopul vietii noastre crestinesti este mantuirea". Acelasi lucru ne spune si Iisus ("Am venit sa caut, sa mantuiesc pe cel pierdut". Insusi numele lui Iisus este semnificativ-in ebraica insemnand "Dumnezeu mantuieste".
Toata viata trebuie sa fie un efort permanent de ascensiune spirituala.
Iată o provocare: Trăieste-ti viata nu numai cu scopul de a trăi mai mult si mai sănătos, ci si cu scopul de a împlini planul lui Dumnezeu pentru tine. Sigur restul va decurge de la sine. De ce?
Pentru ca traind in cuvanul lui Dumnezeu vom fii sanatosi trupeste si mental, vom trai mult si ne vom bucura de o viata linistita, plina de bucurii. Multi nu cred. Este destul de greu sa traim asa, cand viata de acum este atat de tentanta sau plina de greutati si rautati.De alegerile si actiunile noastre va depinde cum vom trai si cat de frumoasa va fi viata noastra.
Ai incredere in tine, pentru ca faci parte din aceeasi esenta divina care ne lega pe toti.
Acum sa vad contradictii si controverse...

Scopul oricărei fiinţe pe pământ e procrearea, restul nu prea mai merită discutat. E o realitate deprimantă, din cauza asta lumea se refugiază în extreme, de la religie până la droguri.
Imi plac cimitirele, dar atâta timp cât nu sunt şi eu în ele. Mi se pare o continuarea mult prea deprimantă, în câţiva zeci de ani nu va mai vizita nimeni mormântul ăla şi când expiră chiria pe acel loc vor pune pe altcineva în groapa aia. Cred că se înţelege de ce aş vrea să fiu incinerat. Nici nu am pretenţii să fiu ţinut în casă, aruncat pe undeva, prin pădure, aş fi fericit.

@nony draga, am sosit si eu cel cu ideile invechite?!? Imi place"povestioara"Ta pe bune fara gluma. Daca ar citi toti cu atentie ce ai scris ar intelege ca de fapt viata este CE? Muncesti, alergi, construiesti, faci copii si apoi lasi totul-deoarece vine si te ia, Cine te ia? Si unde te duce? Eu am gasit raspunsul@nony, si din clipa in care l-am gasit-Fericirea si bucuria, dragostea si iubirea ma insotesc peste tot, lumea din jurul meu ma numeste"Omul fara ginduri"si nimeni nu ma poate intelege, sti de ce? Fiindca am pierdut totul in viata si dupa 13 ani pierdut prin lumea larga m-am intors acasa cu mainile in buzunar, 2perechi de pantaloni, 4 chiloti si 3 camasi, toata averea mea.La 40 de ani am inceput viata de la 0, nu este tocmai usor sa stii-daaaaaaaR am invatat ceva care nu poti cumpara nici in aur si nici in bani:Am invatat cine sint! Azi imi iubesc si dusmani chiar daca le mai arunc cite o vorba aiurea dar imediat le cer iertare.Toti locuitoriiiiiii acestei planete avem un singur TATA, care ne iubeste foarte mult mai mult decit mult si ne-a trimis aici exact ca intr-o "Tabara de vara". Intr-o tabara se intilnesc oameni din toate colturile pamintului si traiesc pentru o perioada scurta exact ca O Mare familie, leaga prieteni, schimba idei, uni se vor casatori, etc.etc.etc.Acesta este scopul nostru aci.

Scopul nostru in viata nici noi nu-l stim... poate. e procrearea, cum au mai spus si ceilalti, dar cert e ca (,) cu totii avem un scop in viata, doar nu am fost creati asa, aiurea, nu? Numai de dragul de a crea pe cineva, poate o sa ne dam seama care a fost scopul vietii tale exact atunci, cand esti pe patul de moarte. Si ar fi fost mult mai simplu in epoca de piatra, cum ai zis si tu @nony, o pestera, oamenii sa fie imbracati in piele, mananci o pulpa de antilopa fripta nu ca in zilele noastre, atatea impozite, case, terenuri, lumea nu se mai satura de a aduna bani, si atatea violuri, crime etc.

Am avut un prieten din Alexandria care gindea la fel ca tine, numai ca a uitat ca acelasi scop il are si moartea, te trece in ''nefiinta '', i-am explicat ca exista reincarnarea dar el ortodocs fiind mi-a dat cu tifla si nu crede nici acum, si floarea daca nu o lasi sa traisaca in ambientul ei o sfirsesti de zile, asa ca am o vorba de la bunicul meu :
-Mai nepoata sa traim pina om murii si pe urma vedem noi ce facem! al dracului om

Nimeni nu iti poate spune care este scopul tau in viata.
Nici tu nu stii. Dar vrei sa crezi ca este fericirea.
Toti ar tipa... daaaa asa e... e fericirea.
Dar de unde? Cati sunt fericiti?

Nu exista o definitie. Din contra, scopul este schimbat-or. Cand dai de oportunitati, automat se intoarce si el la 180 de grade.
De multe ori, as vrea sa traiesc simplu si iar simplu. Fara energie electrica, fara cunostinte tehnologice, dar cu o cultura generala foarte buna. As vrea sa stau linistita, la casa mea, sa muncesc ziua pe camp, iar seara sa ajung acasa sa citesc la lumina lumanarii. Nu as vrea in era primitiva sau cu multi ani in urma, ci in prezent deoarece as vrea civilizatie. Dar de cine depinde asta? Nu de noi? Pana la urma, ne macina parerea celorlalti despre aceasta decizie drastica. Oricand putem lua viata in SERIOS si oricand o putem trai la maxim. Totul tine de noi, si se pare ca ne-ar lipsi in proportii majuscule vechea viata.

Te nasti liber iar pentru cateva secunde tipi de bucurie, doar pentru cateva secunde, pentru ca mai apoi sa-ti fie ingradit dreptul la respiratie cu care ne-am nascut, dreptul la liberul arbitru ca sa-mi pot alege singur statuia la care ma voi inchina, dreptul la libertate.In secolul nostru fiecare gest sau actiune trebuie aprobata...asa ca scopul vietii s-a schimbat, nu mai alergam dupa fericire ci dupa libertate, Iar in secolul ce urmeaza ne vom cauta unii pe altii.

Sensul existentei noastre este acela de a ne gasi un sens...